boccea sf [At: (a. 1597) ap. ȘIO / V: bogcea, buc~^[1], bohcea, bohgea, botcea, bușcea / Pl: ~ele / E: tc bohça] 1 (Îrg) Șal mare pe care îl purtau femeile pe spate. 2 (Îrg) Basma mare de lână, înflorată. 3-4 (Îrg) Bucată de pânză (sau de alt material). 5 Pânză în care se înfășoară ceva spre a fi transportat. 6 Pachet cu diverse obiecte (casnice mărunte) puse într-o pânză, ale cărei capete se leagă cruciș Si: boccealâc (1). 7 (Îrg) Pachet cu mai multe păpuși de tutun.

boccea s.f. 1 Totalitatea obiectelor (mărunte) puse într-o bucată de pînză, ale cărei capete se leagă cruciș; pachet astfel obținut; (înv.) boccealîc. 2 Bucată de pînză în care se înfășoară ceva pentru a fi transportat. 3 (înv., reg.) Șal mare pe care îl purtau femeile pe spate. 4 (înv., reg.) Pachet alcătuit din mai multe păpuși de tutun. • pl. -ele. /<tc. dial. bohça.

BOCCEA (pl. -cele) sf. 1 👕 Șal mare, pătrat, purtat de femei pe spate: îmi pusese o ~ drept căpătîiu și un mintean ca să mă învălesc (VLAH.) ¶ 2 🎩 Basma mare purtată în unele părți de țărance în locul maramei (MAN.) ¶ 3 Șal vechiu sau bucată de postav, de pînză, etc. în care unii vînzători ambulanți își înfășoară marfa: au pornit din zori de zi cu boccelele spre locul lor de negustorie (GRIG.) ¶ 4 Legătură, teanc de tutun în care sînt cuprinse mai multe păpuși: își scoase o tabachere în care intra o ~ de tutun (D.-ZAMF.) [tr. bogčà].

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet conținînd diverse obiecte așezate într-o bucată de pînză, într-o față de masă etc. ale cărei capete se înnoadă cruciș. Se tîrau pe drumurile lungi femeile cu pruncii în brațe, bărbații cu boccelele în spate. PAS, L. 1 154. Cum scăpară de zmeu, băiatul și fata luară din casă toate scumpeturile cele mai alese și făcură din ele o boccea mare. POPESCU, B. II 98. Atunci ai fi văzut pe toți... rădicînd avuțiile domnești în lăzi și în boccele ca să le încarce. ODOBESCU, S. I 94. 2. (Învechit) Pachet mare de tutun, conținînd mai multe pachete mici. Tutunul în boccele vine din Turcia. I. IONESCU, M. 740. – Variantă: buccea (DUNĂREANU, CH. 108) s. f.

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Legătură care conține diverse obiecte așezate într-o pînză ale cărei capete se înnoadă cruciș. 2. (Înv.) Șal mare pe care îl purtau femeile pe spate. – Tc. bohça.

BOCCEA ~ele f. Legătură făcută dintr-o bucată de pânză în care se duc diferite obiecte. [Art. bocceaua; G.-D. boccelei; Sil. boc-cea] /<turc. bohça

bocceà f. 1. șal pătrat ce pun femeile pe spate; 2. basma mare de lână pătrată ce unele țărance poartă în locul maramei; 3. bucată de materie de pus diferite lucruri: ridicând avuțiile domnești în lăzi și în boccele OD.; 4. legătură de înfășurat marfa ce se poartă în spinare: într’o boccea de marfă AL.; 5. pachet de tutun (coprinzând mai multe păpuși). [Turc. BOGČA].

bocceá și bucceá f., pl. e (t. boghča, d. pers. bog, pînză de învălit și de purtat ceva). Pînză de învălit și de purtat ceva, cum ar fi o basma mare în care aducĭ mere. Tulpan colorat maĭ fin de îmbrobodit (Munt est.). Legătură de maĭ multe păpușĭ de tutun. V. bojinchiță.

bogcea sf vz boccea

bohcea sf vz boccea

bohgea sf vz boccea

botcea sf vz boccea

bușcea sf vz boccea

BUCCEA = BOCCEA.

BUCCEA s. f. v. boccea.

bucceá V. boccea.

boccea s. f., art. bocceaua, g.-d. art. boccelei; pl. boccele

boccea s. f., art. bocceaua, g.-d. art. boccelei; pl. boccele, art. boccelele

boccea s. f., art. bocceaua, g.-d. art. boccelei; pl. boccele

boccea

boccea (boccele), s. f. – (Înv.) Șal, broboadă. – 2. Legătură, pachet. – Var. buccea, bogcea, bohcea, boșcea, toate înv. Mr. buhce. Tc. boǵça (Roesler 589; Șeineanu, II, 54); cf. alb. bohče, bg. bochča, sb. bošča (G. Meyer 46). Der. provin direct din tc.: boccealîc, s. n. (legătură, pachet), din tc. boǵçalic, cf. bg. bochčalyk; boccegiu, s. m. (negustor de mărunțișuri), din tc. boǵçaci.

BOCCEÁ (< tc.) s. f. 1. Legătură formată dintr-o bucată de pînză (cu capetele înnodate cruciș), în care se pun diverse obiecte. 2. Balot de foi mici de tutun de calitate inferioară.

BOCCEA s. v. legătură.

boccea s. v. LEGĂTURĂ.