VENETIC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik.

venetic, ~ă [At: BIBLIA (1688), 47²/26 / V: (îrg) ~nit~ smf, vin~ (reg) vinit~ smf, a, (21-22, reg) vânăt~ sm, a / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr βενετικός, (23) pcn cu veni Cf venit², venitură] 1-4 sm (Înv) Venețian (1-4). 5-6 smp Venețian (5-6). 7-20 a Venețian (7-20). 21-22 sm, a (Îvp; șîs galben ~) Monedă venețiană de aur în valoare de aproximativ 5 lei vechi, care a circulat în trecut și în Țările Române. 23 smf (Dep) Persoană venită din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit Vz nemernic, peregrin, pribeag, rahotă², venitură (5).

venetic,-ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. (adesea deprec.; prin apropiere de „veni”) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit ◊ (adj.) Multe persoane venetice... nu demult aici s-au așezat (BUD.). ◊ Ext. Poți găsi vegetale venetice sosite acolo în timpurile din urmă (MEH.). II s.m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat și în Țările Române. ◊ (adj.) Galben venetic. III adj. (înv.) Venețian. • pl. -ci, -ce. și (înv.) venitic, -ă, vinetic, -ă s.m., s.f, adj. /<ngr. βενετικός.

VENETIC, -Ă, venetici, -ce, subst. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană din aur, care a circulat în trecut și în țările românești. ◊ (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik.

VENETIC², -Ă, venetici, -e, s. m. și f. (Adesea peiorativ) Persoană venită din alte locuri și considerată, străină în locul unde este stabilită. V. străin. Veneticii, cu straiele lor mîndre și cu pană argintată, nu și-au pus viața, căci n-aveau pentru ce. SADOVEANU, O. VII 150. Cea mai mare și mai gospodărească era casa lui Dănilă... venetic de pe plai. GALACTION, O. I 155. În scurtă vreme și-a întemeiat romînul o gospodărie, parc-ar fi fost de cînd lumea în satul nostru, nu un venetic. DUNĂREANU, N. 123. ◊ Fig. Ian uită-te, zicea romanița către siminoc... la veneticele aceste, cît sînt de păcătoase și ovilite! NEGRUZZI, S. I 100. ◊ (Adjectival) Al dracului venetic și ceapcîn de popă. CREANGĂ, A. 42. (Pleonastic) Curtea lui Suleiman se umpluse de străini venetici cari-și lepădase vechea credință. ODOBESCU, S. I 121. (Fig.) O slovă care a rămas, slovă venetică și hîdă! NEGRUZZI, S. I 261. ♦ Revenit de curînd din străinătate. Dar tu, Șoimcirule? – Eu sînt venetic în țara mea, doamne, și-ntăi m-aș cere să-mi văd neamurile. SADOVEANU, O. VII 17.

VENETIC¹ ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care este venit din altă parte; considerat străin în locul unde s-a stabilit cu traiul. /<ngr. venétikos

venetic a. od. venețian (vorbind în special de monede): covorul era semănat cu galbeni venetici OD. ║ m. 1. galben de Veneția (în valoare de cinci lei vechi): sau că-i l’oiu cumpăra de trei ori cu venetici, venetici de câte cinci POP.; 2. azi, străin (în sens rău): un venetic pripășit în țara Moldovei AL. [Vechiu-rom. Venetic, Venețian («țara Moreii ce o țineau Veneticii», Neculcea) = gr. bizantin VENETIKÓS, venețian: de unde, apoi, străin (cf. litfă)].

venetíc, -ă s. (turc. Venetik, -dik, Veneția, Venedikli, Venețian, adică „străin”, d. ngr. venetikos, venețian. V. vînăt. Cp. cu liftă. L. V. Venețian. Azĭ. Iron. Străin, pripășit: Jidaniĭ îs veneticĭ. S. m. Vechĭ. Galben venețian (5 leĭ vechĭ). Adj. Galbenĭ veneticĭ. V. găgăuț, turlac; pămîntean.

venitic, ~ă smf vz venetic

vinetic, ~ă smf, a vz venetic

vinitic, ~ă smf vz venetic

venitic, -ă s.m., s.f., adj. v. venetic.

vinetic, -ă s.m., s.f., adj. v. venetic.

venetic s. m., pl. venetici

venetic s. m., pl. venetici

venetic s. m., pl. venetici

venetic sb. m., -că sb. f.; -ci, -ce.

venetic (-că), adj. – 1. (Înv.) Venețian, din Veneția. – 2. (S. m.) Ducat venețian. – 3. Străin, persoană venită din altă parte. – Mr. venetic. Mgr. βενετιϰος (Densusianu, Rom., XXXIII, 288), cf. tc. venedik, alb. venetik, sl. venedikŭ, ceh. venátky (Miklosich, Fremdw., 77). Este dubletul lui venețian, adj., din it. veneziano. – Der. veneție (var. vineție), s. f. (străinătate).

VENETIC adj., s. 1. adj., s. v. străin. 2. s. străin, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Cine e acest ~?)

VENETIC adj., s. 1. adj., s. pripășit, străin, (înv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. străin, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Cine e acest ~?)

venetic adj., s. v. VENEȚIAN.

Venetic ≠ băștinaș

venétic, -ă, venetici, -e, adj., s.m. Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: „Cel mai mic e venetic” (Lenghel, 1962: 330). – Din ngr. venétikos „venețian, adică străin” (Densusianu, după DER; DEX, MDA).

venetic, -ă, venetici, -e, adj. – Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: „Cel mai mic e venetic” (Lenghel, 1962: 330). – Din ngr. venétikos „venețian, adică străin” (Densusianu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

venetic, -ă, adj. – Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: „Cel mai mic e venetic” (Lenghel 1962: 330). – Din ngr. venétikos, cf. tc. venedik, alb. venetik.^[1]