WOLFRAM s. n. Element chimic, metal dur, cenușiu-deschis (în stare compactă) sau cenușiu-închis (sub formă de pulbere), lucios, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.

wolfram sn [At: RESMERIȚĂ, D. / P: vol~ / Pl: ~uri / E: ger Wolfram, fr wolfram] Element chimic, metal dur, cenușiu deschis (în stare compactă) sau cenușiu închis (sub formă de pulbere), lucios, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice Si: tungsten.

wolfram s.n. (chim.) Element chimic, metal tranzițional extrem de refractar și deosebit de rezistent la atacul acizilor, care se prezintă sub formă de pulbere de culoare cenușie-neagră, iar, prin topire, albă, lucioasă, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale cu duritate mare, a filamentelor pentru becuri electrice, a carburilor foarte dure, a metalului widia etc. (W); tungsten. • /<germ. Wolfram, fr. wolfram.

WOLFRAM s. n. Element chimic, metal dur, cenușiu deschis (în stare compactă) sau cenușiu închis (sub formă de pulbere), lucios, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.

WOLFRAM s. n. Metal dur, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. Cota-parte a Chinei în producția mondială de wolfram reprezintă aproximativ 40%, ceea ce o plasează pe primul loc în lume. Lupta de clasă, 1953, nr. 12, 68. Pronunțat: volfram.

WOLFRAM s. n. Metal dur, folosit la fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. [Pr.: volfram] – Fr. wolfram (germ. Wolfram).

WOLFRAM s.n. Oxid natural de fier, de mangan și de tungsten, principalul minereu din care se extrage tungstenul. [Pron. vol-. / < germ. Wolfram, fr. wolfram].

WOLFRAM s. n. metal dur, alb, lucios, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a oțelurilor speciale etc.; tungsten. (< germ. Wolfram, fr. wolfram)

WOLFRAM n. Metal dur, greu, de culoare albă, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice și a oțelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram

*wólfram n. Chim. Corp simplu tetravalent cu o greutate atomică de 184. – Se numește și tungsten.

wolfram s. n.; simb. W

wolfram (element chimic) s. n.; simb. W

wolfram s. n., pl. wolframuri; simb. W

wolfram

WOLFRAM s. (CHIM.) tungsten.

WOLFRAM s. (CHIM.) tungsten.

WÓLFRAM (< germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400°C, p. f. c. 4.700°C, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se găsește în natură sub formă de wolframit, scheelit și alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a oțelurilor speciale, a aparaturii chimice și sub formă de carbură, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele în 1783. Sin. tungsten.