VORNICEL, vornicei, s. m. 1. (Învechit) Slujbaș subaltern al vornicului ( 1), însărcinat de obicei cu judecarea pricinilor mai mici din județe și sate. Un vornicei intră și merge către Eliade, căruia îi spune la ureche că afară, în curte, este o deputăție de săteni din districtul Buzău. CAMIL PETRESCU, O. II 431. Pe el mi-l țin Vro cinci vornicei. TEODORESCU, P. P. 45. 2. (Învechit) Vornic (2). Vornicele, cînd ți-oi spune, Multe pătimesc în lume. MARIAN, S. 29. 3. Vornic (3). Vorniceii, cu ploșcile pline cu rachiu, cinsteau lumea în dreapta și în stîngă. BUJOR, S. 97. Pepelea vornicei i-au fost la nuntă. ALECSANDRI, P. III 42. (Poetic) Iată vine nunta-ntreagă – vornicei e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87.