veto s.n. invar. 1 (la romani) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a împiedica adoptarea de către Senat a unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. ♦ Formulă prin care tribunii își exercitau acest drept. 2 (jur.) Drept excepțional (recunoscut prin lege sau prin convenții) pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei hotărîri sau a unei propuneri discutate în organizația din care face parte. ♦ Formulă prin care se exercită acest drept. • pl. – uri. /<fr. veto, lat. veto, „mă opun”.