ȚÂRÂIALĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi²; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâială s. f.] – Țârâi² + suf. -eală.

țârâială sf [At: POLIZU / V: ~răi~, ~rui~ / Pl: ~ieli / E: țârăi¹ + -eală] 1-9 Țârâire (1-9). 10 Zgomot produs de căderea unei ploi ușoare și de scurtă durată Si: țârâitură (1). 11 (Îlav) Cu țâruială Puțin câte puțin, într-un interval mai îndelungat de timp.

ȚÂRÂIALĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi²; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâială s. f.] – Țârâi² + suf. -eală.

țârăială sf vz țârâială

țâruială sf vz țârâială

ȚÎRÎIALĂ s. f. Faptul de a țîrîi¹; ploaie ușoară și de scurtă durată.

țârâială s. f., g.-d. art. țârâielii; pl. țârâieli

țârâială s. f., g.-d. art. țârâielii; pl. țârâieli

țârâială s. f., g.-d. art. țârâielii; pl. țârâieli

ȚÂRÂIALĂ s. v. burniță.