VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea.

vrere sf [At: PSALT. HUR. 16^r/1/ Pl: ~ri / E: vrea] 1 Voință (4). 2 Decizie (1). 3 Intenție. 4 (Îvr; îls) ~ întoarsă Ostilitate. 5 (Îlav) Fără (de) ~ Involuntar. 6 (Îlav) Cu ~ Intenționat. 7 (Îal) Din proprie inițiativă. 8 (Îvr; îlav) Cu ~ curată Cu bună intenție. 9 (Îal) Cu dăruire. 10 (Îvr; îe) A-i fi ~a vegheată A se folosi de situații favorabile. 11-12 (Înv) Voință (1-2). 13 Voie (25). 14 Predispoziție către ceva. 15 (Înv; îlav) De (sau din, cu) (bună) ~a cuiva sau cu (bună) ~ Din proprie dorință sau inițiativă. 16 (Înv; îal) Fără constrângere. 17 (Îe) A face pe ~ A-și satisface dorința, plăcerea. 18 (Îvr; îs) ~a cea de pe urmă a cuiva Ultima dorință a unui muribund. 19 (Îvr) Sentiment de afecțiune pentru cineva. 20 (Înv; îls) Bună ~ Bunăvoință (1). 21 (Înv; îal) Intenție de a face bine. 22 (Înv; îls) Dulce ~ Bunăvoință. 23 (Înv; pex; îal) Ajutor acordat cuiva. 24 (Înv) Aprobare (1). 25 (Înv; îlav) Cu ~ sau cu (îvr, prin) ~a cuiva Cu aprobarea cuiva. 26 (Înv; îal) Cu ajutorul sau cu ocrotirea cuiva. 27 (Înv; îal) Din inițiativa cuiva.

VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1) 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, placere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea.

VRÉRE, vreri, s. f. (În concurență cu voință) Faptul de a vrea. 1. Voință (1). Nu-ți este puterea cît îți este vrerea. 2. Hotărîre, decizie, voință (2). Noi suim mai sus, mereu suim, Ni-i brațul, vrerea; pasul neînfrînt. BENIUC, M. 40. Au avut greșeală că s-au pus de-a curmezișul vrerii tale. GALACTION, O. I 252. Asta mi-e vrerea. COȘBUC, AE. 17. 3. Dorință; poftă, plăcere. Lăsați pe mine, că toate le întocmesc eu după vrerea voastră. ISPIRESCU, L. 78. Fiecine, cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și. EMINESCU, O. I 79. În plin să-ți meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieși cu plin. ALECSANDRI, P. III 45. 4. Intenție, scop. Azi vînzolim alte vreri, alte pregete. DEȘLIU, G. 9. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. Fără vrere, praștia ta a lovit un pui de rîndunică. PAS, Z. I 210.

VRÉRE ~i f. 1) rar Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voință; voie. ◊ Fără ~ involuntar. 2) Dorință de a avea sau de a realiza ceva; poftă; chef. 3) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop; țel. 4) Atitudine cu caracter determinant adoptată după o serie de deliberări; hotărâre. /v. a vrea

vrere f. 1. voință: cu vrerea lui D-zeu ISP.; 2. dorință: în plin să-ți meargă vrerile tale! AL. [V. vrea].

vrére f. Voință: cu vrerea luĭ Dumnezeŭ.

vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri

vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri

VRÉRE s. 1. v. încuviințare. 2. v. poftă. 3. v. voință.

VRERE s. 1. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 2. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, (pop.) vrută. (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.)

Vrere ≠ nevrere