ZĂPUȘI, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapusa, sb. zapušiti „a umple de fum”.

zăpuși vtr [At: ANON. CAR. / Pzi: ~șesc / E: bg запуси „a afuma”, srb zapušiti] (îrg) 1-2 (D. soare) A (se) înfierbânta. 3-4 (Pex) A (se) sufoca (1).

zăpuși vb. IV. tr. (pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbînta. • prez.ind. pers. 3 -ește. /<bg. запуша, srb. zapušiti „a umple de fum”.

ZĂPUȘI, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapuša, scr. zapušiti „a umple de fum”.

ZĂPUȘI, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbînta. Soarele zăpușește firea; lumina lui te orbește; aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu astîmpără arsura. DELAVRANCEA, S. 221. Soarele se ridicase ca la două sulițe și scînteia pe cerul fără pic de nori, amenințînd să zăpușească orașul cu arșița sa. id. T. 124.

ZĂPUȘI, zăpușesc, vb. IV. Tranz. (Despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbînta. – Bg. zapuša, sb. zapušiti „a umple de fum”.

A ZĂPUȘI pers. 3 ~ește intranz. pop. (despre soare) A emana radiații puternice; a pârjoli; a pârli; a frige; a dogori. /<bulg. zapuša, sb. zapušiti

zăpușì v. a năbuși de căldură. [Rus. ZAPUHATSÌA, a pierde răsuflarea].

zăpușésc v. tr. (vsl. *zapušiti, sîrb. zapušiti, a astupa, a face colb, rus. rapušitĭ, a acoperi cu gheață [geamurile], zapyhatĭ-sĕa, a se zăpuși, a perde răsuflarea, din răd. puh. V. puf, bușesc, înăbușesc, bufnesc). Rar. Înăbuș pin căldură.

zăpuși (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zăpușește, imperf. 3 sg. zăpușea; conj. prez. 3 sg. să zăpușească

zăpuși (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zăpușeste, imperf. 3 sg. zăpușea conj. prez. 3 să zăpușească; ger. zăpușind

zăpuși vb., ind. prez. 3 sg. zăpușește, imperf. 3 sg. zăpușea; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpușească; ger. zăpușind

zăpuși (conj. zăpușească)

zăpușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

ZĂPUȘI vb. v. arde, dogori, frige, pârjoli.

zăpuși vb. v. ARDE. DOGORI. FRIGE. PÎRJOLI.

zăpuși (-ș-esc, it), vb. – A sufoca, a înăbuși. Sl. zabŭšiti, sb. zabušiti „a sufoca”, cf. zăpsi, bg. zapušam „a astupa”, din sl. puchŭ „respirație” (Tiktin). După Candrea, din sb. zapušiti „a umple de fum”. – Der. zăpuc (var. zăpușeală, înv. zăpuh), s. n. (căldură, dogoare); zăpușitor, adj. (înăbușitor); înzăpuși, vb. (a înăbuși).

ZĂPUȘI, zăpușesc, vb. IV. Tranz. ~. (din bg. zăpușam, [sb. zabušiti = a sufoca < sl. zabŭšiti < sl. puchŭ = respirație] sau [scr. zapušiti = a umple de fum])