zănoagă sf [At: URICARIUL, XXV, 67 / V: (reg) zărn~ (Pl: zărnoage) / Pl: ~age, (reg) zănogi / E: vsl * занога cf bg, rs занога] 1 Poiană sau coastă de deal care poate fi transformată în teren agricol. 2 Depresiune glaciară circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți Si: caldeiră (1), căldare (6), circ (3), (reg) scofaină¹. 3 Vale adâncă. 4 Ochi larg de apă format pe cursul unui râu, mai jos de un stăvilar Si: vâltoare. 5 (Reg) Loc unde se despart apele. 6 (Reg) Groapă mlăștinoasă. 7 (Reg) Albie de torent.

zănoagă s.f 1 (geomorf.) Depresiune glaciară circulară, cu versanți, prăpăstioși, în zona munților înalți; căldare. Zănoage găunoase cu ochiuri de zăpadă (VOIC.). ♦ Vale adîncă. 2 Poiană înverzită; platou sau coastă de deal cu teren arabil. 3 Ochi larg și adînc de apă, format pe cursul unui rîu, mai jos de un stăvilar. • pl. -ge. /<sl. veche за нога; cf. rus., ucr. занога, bg. занога.

ZĂNOAGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă. DEȘLIU, M. 5. Falnicul munte acoperit odinioară de ghețuri, din a căror înceată topire i-au rămas pe zănoagele de la Găuri turme de stînci albe. VLAHUȚĂ, R. P. 70. 2. Ochi larg de apă adîncă și cu vîrtejuri, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar. 3. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură.

ZĂNOAGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg de apă adîncă, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar. – Slav (comp. rus zanoga, ucr. zanoha).

ZĂNOAGĂ ~ge f. 1) Depresiune circulară în zona munților, având versante abrupte. 2) Poiană înverzită. 3) Loc între munți sau dealuri potrivit pentru agricultură. 4) Ochi de apă care se formează după un zăgaz. /<sl. za noga

zănoagă f. pl. mai multe văi adânci dispuse în jurul piscurilor muntoase: zănoagele Retezatului cele pline de zăpadă perpetuă. [Slav. ZANOGŬ].

Zănoagă f. culme a Paringului, separă basinul Jiului de al Oltului.

zănoágă f., pl. e (vsl. zanogŭ, d. noga, picĭor, adică „la picĭoru, la poalele munteluĭ”). Vale ca o strachină cu fundu întins și verde la munte. (CL. 1912, 122). – În Cov. zăgănuță (din *zănoguță), vălcea (rev. I. Crg. 3, 346). V. padină, zăpodie.

zărnoagă sf vz zănoagă

zăgănúță, V. zănoagă.

zănoagă s. f., g.-d. art. zănoagei; pl. zănoage

zănoagă s. f., g.-d. art. zănoagei; pl. zănoage

zănoagă s. f., g.-d. art. zănoagei; pl. zănoage

ZĂNOAGĂ s. v. circ.

ZĂNOAGĂ s. (GEOL., GEOGR.) caldeiră, cazan, căldare, circ, (prin Ban.) scofaină. (~ în regiunile muntoase.)

zănoagă (-ge), s. f. – Căldare, depresiune între doi munți. Sl. za noga „la picior”, rut. zanoga (Tiktin; Conev 39), bg. za(d)noga › megl. zănoagă.

zănoagă, zănoage, s.f. – (reg.) Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. ♦ (top.) În Zănoagă, Sub Zănoagă (Rohia); Zănoaga Mare, Zănoaga Mică, căldări glaciare pe versantul nordic al Pietrosului Mare; Zănoaga, vf. (1.345 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu-Bârdău). ♦ (onom.) Zănoagă, nume de familie în Maramureș. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Cf. ucr. zanoha, rus. zanoga (Tiktin, Conev, cf. DER; Scriban, DLRM, DEX) < sl. zanogu (< noga „picior”) (Scriban).