ZĂNOAGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă. DEȘLIU, M. 5. Falnicul munte acoperit odinioară de ghețuri, din a căror înceată topire i-au rămas pe zănoagele de la Găuri turme de stînci albe. VLAHUȚĂ, R. P. 70. 2. Ochi larg de apă adîncă și cu vîrtejuri, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar. 3. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură.