18 definiții pentru vornicel

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.

VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.

vornicel sm [At: (a. 1428) MIHĂILĂ, D. 176 / V: (înv) dv~ / Pl: ~ei / E: vornic + -el] 1-3 (În Țara Românească, în sec. XVI și până la începutul sec. XIX) Vornic (20-22). 4 (Mol; în perioada Regulamentului Organic; până la începutul sec. XX) Primar2 (al unui sat). 5 (Pop; determinat prin „mirelui” sau „miresei”) Flăcău, ales de mire sau de mireasă dintre rudele sau prietenii acestora, purtând ca semn distinctiv un băț împodobit cu panglici și cu o năframă, care are îndatorirea de a invita oaspeții la nuntă, de a-i primi și de a-i cinsti la mesele organizate cu acest prilej, de a conduce alaiul nupțial la biserică, de a închina darurile primite, de a rosti orațiile tradiționale etc. Si: (pop) vornic (25), (reg) ploscar1, pocânzeu1, vătășel (5), vestitor (9), vifel Vz brudaș, chemător (3), colăcar, colăcer, corăbier (3), staroste, vătaf (8). 6 (Mol) Pețitor.

vornicel s.m. 1 (ist.; în Ev. Med., în Țările Rom.) Dregător, subaltern al vornicului, însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. Pentru pricinile mărunte, judecate de vornicei, aceste gloabe se luau după un obicei pe care documentul nu ni-l împărtășește (STOIC.). 2 (înv.,pop.) Primar; (înv., pop.) vornic. Vornicele, cînd ți-oi spune, Multe pătimesc în lume (POP.). 3 (pop.) Flăcău ales de mire sau de mireasă și însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; (pop.) vornic, (reg.) vifel. A întors ochii ș-a văzut între vornicei pe Bădișor privind-o pe sub sprinceană (SADOV.). • pl. -cei. /vornic + -el.

VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. (Învechit) Slujbaș subaltern al vornicului ( 1), însărcinat de obicei cu judecarea pricinilor mai mici din județe și sate. Un vornicei intră și merge către Eliade, căruia îi spune la ureche că afară, în curte, este o deputăție de săteni din districtul Buzău. CAMIL PETRESCU, O. II 431. Pe el mi-l țin Vro cinci vornicei. TEODORESCU, P. P. 45. 2. (Învechit) Vornic (2). Vornicele, cînd ți-oi spune, Multe pătimesc în lume. MARIAN, S. 29. 3. Vornic (3). Vorniceii, cu ploșcile pline cu rachiu, cinsteau lumea în dreapta și în stîngă. BUJOR, S. 97. Pepelea vornicei i-au fost la nuntă. ALECSANDRI, P. III 42. (Poetic) Iată vine nunta-ntreagăvornicei e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87.

VORNICÉL ~i m. 1) (în Moldova și în Muntenia medivală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier de rang inferior vornicului, însărcinat cu treburi judecătorești în județe și sate. 2) pop. Flăcău care poftește și cinstește oaspeții la nunțile țărănești. /vornic + suf. ~el

VORNICEL s. m. (Mold., ȚR) Slujbaș subaltern al vornicului, înlocuindu-l pe acesta în orașe și sate. A: Iară vorniceii din tîrg apucă de pe la dughenele jidovilor din Iași lavițile și scîndurile și le lua să trebăluiască trebile acei biserici. PSEUDO-AMIRAS. Au scris cărți pe la stăpînii satelor și pe la vornicei și pe la vătămani, să-i scoață pe toți la rumte. NECULCE. B: Iar mai vîrtos pripasurile dă vițile ce să găsesc făr de stăpin avea dă le lua acei dvornicei supt purtarea lor de grijă. PRAV. COND. 1775. La această judecătorie să stea . . . logofeței, zapcii ce sînt orînduiți cu aceleași pricina ce să caută si vorniceii. PRAV. COND. 17S0. Variante: dvornicel (PRAV. COND. 1775). Etimologie: vornic + suf. -el. Vezi și vornic, vornicie.

vornicel m. (la țară) cel ce poftește oaspeții la nuntă: vornicel e un grierel EM.

vornicel m. pl. ostași de sub comanda marelui Vornic.

vornicél m., pl. (dim. d. vornic). Vechĭ. Pl. Soldațĭ de supt comanda mareluĭ vornic. Maĭ pe urmă, ales al opștiĭ satuluĭ (primar, consilier). Azĭ, colăcer, cavaler de onoare la nunțile țărăneștĭ.

conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vornicel s. m., pl. vornicei, art. vorniceii

vornicel s. m., pl. vornicei, art. vorniceii

vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VORNICÉL s. 1. vătăman, vătășel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 2. vătășel, vătaf, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă țărănească.)

VORNICEL s. 1. vătăman, vătășel. (~ era ajutorul vornicului la sate.) 2. vătășel, vătaf, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă țărănească.)

Intrare: vornicel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vornicel
  • vornicelul
  • vornicelu‑
plural
  • vornicei
  • vorniceii
genitiv-dativ singular
  • vornicel
  • vornicelului
plural
  • vornicei
  • vorniceilor
vocativ singular
  • vornicelule
  • vornicele
plural
  • vorniceilor
substantiv masculin (M12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dvornicel
  • dvornicelul
  • dvornicelu‑
plural
  • dvornicei
  • dvorniceii
genitiv-dativ singular
  • dvornicel
  • dvornicelului
plural
  • dvornicei
  • dvorniceilor
vocativ singular
  • dvornicelule
  • dvornicele
plural
  • dvorniceilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vornicel, vorniceisubstantiv masculin

  • 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1.), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Un vornicei intră și merge către Eliade, căruia îi spune la ureche că afară, în curte, este o deputăție de săteni din districtul Buzău. CAMIL PETRESCU, O. II 431. DLRLC
    • format_quote Pe el mi-l țin Vro cinci vornicei. TEODORESCU, P. P. 45. DLRLC
  • 2. învechit Vornic (2.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vornicele, cînd ți-oi spune, Multe pătimesc în lume. MARIAN, S. 29. DLRLC
  • 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3.). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: vornic
    • format_quote Vorniceii, cu ploșcile pline cu rachiu, cinsteau lumea în dreapta și în stînga. BUJOR, S. 97. DLRLC
    • format_quote Pepelea vornicel i-au fost la nuntă. ALECSANDRI, P. III 42. DLRLC
    • format_quote poetic Iată vine nunta-ntreagă – vornicel e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87. DLRLC
etimologie:
  • Vornic + sufix -el. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.