10 definiții pentru veto


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto.

VÉTO, vetouri, s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (recunoscut prin lege sau prin convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto.

VÉTO s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (fiindu-i recunoscut prin legi sau convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărîri; formulă prin care se exercită acest drept.

VÉTO s.n. 1. (Ant.) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a se opune hotărârilor senatului, folosind formula veto. 2. Drept excepțional pe care îl are cineva de a se opune unei hotărâri folosind această formulă. [< lat. veto – mă opun].

VÉTO s. n. inv. 1. cuvânt folosit de tribunii plebei în Roma antică pentru a împiedica adoptarea unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. 2. drept excepțional pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri discutate în organizația din care face parte. (< lat., fr. veto)

VÉTO vetóuri n.: Drept de ~ drept al unei persoane sau al unui stat de a se opune aprobării unei decizii sau a unei legi discutate în organizația din care face parte. [Art. vetoul] /< fr., lat. veto

veto n. 1. formulă de opozițiune prin care tribunii poporului, la Romani, anulau o deriziune a senatului; 2. refuz din partea suveranului de a sancționa o lege propusă sau adoptată de puterea legislativă 3. fig. opozițiune în genere.

*véto n. fără pl. (lat. veto, mă opun). Opozițiune, neadmitere, refuz: a opune un veto categoric unor pretențiunĭ. – De acest cuv. se foloseaŭ la Roma tribuniĭ poporuluĭ cînd se opuneaŭ unuĭ decret al senatuluĭ. Azĭ, suveraniĭ aŭ drept de veto cînd e vorba de o lege propusă orĭ adoptată de corpurile legĭuitoare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri

véto s. n., art. vetóul; pl. vetóuri

Intrare: veto
substantiv neutru (N74)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veto
  • vetoul
  • vetou‑
plural
  • vetouri
  • vetourile
genitiv-dativ singular
  • veto
  • vetoului
plural
  • vetouri
  • vetourilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

veto

  • 1. (în) sintagmă (Drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. în Antichitate Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a se opune hotărârilor senatului, folosind formula veto.

etimologie: