ZBÂRNÂITURĂ, zbârnâituri, s. f. Zbârnâire, zbârnâială. [Pr.: -nă-i-] – Zbârnâi + suf. -tură.

zbârnâitură sf [At: LB / P: ~nâ-i~ / V: (îrg) ~râitură^[1], ~năi~ (S și: sbârnăitură), (îvr) ~niit~ / Pl: ~ri (îvr) ~re / E: zbârnâi + -tură] 1-3 Zbârnâială (1-3). 4 (Spc) Zbârnâit¹ (4). 5 (Îvr; îf zbârniitură) Țiuit al urechii. corectat(ă)

ZBÂRNÂITURĂ, zbârnâituri, s. f. Zbârnâire, zbârnâială. [Pr.: -nâ-i-] – Zbârnâi + suf. -tură.

zbârâitură sf vz zbârnâitură

zbârnăitură sf vz zbârnâitură

zbârniitură sf vz zbârnâitură

zbîrnîitură s.f. Zbîrnîire. ♦ Concr. Zgomot produs de cineva sau de ceva care zbîrnîie. Patru zbîrnîituri scurte căzură una după alta într-un sfîrîit precipitat (CĂL.). ♦ Spec. Sunet produs de o sonerie sau de un telefon atunci cînd face apel. M-am trezit în zbîrnîiturile telefonului. • pl. -i. /zbîrnîi + -tură.

ZBÎRNÎITURĂ, zbîrnîituri, s. f. Zbîrnîire. – Din zbîrnîi + suf. -(i)tură.

sbârnăitură f. 1. sgomot ce fac insectele sburând; 2. fig. murmur surd; 3. sgomot continuu în urechi.

zbîrnîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu zbîrnîiriĭ: zbîrnîitura uneĭ coarde.

zbârnâitură (desp. -nâ-i-) s. f., g.-d. art. zbârnâiturii; pl. zbârnâituri

zbârnâitură (-nâ-i-) s. f., g.-d. art. zbârnăiturii; pl. zbârnâituri

zbârnâitură s. f., g.-d. art. zbârnâiturii; pl. zbârnâituri

ZBÂRNÂITURĂ s. v. bâzâit.

ZBÎRNÎITURĂ s. bîzîială, bîzîire, bîzîit, bîzîitură, zbîrnăială, zbîrnîire, zbîrnîit, zîzîit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, (rar) vuvuit, zbîrn, zumbăire, zuzet. (~ insectelor.)