ZBURĂTURĂ, zburături, s. f. (Pop.) 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură.

zburătură sf [At: ANON. CAR. / S și: sb~ / Pl: ~ri și (îvr) ~re / E: zbura + -ătură] 1-2 (Pop) Azvârlitură (2-3). 3 (Pop) Scurtătură (1). 4 (Îrg) Țandără (1). 5 (Înv) Bucată de plumb, de fier etc. cu care se încărcau armele de foc. 6 Parte terminală a țevii unei guri de foc. 7 (Reg; lpl) Caiă. 8 (Înv) Cicatrice. 9-15 (Reg) Hădărag (1-7). 16 (Reg) Lapte prins. 17 (Reg) Zburatic (5). 18 (Reg) Plantă ierboasă nedefinită mai îndeaproape. 19 Mișcare de aruncare. 20 Distanță până la care ajunge un lucru aruncat.

zburătură s.f. 1 Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă în cineva sau în ceva; scurtătură. Începură a arunca în corăbii... cu zburături de lemne (ISP.). ◊ Loc.adv. Cît ai azvîrli cu o zburătură v. azvîrli. ♦ Așchie, țandără. Mureșul... curgea mîlos, acoperit de spume și zburături de lemn (POPOV.). ♦ (înv.) Sfărîmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. Sloboade în el o încărcătură de un sfert de ocă de zburături (SADOV.). 2 Mișcare de aruncare; distanță pînă la care ajunge un lucru aruncat. Glasul lui... se înalță ca o zburătură de arc pînă departe (CA. PETR.). • pl. -i. /zbura + -ătură.

ZBURĂTURĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură.

ZBURĂTURĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn, cu care se azvîrle (într-un pom, într-o pasăre). El află o zburătură de lemn și zvîrli în pasăre. RETEGANUL, P. V 60. Începură a arunca în corăbii, care cu pietre, care cu bulgări, care cu zburături de lemne. ISPIRESCU, U. 51. S-ar pune pe arătură, Dar copiii cuibu-i fură Ș-o ucid c-o zburătură. TEODORESCU, P. P. 349. ♦ Bucată ruptă din ceva (mai ales dintr-o piatră); așchie, țandăra. Potrivind un firișor de iască pe zburătură de silex, a zbătut o singură dată cu oțelul. SADOVEANU, V. F. 43. Braț rupt de o zburătură de obuz. MIRONESCU, S. A. 117. De cîte ori da, de atîtea ori cădea cîte o zburătură de piatră. ISPIRESCU, L. 228. ♦ (Învechit) Sfărîmătură (de fier, de plumb etc.) cu care se încărcau armele de foc. A trimis două zburături de icosar, una în frunte de urs, cealaltă în frunte de idicliu. DELAVRANCEA, S. 166. 2. Faptul de a arunca, mișcare de aruncare; distanță pînă la care ajunge un lucru aruncat. Glasul lui... se înalță ca o zburătură de arc pînă departe. CAMIL PETRESCU, O. II 253. Ca să ajungă la casa lui, ca la o zburătură de praștie departe numai, avea să treacă o gîrlă. La TDRG.

ZBURĂTURĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărîmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță pînă la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburătură de praștie. – Din zbura + suf. -(ă)tură.

ZBURĂTURĂ ~i f. 1) Distanță până la locul de cădere a unui obiect aruncat. 2) Bucată mică și subțire de lemn care sare în momentul cioplirii sau tăierii; așchie; țandără. 3) Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă în cineva sau în ceva; scurtătură. /a zbura + suf. ~ătură

zburătúră f., pl. ĭ (d. a zbura, a sări în aer, a se face țandărĭ). Bucată, frîntură (de lemn): aruncă c’o zburătură în cĭorĭ. Sfărîmătură de metal (de schijă): o pușcă încărcată cu zburăturĭ (V. mitraliĭ). Pl. Caĭele de boĭ (nord).

sburătură f. bucată de lemn, de piatră, de plumb: îl pocni cu o sburătură.

zburătură (pop.) s. f., g.-d. art. zburăturii; pl. zburături

zburătură (pop.) s. f., g.-d. art. zburăturii; pl. zburături

zburătură s. f., g.-d. art. zburăturii; pl. zburături

ZBURĂTURĂ, zburături, s. f. ~ 2. ~; zbor¹. 3. Partea din față a tunului.

ZBURĂTURĂ s. v. așchie, retevei, scurtătură, surcea, surcică, țandără.

zburătură s. v. AȘCHIE. RETEVEI. SCURTĂTURĂ. SURCEA. SURCICĂ. ȚANDĂRĂ.