21 de definiții pentru zăbală zabală zabiauă zablauă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zăbală sf [At: PSALT. HUR. 26r/20 / V: (reg) zabiauă, zablauă, zăba, ~bauă (refăcut după forma articulată), zăbea, ~beală, ~beauă (refăcut după forma articulată), ~bilă, ~brea, ~brilă, zămbilă, zăvală, zâbeauă, (înv) zeb~, zoabe sfp, zobală, zobeală, zuba, zubală, zubă, zubeală / Pl: ~le, (îrg) ~bele, (reg) ~băii, zabeli, zebele / E: mg zabola] 1 (Pop) Parte a căpăstrului constând într-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului, înapoia ultimilor incisivi, pentru a-l struni și pentru a-l conduce Si: (reg) muștiuc, păstrugă1. 2 (Pop) Bubiță albicioasă, molipsitoare, care apare la oameni (în special la copii) în colțul gurii și la vite pe buze Si: ragadă (1), zobiță (2). 3 (Reg) Zâmbre (1). 4 (Trs; lpl) Bale (1). 5 (Mpl) Colțurile cărnoase (uneori albicioase) ale ciocului unor pui de păsări.

ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.

ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.

ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. (La sg. sau la pl. cu valoare de sg.) Parte a căpăstrului, constînd dintr-o bară subțire de metal cu două brațe care se introduce în gura calului, capetele frîului petrecîndu-se prin cîte un inel la capetele ei, pentru ca animalul să poată fi strunit. Prefectul... se depărtă repede spre trăsura prințului, care-l aștepta îndărătul gării, cu vizitiul țigan pe capră și caii negri, nervoși, scurmînd pămîntul și mesteeîndu-și zăbalele. DUMITRIU, B. F. 13. La doi pași de el, caii se opriră, iar el sări deodată drept în picioare, apucîndu-i de zăbale. BUJOR, S. 153. Tînărul îndeamnă calul, ținînd scurt zăbala. CARAGIALE, P. 44. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți Cu funii de grea mătasă Și cu zăbale alese. HODOȘ, P. P. 201. 2. (La pl.) Bubulițe albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni (mai ales la copii) în colțurile gurii și la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. Lelea-i cu brîu și cu zale Și la gură cu zăbale. Țipă-ți, lele, zalele Și-ți șterge zăbalele! ȘEZ. XII 151. 4. (Mai ales la pl.) Colțurile umflate, albicioase ale ciocului puilor de pasăre. – Pl. și: (Mold.) zăbăli (C. PETRESCU, Î. II 104) și zăbele (ȘEZ. I 77, ib. II 130).

ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, care se introduce în gura calului pentru a-l struni și a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulițe albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni în colțurile gurii și la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Magh. zabola.

ZĂBÁLĂ ~e f. 1) Piesă constând din două bare metalice, unite flexibil între ele și fixate în partea de jos a căpăstrului, care se introduce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulițe molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colțurile gurii (și la vite pe buze). 3) (la puii unor păsări) Colț cărnos și galben de la rădăcina ciocului. [G.-D. zăbalei] /<ung. zabola

zăbală f. 1. partea frâului ce se pune în gura calului; 2. Mold. rană (la gura calului și la om): zăbale la gură. [Ung. ZABOLA].

zăbálă și (est) za- f., pl. e (ung. zabola, zăbală, d. ceh. zubadlo, bg. zŭbolec, care vine d. vsl. zombŭ, dinte. Feru (dintr’o singură bucată) care se pune în gura caluluĭ ca să poată fi strunit cînd nu ascultă numaĭ de zăbăluță. (Se numește și muștiuc și trînzea). Pl. Un fel de bubulițe molipsitoare care se fac la încheĭeturile buzelor la caĭ și la oamenĭ.

zabiáuă sf vz zăbală

zabláuă sf vz zăbală


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbále

zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂBÁLĂ s. 1. (reg.) muștiuc. (~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluță, (prin Ban.) zobele (pl.).

ZĂBA s. 1. (reg.) muștiuc. (~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluță, (prin Ban.) zobele (pl.).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

zăbálă (-le), s. f.1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colțul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom.Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluță, s. f. (lănțișor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimț.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

zăbálă, zăbale, s.f. – (reg.; med.) „Bubițe albicioase în colțul gurii; ca să treacă, e bine să te ștergi la gură cu coada mâții” (Faiciuc, 1998: 103) sau cu o ștergură din țesătură dură. – Din magh. zabola „zăbală” (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < sl. zabǔ „dinte” (Diez, Cihac, Galdi, cf. DER).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune zăbală expr. (intl.) a nu denunța (pe cineva); a nu recunoaște (pe cineva).

a pune zăbală asului expr. (cart.) a-și păstra asul deasupra pachetului de cărți împărțite la pocher.

Intrare: zăbală
zăbală1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăba
  • zăbala
plural
  • zăbale
  • zăbalele
genitiv-dativ singular
  • zăbale
  • zăbalei
plural
  • zăbale
  • zăbalelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zaba
  • zabala
plural
  • zabale
  • zabalele
genitiv-dativ singular
  • zabale
  • zabalei
plural
  • zabale
  • zabalelor
vocativ singular
plural
zăbală3 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăba
  • zăbala
plural
  • zăbăli
  • zăbălile
genitiv-dativ singular
  • zăbăli
  • zăbălii
plural
  • zăbăli
  • zăbălilor
vocativ singular
plural
zăbală2 (pl. -ele) substantiv feminin
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăba
  • zăbala
plural
  • zăbele
  • zăbelele
genitiv-dativ singular
  • zăbele
  • zăbelei
plural
  • zăbele
  • zăbelelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zabia
  • zabiaua
plural
  • zabiaue
  • zabiauele
genitiv-dativ singular
  • zabiaue
  • zabiauei
plural
  • zabiaue
  • zabiauelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zabla
  • zablaua
plural
  • zablaue
  • zablauele
genitiv-dativ singular
  • zablaue
  • zablauei
plural
  • zablaue
  • zablauelor
vocativ singular
plural

zăbală zabală zabiauă zablauă

  • 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce.
    surse: DEX '09 DLRM NODEX sinonime: muștiuc 4 exemple
    exemple
    • Prefectul... se depărtă repede spre trăsura prințului, care-l aștepta îndărătul gării, cu vizitiul țigan pe capră și caii negri, nervoși, scurmînd pămîntul și mestecîndu-și zăbalele. DUMITRIU, B. F. 13.
      surse: DLRLC
    • La doi pași de el, caii se opriră, iar el sări deodată drept în picioare, apucîndu-i de zăbale. BUJOR, S. 153.
      surse: DLRLC
    • Tînărul îndeamnă calul, ținînd scurt zăbala. CARAGIALE, P. 44.
      surse: DLRLC
    • Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți Cu funii de grea mătasă Și cu zăbale alese. HODOȘ, P. P. 201.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Parte a căpăstrului, constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe care se introduce în gura calului, capetele frâului petrecându-se prin câte un inel la capetele ei, pentru ca animalul să poată fi strunit.
      surse: DLRLC
  • 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze.
    • diferențiere (La plural) Bubulițe albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni (mai ales la copii) în colțurile gurii și la vite, pe buze.
      surse: DLRLC DLRM NODEX
  • surse: DEX '09 DLRLC DLRM un exemplu
    exemple
    • Lelea-i cu brîu și cu zale Și la gură cu zăbale. Țipă-ți, lele, zalele Și-ți șterge zăbalele! ȘEZ. XII 151.
      surse: DLRLC
  • 4. (la) plural Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări.
    surse: DEX '09 DLRM NODEX
    • diferențiere Colțurile umflate, albicioase ale ciocului puilor de pasăre.
      surse: DLRLC

etimologie: