ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămână adv.] – În + de⁴ + mână.

îndemână [At: VARLAAM, C. II, 84 / V: ande~, ~dăm~ / E: în + de + mână] 1 av Alături. 2 av (Îlav) La ~ Accesibil. 3-4 av (Îal) Ușor (de folosit sau) de obținut. 5 av (Îal) În imediata apropiere. 6 av (Îlpp) La ~na cuiva La dispoziția cuiva. 7 av Comod. 8 av Ușor. 9 av (Înv; îe) A-i face cuiva ~ A-i ușura munca. 10 av Favorabil. 11 av Potrivit. 12 av Bine. 13 av (Îe) A nu-i fi cuiva ~ A nu se simți în largul său. 14 av (înv; îe) A da (sau a sta) ~ A se ivi o ocazie favorabilă. 15 a (Mol) Prielnic. 16 sf (Înv) Favoare. 17 sf (Înv) Prilej favorabil. 18 sf (Înv) Ajutor. 19 sf (Înv) Îndemânare (8). 20 sf (Înv) Nepotrivire. 21 sf (Înv) Indispoziție. 22 sf (Înv) Slăbiciune.

ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ La îndemână sau (loc. prep.) la îndemâna cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămână adv.] – În + de⁴ + mână.

ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor; comod; lesnicios. ◊ La ~ la dispoziție; accesibil. /în + de + mână

îndemână f. 1. în mână: să-ți ții paloșul îndemână ISP.; 2. la dispozițiune: nu am cartea la îndemână; 3. fig. comod: vremea este îndemână, prilejul favoritor NEGR. [Lat. INDU MANU].

îndămână av, sf vz îndemână

ÎNDĂMÎNĂ 👉 ÎNDEMÎNĂ.

ÎNDEMÎNĂ, ❍ ÎNDĂMÎNĂ I. adv. Aproape de mînă, pregătit aproape, ușor de atins, de apucat, de găsit (în acel moment): a pune, a sta, a ținea, a fi la ~; paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele, cînd va fi de trebuință (ISP.); n’am cărțile la ~; neprecedat de prep.: a ținea ~; ori-carele... va găsi ceva îndemînă să fure sau să jehuiască pre cineva (PRV.-MB.); răpit-au și Tătarii cîți le-au venit îndemînă, și l-au dus de i-au ascuns prin gropi (LET.); a-i fi (de) ~, a-i veni (de) ~, a-i fi ușor, plăcut de făcut ceva: a(-i) fi, a-i veni comod, a se simți bine: nu mi-e îndemînă a merge singur fără pic de vorbă ca un mut (RET.); în zilele acestui domn, fiind pace între împărați... era și țării îndemînă (MUST.); lui Mihai-Vodă atunce îi vra fi lesne și îndămînă a domni, că de neprietenii lui... se curățise de toți (NEC.); le luă, le curăță, dar nu-i venea îndemînă să umbe în ele (ISP.); așa are să-ți vie de îndămînă... de are să și se pară că ești ușor cum îi pana (CRG.). II. sf. Stare favorabilă, moment, prilej favorabil [mînă].

ÎNDĂMÎNĂ adv. v. îndemînă.

ÎNDEMÎNĂ adv. (Mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a se afla», «a avea») Ușor, comod, bine. Nu-i era îndemînă în camera asta. BART, E. 347. Mie nu-mi vine îndemînă să scriu decît acasă la mine. VLAHUȚĂ, O. A. 443. ◊ Loc. adv. La (regional de) îndemînă sau (loc. prep.) la îndemîna (cuiva) = accesibil, în imediată apropiere, ușor de folosit, de obținut, de întrebuințat; la dispoziție. Tineretul de astăzi are la îndemînă atîta literatură bună, încît își poate potoli în voie setea cititului. SADOVEANU, E. 47. Moș Gheorghe se gîndește la fericirea oamenilor de prin satele apropiate, că au stuf la îndemînă pentru acoperitul caselor și pește din belșug. SP. POPESCU, M. G. 36. Se puse fata și-și adună tot ce biata putu cu degrabă, oleacă de merinde, niște hăinuțe și vreo doi bani ce avea de-ndemînă. RETEGANUL, P. V. 68. – Formă gramaticală: (în loc. prep.) îndemîna. – Variantă: îndămînă (HOGAȘ, M. N. 167, CREANGĂ, A. 26, NEGRUZZI, S. I 116) adv.

îndămînă, V. îndemînă.

îndemînă și îndămînă adv. (în, de și mînă). A avea îndemînă (rar) saŭ (maĭ des) la îndemînă, a avea ceva la dispozițiune, lîngă mînă, gata de apucat (banĭ, arme, cărțĭ). A-țĭ fi îndemînă, a te simți bine la trup orĭ la suflet. S. f., pl. ĭ. Vechĭ. Ocaziune, îndatorire. – Vechĭ scris și preîndemînă saŭ prindemînă: vreme prindemînă, vreme potrivită, favorabilă.

îndemână (la ~) loc. adv.

!îndemână (la ~) loc. adv.

îndemână adv.

îndemână.

îndemâna² (la ~) loc. prep.

*îndemâna¹ (la ~) loc. prep.

la îndemână loc. adv.

îndemînă adv. – 1. Care poate fi ușor obținut, accesibil. – 2. Comod, ușor, lesnicios. – 3. Oportun, potrivit, prielnic. – 4. (S. f., înv.) Favoare, hatîr. De la mînă, comp. cu în- și de, cf. amînă. Der. neîndemînă, adv. (greu accesibil; s. f., înv., dificultate, descumpănire); îndemînos, adj. (accesibil, ușor); îndemîna, vb. (a netezi calea, a face posibil; a ușura, a înlesni; a ajuta, a sprijini; a împrumuta); îndemînatic, adj. (iscusit; comod; favorabil); neîndemînatic, adj. (lipsit de dibăcie, greoi).

ÎNDEMÂNĂ adv. v. comod.

ÎNDEMÎNĂ adv. comod, lesne, ușor. (Îi e mai ~ să meargă cu trenul.)

îndemấnă, adv. v. îndămână.

îndămână, (îndemână), adv. – De ajutor, de sprijin: „Și eu-s slabă și bătrână / Și n-am fată de-ndemână” (Papahagi, 1925: 226). – Din în- + de + mână (Scriban, DER, DEX, MDA).