VOROAVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv).

voroavă sf [At: PSALT. HUR. 13^v/23 / V: ~ravă, ~abă, ~ovă / Pl: ~ve / E: drr vorovi, (1-11) cf vsl воровъ „larmă, gălăgie”] 1 (Înv; în textele religioase) Murmur de nemulțumire. 2 (Înv; în textele religioase) Ceartă (1). 3 (Înv; în textele religioase) Neliniște sufletească. 4 (Înv; în textele religioase; îls) Fără ~ Liniște. 5 (Înv; în textele religioase) Teamă. 6 (Înv; în textele religioase) Suferință. 7 (Înv; în textele religioase) Nevoie. 8 (Înv; în textele religioase) Ură. 9 (Înv; în textele religioase) Vrajbă. 10 (Înv; în textele religioase) Mânie. 11 (Înv; în textele religioase) Asuprire. 12-13 (Îrg) Vorbă (1-2). 14 (Îrg; prc) Cuvânt (1). 15-16 (Îrg) Vorbă (70-71). 17 (Îrg) Discurs (1). 18 (Îrg) Subiect al unei expuneri (orale). 19 (Îrg) Predică. 20 (Îvr; îe) A apuca ~va A lua cuvântul. 21 (Îrg) Vorbă (81). 22 (Îvr) Prefață. 23 (Îvr) Disertație (1). 24 (Îvr) Meditație. 25 (Îvr) Tradiție. 26 (Îvr) Amintire¹ (1). 27 (Îvr) Poveste. 28 (Îvr) Întâmplare. 29 (Îrg) Intenție. 30 (Îrg) Scop. 31 (Îrg) Sfat. 32 (Îrg) Poruncă. 33 (Îvr) Comuniune (1). 34 (Îvr) Credință (religioasă). 35 (Îrg) Promisiune. 36 (Îrg) Angajament (2). 37 (Îrg) Înțelegere. 38 (Îrg) Negociere. 39 (Îvr; îe) A lega ~va (cu cineva) A stabili o înțelegere cu cineva. 40 (Îrg) Știre. 41 (Îrg) Zvon. 42 (Îrg) Presupunere. 43 (Îrg) Bârfă. 44 (Îrg) Calomnie. 45 (Îrg) Conversație. 46 (Îrg) Taifas. 47 (Înv; îe) A fi ~ pentru A forma obiectul discuției. 48 (Înv; îae) A se pune problema. 49 (Înv; îe) A sta (sau a ședea) la ~ (cu cineva) A discuta (cu cineva). 50 (Înv; pex; îae) A petrece un timp discutând cu cineva Si: a tăifăsui. 51 (Înv; îe) A întinde ~va A prelungi inutil o discuție. întrerupându-și interlocutorul. 52 (Înv; lsg) Vorbire (2). 53 (Îvr; îs) Părțile ~ei Părțile de vorbire. 54 (Înv; lsg) Mod de a se exprima. 55 (Îvr; îla) Bun de ~ Volubil (1). 56 Elocvență (1). 57 (Înv) Voce (1). 58 (Înv) Timbru al vocii. 59 (Înv) Pronunțare. 60 (Îvr; îs) Organe de ~ Organe articulatorii. 61 (Înv; lsg) Limbă (a unui popor).

voroavă s.f. I 1 (reg.) Cuvînt, vorbă. Eu m-am silit, în cît era cu putință, a metahirisi multe cuvinte și voroave după gustul țigănesc (BUD.). 2 (reg.) Manieră de a vorbi, de a se exprima. Din dulceața și frumusețea voroavei lui,... s-au domolit (CANT.). ♦ (de obicei cu determ. ca „meșteșugită”, „frumoasă”) Fel de a se exprima frumos, atrăgător, convingător; elocvență. Nici unul din semenii săi nu era destoinic să-i stea înainte, nici la trîntă, nici la voroavă (ISP.). 3 (reg.) Pezentare, expunere. Bunul stareț, simțind perii capului lui cei albi spălați de lacrămile tînărului copil, contenește voroava sa (BELD.). 4 (înv.) Cuvînt, discurs. Veți fi mai învățați a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oștire, ori de voroave la domni și la noroade de cinste (NEC.). 5 (înv.) Discuție, convorbire, sfat. La apa Vavilonului, Jelind de țara Domnului, Acolo șezum și plînsăm La voroavă ce ne strînsăm (DOS.). 6 (înv.) Discuție în contradictoriu; ceartă. Voroavă să ațiță între ei (N. COST.). 7 (înv.) Învățătură, povață. Să ia seama voroavelor ce au toți psalomii (ANTIM). 8 (înv.) Știre, veste, informație. Voroava să lățește pretutindenea (BELD.). 9 (înv.) Utilizare a unei anumite limbi, a unui dialect etc. Firea și voroava cea elinească peste măsură au iubit (AETHIOPICA). 10 (înv.) Înțelegere, învoială. Atîta samă de slujitori țiind Ștefan Vodă, nici de la unii zarva nu s-au început, numai de la munteni săimeni și capetele lor și luase în voroavă cu sine și pre săimenii cești de loc asupra nemților (COSTIN). II (înv.) 1 Larmă, zarvă, gîlceavă; neliniște, tulburare, zbucium, agitație. În Galilei tremease Domnul ucenicii, ca den voroavă și den multă frica iudeilor să scoață ei și să-i slobozească de toată frica și de toată spaima (COR.). 2 Învrăjbire, vrajbă. Cu voroavă cine toată viața i-e împlută, sfîrșenie are moartea (COR.). • pl. -e. /de la vorovi, prin derivare regresivă.

VOROAVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Cuvânt, discurs. – Din vorovi (derivat regresiv).

VOROAVĂ, voroave, s. f. (Învechit și regional) 1. Vorbă, cuvînt. Ce limbă așa de îndestulată în voroave... să poată împodobi atîte răsipe a vrăjmașilor. ARHIVA R. I 40. 2. Convorbire, conversație; vorbă (4). Îndelungată voroavă... au avut amîndoi. DRĂGHICHI, R. 16. 3. Cuvîntare, discurs. Și cu aceasta fîrși el voroava. BUDAI-DELEANU, Ț. 367. ◊ Expr. A apuca voroava = a lua cuvîntul. Iar apucînd Gogoman voroava – «Luminate doamne! în țara toată... știm că ț-au răzbătut slava». BUDAI-DELEANU, Ț. 106.

voroavă f. Mold. Tr. vorbă. [Și vechiu-rom. voroavă, convorbire („după voroava ce au avut Șerban-Vodă cu Cantemir-Vodă”, Neculcea), ce pare de aceeaș origină cu vorbă (printr’un intermediar rusesc)].

voroávă f., pl. e (var. din vorbă, pintr’un intermediar rusesc). Mold. Trans. Vechĭ. Vorbă, convorbire, discusiune.

voravă sf vz voroavă

voroabă sf vz voroavă

vorovă sf vz voroavă

voroavă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroavei; pl. voroave

voroavă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroavei; pl. voroave

voroavă s. f., g.-d. art. voroavei; pl. voroave

VOROAVĂ s. v. afirmație, alocuțiune, conversație, convorbire, cuvânt, cuvântare, declarație, dialog, discurs, discuție, mărturisire, relatare, spusă, termen, vorbă, zisă.

voroavă s. v. AFIRMAȚIE. ALOCUȚIUNE. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DECLARAȚIE. DIALOG. DISCURS. DISCUȚIE. MĂRTURISIRE. RELATARE. SPUSĂ. TERMEN. VORBĂ. ZISĂ.