8 definiții pentru băsău

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

băsău sn [At: CORESI, PS. 93 / Pl: (rar) ~ri / E: mg bossú] (Reg; mgm; rar) 1 Răzbunare. 2 Ură. 3 Ranchiună. 4 Batjocură. 5 Ofensă. 6 Nedreptate. 7 Viciu.

BĂSĂU sbst. 1 Mînie, necaz 2 Răzbunare 3 Ocară 4 Mold. Ură, ciudă [ung. bösz „mînie”, boszu „răzbunare”].

BĂSĂU s.n. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) Răzbunare. Vedem a sfinții[i] tale mare băsău pre noi. MISC. SEC. XVII, 100v. Direpții de multe ori blăgoslovenie dobîndesc, care dintr-aceea încolea căutînd spre direpți, de multe ori de băsăul lui Dumnezău mîntuiesc. PP, 30r; cf. C 1692, 498v, 499v. ◊ S. comp. Stătătură de băsău = răzbunare. Toată stătătura de băsău să o lase pre Dumnezău, carele giudecă toată lumea în dereptate. SA, 28r; cf. PP, 86r. ◊ Loc. adj. Stătător de băsău = răzbunător. Eu sîmt al tău Domn Dumnăzău putearnic, stătătoriu de băsău, cine bintătuiesc răotatea părinților în feciori. C 1692, 517r. (Substantival) Sztetor de besszeu. FOGARASI, apud TEW. Stătători de băsău rușinezi. VCC, 21; cf. AGYAGFALVI, apud TEW. ◊ Loc. vb. A sta (de) băsău = a se răzbuna. Voiu sta de băsău celora ce să alenuiesc cu mine. C 1692, 510v. Nu sta băsău acum pre noi direptu necredința noastră. MISC. SEC. XVII, 89v. 2. (ȚR, Criș., Trans. S) Ură, pică, ciudă. B: Unii, ce le era băsău pre dînsul pentru voia ce avea la împăratul, se sfătuiia să-l pîrască. VI 1671, 27v. Iară vulpei îi era băsău. E 1717, 163v; cf. ST. LEX., 270; VI 1673, 16r; VI 1700, 17r. C: Țietura de băsău și toate păcatele. MISC. SEC. XVII, 162v. Unele din mînie și urgie, urîciune sînt țiind băsău. PP, 90r; cf. CAT. CALV., apud TEW; Fl. D 1682, 68r; CS, 20v; FI. D 1693, 17r; VCC, 15; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. // A: Unde este băsăul, mare răutate este liubovului. FI. D 1754-1762, 61r; cf. VI 1764, 13. 3. (Ban., Criș., Trans. SV) Batjocură, ofensă, supărare; nedreptate. Să gîndească somnoroșii că atunci plinescu voia dracului, cu băsăul lui Dumnezău și cu păgubitura sufletelor sale. CS, 93v. Cu buieceală supără și fac băsău. MOL. 1695, 57r. Bĕsĕu. Iniuria. [Contumelia]. AC, 330. De vor porunci a face rău, băsău și alte reale și furtușag. PP, 78r: cf. N TEST. (1648); VCC, 46; MISC. SEC. XVII, 78v. Variante: băseu (FI. D 1682, 68r). Etimologie: magh. bosszú. Vezi și băsăos, băsușag. Cf. băsușag; alean (2) (stătător de alean); alean (2), alenie, alenșig (2), măraz, rîvnire, zavistie; mascara (2), mîniecie, prohită; bănat (2), potcă, poticală (1), siclet, supăr. substantiv neutru

băsăŭ n., pl. ăĭe (ung. bösz, mînie, boszú, răzbunare). Vechĭ. Ciudă, mînie. Răzbunare. Insultă, ofensă. Vițiŭ. Azĭ. Nord. (Rev. I, Crg., 13, 151). Ciudă, necaz, ură.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BĂSĂU s. afront, ciudă, cusur, dar, defect, gelozie, injurie, insultă, invidie, jignire, meteahnă, nărav, necaz, ocară, ofensă, patimă, pică, pizmă, pornire, ranchiună, răzbunare, rușine, umilință, viciu.

băsău s. v. AFRONT. CIUDĂ. CUSUR. DAR. DEFECT. GELOZIE. INJURIE. INSULTĂ. INVIDIE. JIGNIRE. METEAHNĂ. NĂRAV. NECAZ. OCARĂ. OFENSĂ. PATIMĂ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. RĂZBUNARE. RUȘINE. UMILINȚĂ. VICIU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

băsău (-uri), s. n. – Răzbunare, dorință de răzbunare, ură. Mag. bosszú (Cihac, II, 480; DAR). Cuvînt înv., ca și der. băsăos, adj. (răzbunător).

Intrare: băsău
substantiv neutru (N52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băsău
  • băsăul
  • băsău‑
plural
  • băsăuri
  • băsăurile
genitiv-dativ singular
  • băsău
  • băsăului
plural
  • băsăuri
  • băsăurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)