ÎNĂDUȘI vb. IV v. năduși.

NĂDUȘI, năduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înăduși vb. IV.

ÎNNĂDUȘI vb. IV. v. năduși.

A NĂDUȘI ~esc pop. 1. tranz. v. A ÎNĂDUȘI. 2. intranz. A secreta sudoare; a asuda; a transpira. /<bulg. naduša

A SE NĂDUȘI mă ~esc pop. v. A SE ÎNĂDUȘI. /<bulg. naduša

înnădușì v. 1. a năduși; 2. Mold. a înnăbuși: îi învelia iute cu paie de-i înnădușia CR. sgomot lung înnădușit AL.

nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].

înăduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a -í v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.

nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.

năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 să nădușească

năduși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 sg. și pl. nădușească

ÎNNĂDUȘI vb. v. transpira.

ÎNNĂDUȘI vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

NĂDUȘI vb. v. asfixia, gâtui, înăbuși, îneca, strangula, sufoca, sugruma.

NĂDUȘI vb. v. transpira.

înnăduși vb. v. GÎTUI. STRANGULA. SUGRUMA.

ÎNNĂDUȘI vb. a asuda, a năduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

NĂDUȘI vb. a asuda, a (se) înnăduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

năduși vb. v. ASFIXIA. GÎTUI. ÎNĂBUȘI. ÎNECA. STRANGULA. SUFOCA. SUGRUMA.

năduși, nădușesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ♦ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” < duhǔ „duh” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).

năduși, nădușesc, vb. intranz. – 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu 1941: 16). – Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).