vornicel sm [At: (a. 1428) MIHĂILĂ, D. 176 / V: (înv) dv~ / Pl: ~ei / E: vornic + -el] 1-3 (În Țara Românească, în sec. XVI și până la începutul sec. XIX) Vornic (20-22). 4 (Mol; în perioada Regulamentului Organic; până la începutul sec. XX) Primar² (al unui sat). 5 (Pop; determinat prin „mirelui” sau „miresei”) Flăcău, ales de mire sau de mireasă dintre rudele sau prietenii acestora, purtând ca semn distinctiv un băț împodobit cu panglici și cu o năframă, care are îndatorirea de a invita oaspeții la nuntă, de a-i primi și de a-i cinsti la mesele organizate cu acest prilej, de a conduce alaiul nupțial la biserică, de a închina darurile primite, de a rosti orațiile tradiționale etc. Si: (pop) vornic (25), (reg) ploscar¹, pocânzeu¹, vătășel (5), vestitor (9), vifel Vz brudaș, chemător (3), colăcar, colăcer, corăbier (3), staroste, vătaf (8). 6 (Mol) Pețitor.