34 de definiții pentru moară

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOARĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

moa sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 210/22 / Pl: mori, (îvr) moare / E: ml mola] 1 Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor. 2 Clădire, construcție prevăzută cu moară (1). 3 (Pop; îe) A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) gura (ca o) ~ (hodorogită, sau stricată, neferecată etc.) sau a băga în ~ ori a vorbi (ori a îndruga) ca la (sau ca în) ~ A vorbi foarte tare. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îlav) Ca surdu la ~ Fără să ia în seamă nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lui. 6 (Îe) A turui ca ~ra fără apă A tăcea. 7 (Îe) A spune un lucru în târg și la ~ A spune ceva în gura mare, la toată lumea. 8 (Îlav) Ca la ~ Pe rând, în ordinea sosirii. 9 (îal) într-un continuu du-te-vino. 10 (Îe) A-i veni (cuiva) apa la ~ A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 11 (Îe) A(-i) da sau a(-i) aduce (cuiva) apă la ~ A-i crea cuiva o situație favorabilă. 12 (Îae) A-i înlesni să facă un anumit lucru. 13 (Îae) A încuraja. 14 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la ~ A priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat. 15 (Îae) A întrerupe pe cineva în timp ce vorbește. 16 (Îae) A nu-i permite cuiva să mai vorbească. 17 (Îae) A face să renunțe Si: a descuraja. 18 (Îe) Unul macină la ~ Unul singur trage toate foloasele. 19 (Îe) A mâna apa la ~ra sa A căuta să tragă foloasele singur. 20 (Îe) A-i umbla (cuiva) ~ra A-i merge bine. 21 (Îae) A fi în putere. 22 (îe) A trăi ca găina la ~ A trăi bine Si: a huzuri. 23 (îe) A-i sta (cuiva) ~ra A nu-i mai merge bine. 24 (îae) A nu mai avea profituri, avantaje. 25 (îe) A ajunge de la ~ la râșniță A ajunge rău Si: a decădea, a scăpăta. 26 (îe) A nu avea (sau a nu fi) de ~ A nu avea cu ce trăi. 27 (îe) A isprăvi de ~ A-și epuiza toate proviziile, toate resursele materiale. 28 (Reg) A face (ceva) ~ A cheltui. 29 (Îae) A muri. 30 (Îe) A face dintr-un fus de ~ (o) coadă de teslă A-și irosi averea, cheltuind fără socoteală, pe lucruri mărunte. 31 (Reg; îe) A pleca ca de la o ~ frântă A pleca de undeva nemulțumit, dezamăgit. 32 (Îe) A strânge ca găina la ~ A risipi. 33 (Îe) A trimite (pe cineva) de la ~ la râșniță A face pe cineva să sărăcească. 34 (Îe) A dejuga la ~ rea A nimeri rău. 35 (Îae) A intra într-o afacere proastă. 36 (Îe) A se întoarce ca ~ra în vânt A fi nestatornic. 37 (Rar; îe) (A-și face) ~ în cap A-și crea complicații, încurcături. 38 (Îe) A-i face (cuiva) (o) ~ (de cap) A răsuci părul de pe capul cuiva, provocându-i o durere mare. 39 (Îe) A-i face (cuiva) o ~ de vânt A-și bate joc de cineva. 40 (Îe) A da la ~ A bea zdravăn. 41 (Liv; îe) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt A întreprinde acțiuni inutile, ridicole. 42 (îae) A se lupta cu dușmani imaginari. 43-44 (Dep; șîs ~ hodorogită, ~ stricată) (Gură considerată ca organ al vorbirii sau) persoană, mai ales femeie, care flecărește fară încetare Si: meliță (6, 8). 45 Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a materialelor tari, minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc. 46 Clădire, construcție prevăzută cu moară (45). 47 (Înv) Fabrică în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată. 48 Batoză. 49 (Șîs ~ de firez, ~ de ferăstrău, ~ de scânduri) Joagăr. 50 (Șîsde vânturat) Vânturătoare de semințe. 51 (Șîs ~ de vânturat, ~ de ales)Trior. 52 (Reg; șîs ~ de zmircurat cucuruzul) Mașină de bătut porumbul. 53 (Reg) Stomac la om și la animale Vz râșniță. 54 (Arg) Ceasornic. 55 (Reg; șîcs de-a ~ra) Țintar. 56 (Reg; șîcs de-a ~ra) Joc de flăcăi, la priveghi, în care câțiva flăcăi închipuiesc o moară (1), unul făcând pe morarul, iar alții pe clienții care vin la măcinat. 57 (Reg; îcs) ~ cu carea Joc de copii pentru care se folosesc două cărți așezate astfel încât, atunci când sunt lăsate să se închidă, foile uneia se intercalează cu ale celeilalte, producând un fâșâit. 58 (Mun, îcs) De-a ~ra stricată Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 59 Obiect care se învârtește. 60 (Pop) Morișcă folosită ca jucărie. 61 (Șîs ~ de vânt, ~ în vânt) Zbârnâitoare de speriat păsările. 62 (Trs) Jucărie făcută dintr-un cărăbuș sau dintr-un alt gândac, imobilizat cu ajutorul unui ac și lăsat să se zbată din aripi pentru a produce zgomot Si: morișcă. 63 (Reg) Scrânciob. 64 (Reg) Vârtej în apă. 65 (Art.) Horă cu ritm vioi, ai cărei pași se fac alternativ, la dreapta și la stânga. 66 (Art.) Melodie după care se joacă moara (65).

MOARĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil), a nu-i tăcea gura. Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

MOARĂ, mori, s. f. 1. Construcție prevăzută cu toate instalațiile necesare pentru măcinarea cerealelor. Moară de aburi. Moară de apă.Ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită de fierberea apelor. SADOVEANU, O. II 54. Veneau din zori scîrțîind carele încărcate și poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Pe-un deal oarecare... făcea zgomot mare O moară de vînt. ALECSANDRI, O. 170. (Îi merge gura ca o) moară stricată (sau hodorogită, neferecată), se spune despre omul care vorbește mult, căruia nu-i tace gura. Bre, bre, bre! Ce moară stricată! ALECSANDRI, T. 1043. ◊ Expr. (Pe rînd) ca la moară = unul după altul, fiecare la rîndul său. Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II 200. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat rostul lucrurilor. A avea (sau a nu avea, a isprăvi) de moară = a avea (sau a nu avea) cele necesare pentru trai. Vorba ceea: «Cînd se însoară, nu-i de moară». CREANGĂ, P. 155. Ca o piatră de moară = foarte greu, (fig.) anevoios; neplăcut. A-i veni cuiva apa la moară v. apă. A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa de la moară v. apă. A-i da cuiva apă la moară = a crea cuiva condiții favorabile de afirmare, de manifestare, de cîștig. (Livresc) A se bate cu morile de vînt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole, a se lupta cu dușmani ireali. Să ai... o victorie care să-ți dea toate satisfacțiile, nu să te bați cu morile de vînt ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II 156. ♦ Mașină de lucru care mărunțește prin izbire, prin frecare sau prin apăsare, materiale relativ dure. 2. Clădire cu instalațiile necesare unde se prelucrează prin strivire diferite materii prime. Moară de ulei. Moară de ciment. Moară de var. 3. (Regional) Numele unui joc distractiv de copii; țintar.

MOARĂ mori f. 1) Construcție prevăzută cu instalații speciale pentru măcinarea cerealelor. ~ de vânt. ~ de apă. ~ cu aburi. ◊ A turna apă la ~a cuiva (sau a-i da cuiva apă la ~) a-i crea cuiva o situație favorabilă (pentru a înfăptui ceva negativ). A-i veni cuiva apa la ~ a) a-i apărea cuiva posibilitatea de a face ceva; b) a se schimba situația în folosul cuiva. A se bate cu morile de vânt a) a întreprinde acțiuni inutile; b) a lupta cu dușmani închipuiți. A ajunge de la ~ la râșniță a sărăci. ~ stricată (sau hodorogită, spartă, neferecată) palavragiu; flecar. A lua cuiva apa de la ~ a) a împiedica pe cineva să facă ceva; a paraliza cuiva mișcările; b) a lipsi pe cineva de un avantaj. A trăi ca găina la ~ a trăi în belșug. 2) Mașină pentru mărunțirea unor materiale tari (minereuri, pietriș etc.) /<lat. mola

moară f. 1. mașină de măcinat grâu: moară de apă, de vânt, moară cu aburi; a se lua cuiva apa dela moară, a-l stingheri în afacerile sale (imagine luată dela moara care nu poate umbla când nu are apă); a veni cuiva apa la moară, a-i merge bine afacerile; 2. fam. ciufuială: a face cuiva o moară în cap. [Lat. MOLA].

moáră f., pl. morĭ (lat. mŏla, vgr. mýle, [got. malan, a măcina], it. pv. cat. mola, fr. meule [peatră de măcinat, ĭar moulin, moară, vine d. lat. mŏlinum], sp. muela, port. mô. V. molar și mălaĭ). Mașină de măcinat cereale. Edificiu în care e instalată această mașină. A tăĭa (saŭ: a lua) cuĭva apa de la moară, a-ĭ paraliza mișcările, a-l face să nu maĭ poată lucra, a-l descuraja. A-țĭ veni apa la moară, a-țĭ merge bine afacerile, a prinde curaj, a-țĭ veni momentu favorabil. A trăi ca găina la moară, a trăi în belșug. A vorbi ca moara (saŭ ca o moară hodorogită), a vorbi mult și fără șir. Ca la moară, pe rînd, succesiv, fie-care la rîndu luĭ. V. rîșniță.

ARI (pl. -ipe, -ipi) sf. 1 🐦 🐙 Partea corpului cu ajutorul căreia unele animale, în spec. pasările și insectele, se înalță, sboară și se susțin în aer (🖼 208): a bate din aripi; a tăia aripile 2 fig. (vorb. de lucruri nemateriale și morale): aripile credinței, gîndului; e timp de strîns aripile închipuirii... (I.-GH.) 3 fig.: aripile vîntulul, timpului, etc. 4 fig. Scut, ocrotire: Dumnezeu... să vă acopere cu aripa bunătăților sale (SLV.) 5 fig. A face, a prinde, a căpăta aripi, a căpăta putere, a ajunge cineva să se încreadă în sine, a ajunge la o situațiune, la avere; a-i tăia cuiva aripile, a-l lăsa fără ajutor, a-l împiedica de a mai face ceva; a ținea pe cineva sub aripa Iui, a-l apăra, a-l ocrotit 6 🐟 Pr. anal. Organul membranos care slujește peștilor spre a putea înnota 👉 ARIPIOA 7 💒 Partea laterală a unei clădiri (🖼 209): aripa dreaptă a palatului; aripa bisericii, streașina de la turnul cel mai de sus 8 🎖️ Pr. anal. Partea laterală a unei armate așezate în ordine de bătaie: comandanții... alergau cînd la aripa dreaptă, cînd la aripa stîngă a oștirilor înșirate (GN.) 9 🐑 Laturea, marginea unei turme de oi; aripa oilor (HASD.), locul îngrădit unde stau oile în timpul nopții 10 Pr. ext. Ori-ce are forma sau felul de așezare al aripilor întinse ale unei păsări: furcă cu aripi 👉 FURCĂ; se văd cruci cu cîte două aripi (IRG.); aripile vîrtelniței, crucile, spetezele, fofelnițele vîrtelniței; cu ochelarii pe aripele nasului (BAS.) 11 🚗 Aripa unei trăsuri, apărătoarea de deasupra roților care împiedică să vie noroiul pînă sus (🖼 210); aripa unui fund de butoiu, una din cele două doage în formă de segment de cerc care alcătuesc părțile laterale ale unui fund de butoiu 👉 FUND; 🏚 aripa morii, partea morii alcătuită din scînduri legate între ele cu chingi, sau dintr’o cercevea acoperită cu pînză, și care, împinsă de vînt, pune în mișcare pietrele morii; moara poate avea 6, 8 și chiar mai multe aripi (👉 MOA); aripa roții, lopată sau spetează prinsă între obezile roții la o moară de apă și în care, bătînd apa, pune în mișcare roata 12 Pînză în formă de trapez la o corabie: ~ de gabier; ~ de sburător; ~ inferioară 13 pl. 🩺 Bucov. (MAR.) pop. Boală de copii mici care-i face să se încoarde, să bată din picioare și să plîngă mereu 14 🐙 (MAR.) ARIPA-GÎȘTEI, fluture mic, alb, ce se arată mai ales în lunile Iunie și Iulie (Pterophorus pentadactylus) (🖼 211) [lat. vulg. alapa].

BABALÎC sm.1 Bătrîn, în spec. slăbit, prăpădit de vîrstă și de boală 2 iron. Tînăr cu apucături bătrînești: mîne poimîne avem să ne trezim niște babalîci gubavi și ofticoși, numai buni de făcut popi (CRG.) 3 La Turci, titlu de respect dat unui bătrîn 4 🏚 Lemn gros bătut în pămînt și pe care se razimă toată greutatea morii de vînt; 👉 MOA [tc. babalyk].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

moa (instalație de măcinat) s. f., g.-d. art. morii; pl. mori

moa s. f., g.-d. art. morii; pl. mori

moa s. f., g.-d. art. morii; pl. mori

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MOA s. v. ceas, ceasornic, gater, gură, joagăr, morișcă, stomac.

MOA s. țintar, (Mold.) car. (Jocul numit ~.)

moa s. v. CEAS. CEASORNIC. GATER. GURĂ. JOAGĂR. MORIȘCĂ. STOMAC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

moară (mori), s. f.1. Clădire unde se macină cereale. – 2. (Arg.) Ceas. – 3. Jocul de țintar. – Mr., megl. moară. Lat. mǒla (Candrea-Dens., 1148; Tiktin; REW 5641), cf. it., prov., cat. mola, fr. meule, sp. muela, port. mõ.Der. morar, s. m. cu suf. -ar (după Pușcariu 1108 și Candrea-Dens., 1148, din lat. molārius); morăreasă (var. morăriță), s. f.; morăresc, adj.; morărie (var. morărit), s. f. și n. (ocupație de morar); morări, vb. (a face serviciul de morar); morișcă, s. f. (moară de mînă; jucărie; guraliv).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DEALU MORII, com. în jud. Bacău; 3.100 loc. (1995).

MOARA, com. în jud. Suceava, situată în Pod. Sucevei, pe râul Șomuzu Mare; 4.429 loc. (2000). Reșed. com. este satul Moara Nica. Biserica armeano-gregoriană Adormirea Maicii Domnului-Hagigadar (1512), în satul Bulai și biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1774), în satul Moara Nica.

MOARA SĂRACĂ v. Moara Vlăsiei.

MOARA VLĂSIEI, com. în jud. Ilfov, situată în Câmpia Vlăsiei, pe râul Cociovaliștea; 5.560 loc. (2000). Stații de c. f. (în satele M.V. și Căciulați). Fabrică de băuturi răcoritoare. Sericicultură. Până la 17 febr. 1968 s-a numit Moara Săracă. Palatul „Ghica” (1822-1828), în stil neoclasic, în satul Căciulați.

RÂU DE MOARĂ, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe cursul superior al râului Râu Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale în satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrată în funcțiune în 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) și Ostrov (15,9 MW, 1988). În satul R. de M., atestat documentar în 1359, se află ruinele Curții cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, menționat documentar în 1439, ruinele cetății Colț (sau Cetatea Colțului), construită de cnejii Cânde pe un pinten stâncos din m-ții Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetăți cneziale din Transilvania, Biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 14), în satul Ostrov, și bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) și Sf. Ioan Botezătorul (1768), în satul Clopotiva. Acces spre rezervațiile Gemenele (din Parcul Național Retezat) și spre calcarele de la Fața Fetei (cu planta endemică Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

SLOBOZIA MOARĂ, com. în jud. Dâmbovița, situată în C. Titu, pe interfluviul Dâmbovița-Ilfov; 2.366 loc. (2005). Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ilfov.

A se bate cu morile de vînt – De trei veacuri și jumătate sînt cunoscute aventurile lui Don Quijote, eroul celebrului scriitor spaniol Cervantes. Între alte isprăvi din timpul peregrinărilor sale, faimosul „cavaler” a pornit să se lupte cu niște mori de vînt pe care, în închipuirea lui infierbintată, le luase drept adversari. De atunci, a te bate cu morile de vînt înseamnă a te lupta cu năluci, cu himere. „Să ai… o victorie care să-ți dea toate satisfacțiile, nu să te bați cu morile de vînt ca un zevzec…” (Cezar Petrescu, Întunecare). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

moară, mori s. f. (intl.) ceas.

a lăsa (pe cineva) în boli / în moara lui expr. (pop.) a lăsa (pe cineva) în pace.

a tolocăni ca o moară stricată expr. a vorbi mult și fără rost.

a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.

a-i veni (cuiva) apa la moară expr. a se supăra, a se enerva.

moară albă expr. (intl.) ceas de buzunar de argint.

moară galbenă / roșie expr. (intl.) ceas de aur.

moară neferecată / stricată expr. persoană guralivă.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MOA s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. Vîlcești cu 5 mori și cu 4 pio (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 210/22. Dereptu aceaia nimea să n-aibă a-i opri preste cartea domniei meale, că le-au cumpărat Stelea spătariul acel sat Dîlga și cu aceale moare (a. 1602). ib. 116/11. Loc de moară în Jijia ce iaste în ținutul Dorohoiului (a. 1620). GCR I, 62/22. De să va prileji apa morii să îneace hiscare pămînturi, sau vii, sau pomeate, . . . să plătească paguba stăpînul morii, iar de nu, să stia oprită moara. PRAV. 27. Locul. . . de mori, și cu tot venitul (a. 1651). GCR I, 151/36, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229. Și i-au mai dat pe deasupra și 13 sate. . . pline de pîine și de hălășteie cu mori. NECULCE, L. 257. Vatra de moară este a Șerbeștilor și locul de iaz este al nostru (a. 1833). IORGA, S. D. XII, 217. Cîte mîni au trebuit pănă a să face moara cu care au măcinat făina ? DRĂGHICI, R. 77/28. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara, Să culeagă flori venit-au Marian și Mârioara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I, 60. Moara lui Arghir avea singură petre ferecate de schimb și apă destulă la iazul ei, ca să macine și zi și noapte la vreme de nevoie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Din Rusia, care poseda mori perfecționate, venea făină picluită (cea mai fină). N. A. BOGDAN, C. M. 134. Mori țărănești. NICA, L. VAM. Sărmanii plopi de lîngă moară Cum stau de singuri, singurei. BACOVIA, O. 170. Pe urmă au să arunce sămînța în brazdă și iarăși au să fie holde de grîne și iar au să duduie morile. C. PETRESCU, R. DR. 192. Cumpărase un sac de grîu, îl dusese la moară la măcinat și dăduse să-i facă un cuptor întreg de pîine. CĂLINESCU, E. 110. Moș-Precu. . . ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită, de fierberea apelor, vuind și scîrțîind. SADOVEANU, O. I, 587. Moară, roată și morar Potmoliți-s în cleștar. ARGHEZI, S. P. 122. Eram închiși acolo. . . cu singura perspectivă . . . a unui drum la moară, a unei opriri în cîrciuma satului. DEMETRIUS, A. 192. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd. HODOȘ, P. P. 58, cf. ȘEZ. I, 13. Bietul moșneag. . . s-a hotărît s-o îndepărteze pe biata copilă, s-o înstrăineze, ducînd-o tocmai la moara pustie ca să se izărească pe-acolo. FURTUNĂ, V. 33. Unde scuipă o țară umblă o moară (= eforturile unite reprezintă o forță, unirea face puterea). Cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 378. Femeia nebătută e ca moara neferecată. ZANNE, P. II, 149. Stomahul, ca moara, cînd n-are ce măcina, atunci se strică. id. ib. 437. Dincotro bate vîntul se îndreaptă aripile morii, se spune despre cei profitori care știu să se orienteze în avantajul lor. Cf. id. ib. III, 234. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus, se zice despre cei care nu fac niciodată un serviciu, un bine, fără o recompensă. Cf. id. ib. Moara cînd stă, atunci se sfărîmă (= lipsa de activitate este dăunătoare). Cf. id. ib. 238. Dă foc moarei ca să gonească șoarecii, se spune despre cei care vrînd să remedieze un rău, fac un altul și mai mare. Cf. id. ib. 232, RĂDULESCU-CODIN, Î. 373. Moara bună macină orice. ZANNE. P. III, 235. Cine umblă la moară iese plin de făină. Cf. id. ib. 233. Lasă moară și fuge după cioară. Cf. PAMFILE, J. II, 155. (În ghicitori) Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate Și le laie capelele Și le schimbă numele (Moara). GCR II, 370. Se udă și strigă și se ține de mal (Moara). SBIERA, P. 320. Am o vacă priană La tot satul dă hrană (Moara). id. ib. Am o pană-mpanată Pe apă lasată (Moara). ȘEZ. VII, 118. Merge și nu merge; De ascultat te-ascultă, Face gură multă, Ce-i dai îți dă, Cu talpa-n apă stă (Moara). ib. XIII, 26. Ce merge și noaptea Și drumul nu-l mai trece ? (Moara). ib. Moara lui Bubuță îmblă prin grăunțe (Șoarecele). GOROVEI, C. 365. ◊ (Cu determinări cure indică forța motrice sau tipul instalației) Moară de boi sau cai. LB. Mă suisem într-o moară de vînt. DRĂGHICI, R. 8/21. S-a sfîrșit ! strigă vecinul meu cu o oftare ce ar fi putut învîrti aripile unei mori de vînt. NEGRUZZI, S. I, 234. Faci sămne, ha ? Așa, cu mînile, ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I, 357. Mori de apă și „de foc”, pentru pregătitul făinii, sînt multe. PAMFILE, I. C. 176. Morile de cai. . . în Ardeal se numesc soace. id. ib. 177, cf. 377. În Dumițrița e o moară de foc care face o făină ca aurul. REBREANU, I. 137. Glasul morilor de vînt Să-l asculți de dimineață pînă-n seară. MINULESCU, V. 72. Morile de vînt. . . acționează pompe care deșartă în canaluri apa de prisos. SADOVEANU, O. IX, 250. O moară de vînt își învîrtea cadențat în aer brațele obosite. BART, E. 126, cf. BENIUC, A. R. 41, H VII 171. Nouă mori de sub pămînt Ș-alte nouă mori de vînt. TEODORESCU, P. P. 88, cf. ALR II 6 713/2, 53, 316, 334. Moară cu vals (=valț). ALR II 6713/520. Moară cu vapor. ib. 6713/727, cf. 6 713/987. ◊ F i g. Veniră ca doi oameni trecuți prin moara vieții, cu gîndul unei munci cinstite. CONTEMP. 1953, nr. 376, 4/4. ◊ E x p r. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura (ca o) moară (hodorogită sau stricata, neferecată ețc.) sau a-i umbla gura ca chichirezul la moară v. g u r ă. A băga în moară sau a vorbi (ori a îndruga) ca la (sau ca în) moară = a vorbi foarte tare; a vorbi mult și fără rost. Noi nu sîntem bunioară Să îndrugăm ca la moară, Ci dăm vorba mirelui, Iaca și firmanul lui. POP., ap. GCR II, 314, cf. ZANNE, P. III, 236. CIAUȘANU, V. 180. Ca surdu la moară, se spune despre cineva care nu ia în seamă nimic din ceea ce se întîmplă în jurul lui. Cf. ZANNE, P. II, 757. A turui ca moara fără apă = a țăcea. Cf. id. ib. M, 244. A spune un lucru în tîrg și la moară = a spune un lucru în gura mare, la toată lumea. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la moară = a) pe rînd, în ordinea sosirii. Stăi că nu-ț e gura chioară, ține rîndul ca la moară. PANN, P. V. I, 15/12, cf. ZANNE, P. III, 238 ; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalente ale acestora) într-un continuu du-țe-vino. Pe ușile deschise larg, unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II, 200. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Băieții încep a curge toți, care dincotro, cu blăstămurile părintești în mînă. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59, cf. PAMFILE, J. I, 127. Pînă ce n-oi vedea dușmanii mușcînd țărîna, nu mă las! Ochii lui Gînj licăriră:A da Dumnezeu, stăpîne, și ne-a veni și nouă apa la moară. SADOVEANU, O. I, 200, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 370. ZANNE, P. III, 241, I. CR. III, 252. A(-i) da sau a(-i) aduce (cuiva) apă la moară = a-i crea. cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. Orice slăbire a vigilenței aduce apă la moara dușmanului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 581. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat. Cf. ZANNE, P. III, 242; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească. Cf. PAMFILE, J. I, 127, ȘEZ. II, 73, ZANNE, P. III, 242; c) a face să renunțe, a descuraja. Unul macină la moară = unul singur trage toate foloasele. Cf. ZANNE, P. III, 239. A mîna apa la moara sa = a căuta șă tragă foloasele numai pentru sine. Cf. id. ib. 243. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin; a fi în putere. Să ne veselim cît ne îmblă moara, că destul ne vom pocăi la bătrînețe. FILIMON, O. I, 189. Lasă să-i umble moara lui, ca pe urmă a umbla și a mea. PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 244. A trăi ca găina la moară = a trăi bine, a huzuri. Cui nu-i place să trăiască ca găina la moară ! PANN, P. V. III, 71/27. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. Cf. ZANNE, P. III, 249. A ajunge de la moară la rîșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț Și ajunge de la moară la rîșniță. PANN, P. V. III, 105/8. A nu avea (sau a nu fi) de moară = a nu avea ce duce la măcinat; a nu avea cu ce trăi. Tu crezi că numai așa se ține femeia . ,. Vorba ceea: „cînd se-nsoară, nu-i de moară”. CREANGĂ, P. 155. Acum ce să facă el ? parale n-avea; de moară nici cît șă orbească un șoarece, ceva țoale. . . tufă ! ISPIRESCU, L. 207, cf. ZANNE, P. III, 248, IV, 395. Pe cînd eram mai mic, veni vremea șă însurăm pe tata și n-aveam de moară. Ce să facem ? RĂDULESCU-CODIN, Î. 184, cf. 340. A isprăvi de moară = a-și epuiza toate. proviziile, toate resursele materiale. Venitul îmi era prea mic pă lîngă cheltuielile și saltanațurile ce aveam, și, în sfîrșit, ișprăviiu de moară. GORJAN, H. IV, 135/15, cf. PANN, P. V, iii, 109/19, ZANNE, P. III, 249. (Regional) A face (ceva) moară = a cheltui; a prăpădi. Da-nțr-o seară, după ce am prăpădit aproape toți banii, se schimbă, măi dragă, cartea și ian și ou vreo cincizeci de leușcani. De ciudă, moară i-am făcut ! DUNĂREANU, CH. 46; b) a muri. MAT. DIALECT. I, 231. (Regional) A face dintr-un fus de moară (o ) coadă de teslă = a-și irosi averea, chelțuind fără socoteală, pe lucruri mărunte. Cf. ZANNE, P. III, 153. (Regional) A pleca ca de la o moară frîntă = a pleca de undeva nemulțumit, dezamăgit. Cf. CIAUȘANU, V. 180, A strînge ca găina la moară = a risipi. Cf. ZANNE, P. III, 238. A trimite (pe cineva) de la moară la rîșniță = a purta pe cineva de colo pînă colo. Ce tot mă trimeți de la moară la rîșniță ? PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 247. A dejuga la moară rea = a nimeri rău, a intra într-o afacere proastă. De acolo polițaiul m-a întovărășit pînă la casa ce-mi pregătise. Am stat toată noaptea de mă gîndeam la povestirile ce auzisem, și-mi ziceam, vorba românului: „La rea moară am dejugat”. GHICA, S. 389, cf. ZANNE, P. III, 240. A se întoarce ca moara în vînt = a fi nestatornic. Cf. ZANNE, P. III, 247. (Rar) (A-și face) moară în cap = (a-și crea) complicații, încurcături. Cf. ALEXI, W. A-i face cuiva (o) moară (de cap) = a răsuci părul de pe capul cuiva, provocîndu-i o durere vie. Te-am prins mizerabile, cu cărți măsluite !” Și mă înhață de păr, îmi făcu o moară, două, trei. CONTEMPORANUL, V2, 204. Fă-i o moară și dă-l pe uș-afară. S[GHINESCU, S. 33, cf. I. CR. IV, 111. (Regional) A-i face (cuiva) o moară de vînt = a-și bate joc de cineva. Se sfătuiră ca să facă și ei o dată tătarilor o moară de vînt, adică, dacă nu-i pot învinge și fugări din țară, cel puțin să-și bată joc de dînșii. MARIAN, T. 18, cf. ZANNE, P. III, 247. A da la moară = a bea zdravăn. Cf. ZANNE, P. III, 249. (Livresc) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vînt = (cu aluzie la personajul Don Quijote din cartea lui Cervanțes) a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. Să ai o femeie frumoasă, o mîncare fină, . . . nu să te bați cu morile de vînt, ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II, 156. (Cu parafrazarea expresiei) Altul, în mînă cu-o pană seacă, Strigă că-i singur brav pe pămînt, Și că e gata rezbel să facă Cu lumea-n- treagă, cu mori de vînt. ALECSANDRI, T. I, 377. ♦ (De obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Epitet depreciativ pentru gură (considerată ca organ al vorbirii) șau pentru o persoană (mai ales o femeie) care flecărește fără încetare; meliță (2). Bre, bre, bre ! ce moară stricată ! ALECSANDRI, T. 1043, cf. 241. Baba scîrșni din dinți ca apucată, dar apoi își strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. EMINESCU, N. 22. Vrei să-ți sfarm oasele, moară stricată ? I. NEGRUZZI, S. VI, 12, cf. PAMFILE, J. II, 155, ZANNE, P. III, 248. Țîne-ț moara ! ALR I 1383/268. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a materialelor tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc:) ; clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. Lucrătorii de la . . . cuptorul de var și de la moara de var. LEG. EC. PL. 310. De acolo merge din nou spre mori, morile de ciment. CONTEMP. 1950, nr. 180, 2/1. Banda rulantă poartă pietrișul alb, mărunt, mergînd pieziș spre morile brute. ib. O moară de pămînt macină argila, o face făinoasă. ib. 1955, nr. 481, 3/3. Am văzut cum se montează o moară de ciment. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 838. 3. (Învechit; de obicei urmat de determinări care indică felul) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frămîntată). Moara făcătoare de hîrtie (a. 1643). BV I, 132, cf. KLEIN, D. 381, LB. Într-aceea Moise Șecheli și Beeteș-Bașa au venit la Brașov cu 10 000 de ostași și tăbărîndu-se la moara cea de hîrtie, s-au închis și el cu carele ce avea. ȘINCAI, HR. II, 300/33. Cercetînd, a găsit cu adevărat acea moară de tabac înființată – lucrînd și tabac din tutun din acest pămînt (a. 1847). DOC. EC., 934. Iobăgițele trebuie să dea trențe (zdramțe, cîrpe, rîze, petece) pentru morile de papir. BARIȚIU, P. A. I, 477. Edițiile lui Aldo erau . . . tipărite cu litere de o frumusețe neîntrecută, pe hîrtia fabricată de excelentele mori de la Fabriano. OȚETEA, R. 232, cf. ALRM SN I h 344/2. 4. (Regional) Nume dat la diferite mașini de lucru: a) Batoză (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR SN I h 83/353. b) (Adesea urmat de determinările „de firez”, „de ferăstrău”, „de scînduri”) Joagăr. Cf. KLEIN, D. 381, LB, ALR I 1850/118, 156, 215, 217, 223, 259, 266, 268, ALR II 6 423/105, 6 428/219. c) (Adesea urmat de determinarea „de vînturat”) Vînturătoare (de semințe), Cf. ALR SN I h 89. d) (Urmat de determinările „de vînturat”, „de ales”) Trior. ALR SN I h 89. e) (Urmat de determinarea „de zmicurat cucuruzul”) Mașină de bătut porumbul (Glimboca-Caransebeș). ALR II 5 163/27. 5. (Regional) Stomac (la om și la animale), V. r î ș n i t ă. Cf. ALRM I/I H 66, ALR I 1006/94, 186, 831, 835, ALRM SN I h 246/833, A II 7, 8, 12, III 9, 16, 18. 6. (Argotic) Ceasornic. Moara poate să fie nasoaíă, adică „ceas ordinar”, albă „ceas de argint” și roșie „ceas de aur”. GR. S. VII, 119, cf. CADE, IORDAN, L. R. A. 495. 7. Nume dat la mai multe jocuri: a) (Regional, și în construcția de-a moara) Țintar. Cf. ALR II 4 345, com. din ȚEPEȘ-VODĂ CERNAVODĂ. b) (Regional, și în construcția de-a moara) Joc de flăcăi, la priveghi, în care cîțiva flăcăi închipuiesc o moară (1), unul făcînd pe, morarul, iar alții pe clienții care vin la măcinat. Cf. MARIAN, Î. 205, ALR II 4 381/76. c) (Regional, în construcția); Moară cu cartea = joc de copii pentru care se folosesc două cărți așezate astfel încît, atunci cînd sînt lăsate să se închidă, foile uneia se intercalează cu ale celeilalte, producînd un fîșîit. Cf. PAMFILE, J. I, 69. d) (Prin Munt., în construcția) De-a moara stricată = joc de copii nedefinit mai de aproape. Cf. H IV 90. 8) Nume dat la diferite lucruri și obiecte care se învîrtesc: a) (Popular, de obicei urmat de determinări ca „de vînt”, „în vînt”, „de apă”, „pe apă”, „în apă”, „de tuleu”) Morișcă (folosită ca jucărie). ALR II 4 377/36, cf. 4 377/64, 76, 95, 105, 272, 310, 316, 325, 386, 705, 728, 886. b) (Adesea urmat de determinările „de vînt”, „în vlnt”) Zbîrnîitoare (ALR II 4 376/531) de speriat păsările (ALRM SN I h 34). (Transilv.) c) Jucărie făcută dintr-un cărăbuș sau dintr-un alt gîndac, imobilizat cu ajutorul unui ac și lăsat să se zbată din aripi pentru a produce zgomot; morișcă. Moară de bumbari. ALR II 4 367/105, cf. 4 367/235, 279. Face moară (din cărăbuș). ib. 4 367/310, cf. 4 367/325, 346. d) (Regional) Scrînciob (Vălcani-Sînnicolau Mare). ALR II/47. e) (Regional) Vîrtej (în apă) (Mociu-Gherla). ALR I 427/247. 8) Numele unei hori cu ritm vioi, ai cărei pași se fac alternativ, la dreapta și la stînga. Cf. VARONE, J. R. 42. – Pl.: mori și (învechit și regional) moare. – Lat. mola.

Intrare: moară
substantiv feminin (F59)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moa
  • moara
plural
  • mori
  • morile
genitiv-dativ singular
  • mori
  • morii
plural
  • mori
  • morilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

moa, morisubstantiv feminin

  • 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Moară de aburi. Moară de apă. DLRLC
    • format_quote Ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită de fierberea apelor. SADOVEANU, O. II 54. DLRLC
    • format_quote Veneau din zori scîrțîind carele încărcate și poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. DLRLC
    • format_quote Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. DLRLC
    • format_quote Pe-un deal oarecare... făcea zgomot mare O moară de vînt. ALECSANDRI, O. 170. DLRLC
    • 1.1. depreciativ (De obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). DEX '09 DEX '98
      sinonime: gură
    • chat_bubble A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Bre, bre, bre! Ce moară stricată! ALECSANDRI, T. 1043. DLRLC
    • chat_bubble Ca la moară = pe rând, în ordinea sosirii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II 200. DLRLC
    • chat_bubble Ca la moară = (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat rostul lucrurilor. DLRLC
    • chat_bubble A avea (sau a nu avea, a isprăvi) de moară = a avea (sau a nu avea) cele necesare pentru trai. DLRLC
      • format_quote Vorba ceea: «Cînd se însoară, nu-i de moară». CREANGĂ, P. 155. DLRLC
    • chat_bubble Ca o piatră de moară = foarte greu. DLRLC
    • chat_bubble A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A trăi ca găina la moară = a trăi în belșug. NODEX
    • chat_bubble livresc A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Să ai... o victorie care să-ți dea toate satisfacțiile, nu să te bați cu morile de vînt ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II 156. DLRLC
  • 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. DEX '09 DLRLC
  • 3. învechit Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Moară de ulei. Moară de ciment. Moară de var. DLRLC
  • 4. regional Jocul de țintar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.