COLOCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium.

colocviu sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: lat colloquium] 1 Discuție pe o temă dată. 2 Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 3 Simpozion.

* COLOCVIU (pl. -vii) sn. 1 Convorbire ¶ 2 🖋 Discuțiune științifică între profesor și un candidat [lat. colloquium].

COLOCVIU, colocvii, s. n. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. – Din lat. colloquium.

COLOCVIU, colocvii, s. n. Formă de control a cunoștințelor dobîndite de studenți după o perioadă a anului universitar, constînd din discuții între profesori și studenți.

COLOCVIU s.n. 1. Convorbire, discuție (științifică). 2. Examinare, control al cunoștințelor care se face pe calea unor discuții între profesori și studenți, elevi etc. [Pron. -viu. / < lat. colloquium – convorbire].

COLOCVIU s. n. 1. convorbire, discuție (științifică); simpozion. 2. formă de examinare a cunoștințelor prin discuții între profesori și studenți, elevi etc. (<lat. colloquium)

COLOCVIU ~i n. 1) Discuție pe o temă științifică. 2) Formă de verificare a cunoștințelor acceptată mai ales în instituțiile de învățământ superior, constând în discuții, lucrări practice sau lucrări de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium

colocviu n. convorbire, dialog.

concert-colocviu s. n. (muz.) Concert urmat de un colocviu ◊ „Sala mică a Palatului va găzdui [...] primul concert-colocviu din cadrul ciclului «Concerte-colocvii asupra principalelor forme de expresie ale muzicii de cameră», având ca temă «Liedul».” Săpt. 14 XII 73 p. 12 (din concert + colocviu)

colocviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colocviul; pl. colocvii, art. colocviile (desp. -vi-i-)

colocviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colocviul; pl. colocvii, art. colocviile (-vi-i-)

colocviu s. n. [-viu pron. -vĭu], art. colocviul; pl. colocvii, art. colocviile (sil. -vi-i-)

colocviu

colocviu, -vii.

colocviu (colocvii), s. n. – Conversație, discuție, taifas. Lat. colloquium (sec. XIX0.

COLOCVIU s. v. conversație, convorbire, dialog, discuție.

colocviu s. v. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. DIALOG. DISCUȚIE.