IPINGEA, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingea s. f.] – Din tc. yapincak.

ipingea sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 50 / V: epan~, epân~, ep~, iapăn~, iapân~, iepân~, ipân~ / Pl: ~ele / E: tc yapincak] 1 (Înv) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav, fără mâneci, cu glugă, împodobită cu găitane Si: imurluc, zeghe Cf bobou, burcă, căpeneag, dulamă, sarică, suman, șubă, zăbun. 2 (Reg) Manta pentru ploaie. 3-4 (Îrg) Material din care se confecționa ipingeaua (1-2). 5 (Trs) Glugă. 6 (Reg) Pătură care se pune sub șa.

IPINGEA, ipingele, s. f. Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane), care se purta în trecut. ♦ Material din care se confecționa haina descrisă mai sus. [Var.: (reg.) epingea s. f.] – Din tc. yapincak.

IPINGEA, ipingele, s. f. (Învechit și popular) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav, uneori cu glugă, și împodobită cu găitane. V. zeghe, sarică, suman. Aruncă ipingeaua pe umăr, ciomagul pe ipingea și pieri într-un fluier, pe sub goruni. GALACTION, O. I 46. Ce fel de vreme e pe la dv., nu cumva degerați și pe acolo – încai să știm, să ne luăm ipingelele. CARAGIALE, O. VII 31. N-avem decît o ipingea Și nu-ncăpem toți sub ea. TEODORESCU, P. P. 156. – Variantă: epingea (GHICA, S. XVII) s. f.

IPINGEA ~ele f. arh. Haină bărbătească, lungă și cu glugă, confecționată din postav și împodobită cu găitane. [Art. ipingeaua] /<turc. yapincak

ipingeá și ipîngeá f., pl. ele (turc. ĭapynga, -ğak, ĭapunğa, ĭapyk și ĭapuk, d. ĭapmak, a acoperi; ngr. gĭapuntzés, bg. ĭapunğak, sîrb. japunğa, rus. ĭapančá). Vechĭ. Vest. Manta de ploaĭe (de obiceĭ, de postav roș) fără mînicĭ și c’o pelerină scurtă, cum purtaŭ surugiiĭ. Azĭ. Cergă de acoperit calu saŭ și de pus ca așternut supt șa. – Și ĭepingea, ĭepîngea, ĭapîngea, ĭebîncă și ibîncă (pl. ĭ) În Cov. obinceá, pl. ele. V. chepeneag, ĭamurluc, teltie, șabracă, plocadă, tuzluc, dulamă, cortel.

epingea sf vz ipingea

iapângea sf vz ipingea

iepângea sf vz ipângea

iepingea sf vz ipângea

ipângea sf vz ipingea

EPINGEA 👉 IPlNGEA.

EPÎNGEA = IPÎNGEA.

ipângea f. 1. haină de dimie neagră având o glugă ce se trage peste cap în vreme de ploaie: ipângeaua e purtată de sătenii cari fac negoț cu vite; 2. pătura pe șaua calului: unde se găsește șaua, se cere și ipângeaua PANN. [Turc. YAPINDJA].

epingeá, inexact îld. ĭep-. V. ipingea.

epîngeá, inexact îld. ĭep-. V. ipingea.

ĭapîngeá, V. ipingea.

ibîncă f., pl. ĭ. V. ipingea.

ĭepingeá, ĭepîngeá, V. ipingea.

ipingea (înv.) s. f., art. ipingeaua, g.-d. art. ipingelei; pl. ipingele

ipingea (înv.) s. f., art. ipingeaua, g.-d. art. ipingelei; pl. ipingele, art. ipingelele

ipingea s. f., art. ipingeaua, g.-d. art. ipingelei; pl. ipingele

ipingea (ipingele), s. f. – Manta țărănească, avînd mîneci și glugă. – Var. (i)epingea, i(a)pîngea. Tc. yapunca „pătură de pus pe cal” (Cihac, II, 588; Șeineanu, II, 227; Roesler 593; Meyer 164; Lokotsch 934), cf. ngr. γιαπουνζές, alb. jopandže, bg., sb. japunğe. Este dublet al lui ibîncă (var. iebîncă), s. f. (pătură de pus pe șa).

iebîncă, ibîncă, ipingea Iebîncă, cu variantele ibîncă și obîncă „pătură de pus pe spinarea calului”, n-a fost încă complet lămurit. DA explică pe obîncă prin influența lui obînc, dar acesta lipsește din dicționar. Alternanța e/o ne-ar trimite spre o limbă slavă (cf. alternanța ezero/ozero), dar nu se găsește nicăieri un punct de plecare în slavă. Scriban, fără nici o explicație, inserează pe îbîncă sub ipingea, și probabil aici trebuie să căutăm explicația. Ipingea are forma mai veche iepîngea (Șt. Pașca, DR, VI (1931), p. 473, crede că iepîngea l-a căpătat pe e de la iapă) și înțelesul de „pătură pe șeaua calului” (ȘIO, I, p. 228; DU), iar originea lui este turc. yapınca „pătură de pus pe cai”. Înțelesul, după cum se vede, nu face nici o dificultate. DA are mult mai multe exemple de plural decît de singular, ceea ce nu este, desigur, întîmplător. Textele mai vechi au în general ipîngea și mai ales pluralul ipîngele. Corelația de timbru a adus schimbarea lui î în i. Trebuie să presupunem o variantă *ibingea, cu metateză de sonoritate ; fiind considerată diminutiv de tipul vergea, i s-a refăcut un primitiv ibîncă, paralel cu vargă. DA cunoaște un derivat a se obînci ,,a se șifona„ ; probabil deci aici trebuie să clasăm și pe ibînci ”a arunca lucrurile claie peste grămadă„, îbînceală ”neorînduială care se face în casă cu prilejul văruitului" (CV, 1951, nr. 9-10, p. 46, din Iași).

ipingea, ipingele, s.f. (înv.) 1. manta bărbătească făcută din dimie sau postav (cu glugă și împodobită cu găitane), care se purta în trecut; zeghe, imurluc, șubă, burcă, sarică, dulamă, suman, zăbun, bolou, căpeneag. 2. glugă (de pus peste haine). 3. stofă pentru mantale de ploaie. 4. pătură de pus sub șea.

ipângea, ipângele, s.f. (înv.) v. ipingea.