șterpeli [At: COSTINESCU / V: (îvr) st~ / Pzi: ~lesc / E: pbl ctm șterge + șparli] vt (Pop; rar) A atinge (ceva) ușor, în treacăt. 2 vt (Pfm) A sustrage cu abilitate Si: a fura (1), (reg) a șuchea², a șuchiri (1), (arg; fam) a șparli (2), (arg) a șucări (7). 3 vi (Pfm; îe) A o ~ A pleca repede (și pe neobservate). 4 vr (Reg) A dispărea (11).

ȘTERPELI, șterpelesc, vb. IV. Tranz. 1. (Familiar) A sustrage ceva (cu abilitate); a fura. Serafim îi șterpelește pe la spate cutia de chibrituri și ii pune alta în loc. STĂNOIU, C. I. 126. Fiecare se gîndea numai să șterpelească cîte ceva. REBREANU, R. II 116. Intră peste drum, Șterpelește icrele de cosac. DELAVRANCEA, H. T. 11. ◊ Absol. Copiii... șterpeleau de prin coșurile oltenilor și furau de prin curți. PAS, Z. I 81. 2. (În expr.) A o șterpeli = a fugi (pe furiș, fără ca nimeni să prindă de veste); a o șterge, a o tuli. Văzînd eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de-acasă numai cu beșica cea de porc. CREANGĂ, A. 41. Cînd veni copoiul d-afară și văzu isprava iepurelui, zor să puie mîna pe el; dar ia-l de unde nu e; o șterpelise. ȘEZ. XIII 169. 3. (Rar) A atinge (ceva) ușor și în treacăt. Paharul șterpeli nasul d-lui șef, învinețindu-l. D. ZAMFIRESCU, la CADE. ♦ Tranz. fact. A face să se atingă puțin de ceva. Unchiașul... Puse șaua pe Murga... Apoi a tăiat lungul cîmpiilor ș-a spălat copitele gonaciului, și i-a șterpelit coada în multe pîrîuri. DELAVRANCEA, S. 242.

A ȘTERPELI ~esc tranz. pop. (lucruri mărunte) A fura cu abilitate; a șterge. ◊ A o ~ (de undeva) a pleca pe neobservate (de undeva); a o șterge. /Orig. nec.

șterpelí v. a atinge ușor în treacăt: acest muncitor numai șterpelește pământul; 2. a o șterge: am șterpelit-o d’acasă CR.; 3. a sustrage, a fura. [Origină necunoscută].

șterpelésc v. tr. (cp. cu ung. terpedni, a se întinde, saŭ törpülni, a se zgîrci). Fam. Ating ușor în treacăt: un glonț îĭ șterpeli urechea. Fig. Iron. Fur (șterg, cĭordesc): ĭ-a șterpelit punga. A o șterpeli, a o șpardi, a o șterge (a dispărea) pe furiș.

șterpeli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șterpelesc, 3 sg. șterpelește, imperf. 1 șterpeleam; conj. prez. 1 sg. să șterpelesc, 3 să șterpelească

șterpeli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șterpelesc, imperf. 3 sg. șterpelea; conj. prez. 3 să șterpelească

șterpeli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șterpelesc, imperf. 3 sg. șterpelea; conj. prez. 3 sg. și pl. șterpelească

șterpelesc.

ȘTERPELI vb. v. fura, însuși, lua, sustrage.

șterpeli vb. v. FURA. ÎNSUȘI. LUA. SUSTRAGE.

șterpeli (-lesc, -it), vb. – 1. A fura, a sustrage ceva. – 2. (Cu compl. o) A scăpa, a o rupe la fugă. – 3. A atinge ceva ușor și în treacăt. Creație expresivă, după cum o inidică suf. -li; coincide semantic cu a șterge, 5,7 și 8 și formal cu tearfă, cf. terfeli. Legătura cu germ. stibitzen „a fura” (Tiktin) sau cu mag. terpedni „a se întinde” (Scriban) este îndoielnică. – Der. șterpeleală, s. f. (furt); șterpelici, s. m. (borfaș).

șterpeli, șterpelesc v. t. a fura