13 definiții pentru zicătoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care creatorul popular exprimă o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -ătoare.

ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care poporul exprimă în mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -ătoare.

ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă prin care poporul exprimă o constatare de ordin general. V. maximă. Amesteca în vorbirea lui zicători din vechime. SADOVEANU, N. P. 270. Iată ce glăsuiește o zicătoare: decît să iasă omului nume rău, mai bine ochii din cap. ISPIRESCU, L. 273. Pesemne gîndești că eu nu știu zicătoarea moldovenească. NEGRUZZI, S. I 141. 2. (Regional, rar) Bucată muzicală, p. ext. instrument muzical. Într-un timp de noapte iată au sosit o mulțime de draci... cu zicători feli de feli, și au început împrejurul lui a zice și a citita. SBIERA, P. 152.

ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă prin care poporul exprimă o constatare de ordin general. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)toare.

ZICĂTOÁRE ~óri f. Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicală; zicere. / a zice + suf. ~ătoare

zicătoare f. 1. sentență devenită proverb; 2. glumă picantă.

zicătoáre f., pl. orĭ. Vorbă, cugetare saŭ expresiune celebră precum: facă-se dreptate chear dacă ar perĭ lumea!

zicător, -oare sf, s.m., adj. 1 s.f. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care se exprimă, în mod metaforic, o constatare de ordin general, filosofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; proverb, zicătură, zicală. Iată ce glăsuieșțe o zicătoare: decît să iasă nume rău, mai bine ochii din cap (ISP.). ♦ Specie folclorică cuprinzînd astfel de fraze. 2 s.f. (înv., reg.) Cîntec popular. ♦ (reg.) Instrument muzical. 3 s.m. (înv., reg.) Lăutar. 4 adj., s.m., s.f. (înv., reg.) (Persoană) care spune ceva la un moment dat, care vorbește. ♦ Ext. (adj.) Elocvent, vorbăreț.pl. -ori. /zice + -tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri

zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZICĂTOÁRE s. proverb, zicală, vorbă bătrânească, (rar) parimie. (Colecție de ~ori.)

ZICĂTOARE s. proverb, zicală, vorbă bătrînească, (rar) parimie, (pop.) spunere, zicătură, zicere, zisă, (înv. și reg.) poveste, (Ban.) cimilitură, (înv.) pildă. (Colecție de ~i.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ZICĂTOARE (de la a zice < lat. dicere) Cunoscute și sub denumirea de expresii și locuțiuni proverbiale, zicătorile sînt asemănătoare cu proverbele, dar nu identice. Dacă proverbul se constituie din propoziții sau fraze întregi de sine stătătoare, zicătoarea are o formulare mai redusă. Ea nu se folosește separat, ci legată sintetic de o propoziție sau frază, avînd o funcție caracterizatoare a unui fapt particular, exprimat prin propoziția sau fraza de care este legată. Exemplu, slugă la dîrloagă, se zice de cineva ce-i sub ascultarea unui prost. Soare cu dinți, cînd e soare, dar și frig mușcător. Sac spart, pentru un nesătul. A legat cartea de gard, cînd cineva nu mai vrea să învețe. Și zicătorile, ca și proverbele, se caracterizează prin exprimarea plastică, iar folosirea lor într-un context vorbit sau scris mărește expresivitatea stilului.

Intrare: zicătoare
zicătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zicătoare
  • zicătoarea
plural
  • zicători
  • zicătorile
genitiv-dativ singular
  • zicători
  • zicătorii
plural
  • zicători
  • zicătorilor
vocativ singular
plural

zicătoare

  • 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care creatorul popular exprimă o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; vorbă bătrânească.
    exemple
    • Amesteca în vorbirea lui zicători din vechime. SADOVEANU, N. P. 270.
      surse: DLRLC
    • Iată ce glăsuiește o zicătoare: decît să iasă omului nume rău, mai bine ochii din cap. ISPIRESCU, L. 273.
      surse: DLRLC
    • Pesemne gîndești că eu nu știu zicătoarea moldovenească. NEGRUZZI, S. I 141.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Bucată muzicală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Într-un timp de noapte iată au sosit o mulțime de draci... cu zicători feli de feli, și au început împrejurul lui a zice și a cînta. SBIERA, P. 152.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Zice + sufix -ătoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX