burniță sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) bar~, bâr~ / Pl: ~e / E: bură² + -niță] Bură² (1).

burniță s.f. (meteor.) Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață sau negură); bură, burnițeală. S-a lăsat un frig și-o ceață amestecată cu burniță rece (GALAN). • pl. -e. /bură* + -niță.

BURNIȚĂ, burnițe, s. f. (Uneori determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă; bură. S-a lăsat un frig și-o ceață amestecată cu burniță rece. GALAN, Z. R. 73. A fost început de trei zile o burniță, măruntă cît vîrful acului, deasă, încît nu se mai vedea nimic. CAMILAR, TEM. 370. Începe ca să pice o burniță de ploaie. MACEDONSKI, O. I 44.

BURNIȚĂ, burnițe, s. f. Bură. – Din bură.

BURNIȚĂ ~e f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; bură. /Din bură

búrniță f., pl. e (bg. burniĭ, sîrb. buran, furtunos. V. búră). Vest. Rar est. Bură saŭ ploaĭe liniștită: crengile grele de burniță (CL. 1924, 187). – Și la Sadov. (VR. 1911, 3, 341) = „burhaĭ”.

bârniță sf vz burniță

burnă (burniță) f. V. bură.

burniță s. f., g.-d. art. burniței; pl. burnițe

burniță s. f., g.-d. art. burniței; pl. burnițe

burniță s. f., g.-d. art. burniței; pl. burnițe

burniță, -țe.

BURNIȚĂ s. (MET.) bură, burnițeală, țârcâială, țârâială, (reg.) buruială, roureală. (O ~ de toamnă.)

BURNIȚĂ s. (MET.) bură, burnițeală, țîrcîială, țîrîială, (reg.) buruială, roureală. (O ~ de toamnă.)