vagabondaj sn [At: REGUL. ORG. MOLD. 150₃/2 / V: (înv) ~agiu, ~bundagiu (Pl: ~ri), ~bun~ / Pl: ~e , ~uri / E: fr vagabondage, it vagabondaggio] 1 Deplasare dintr-un loc în altul fără scop Si: vagabondare (1), (îvr) vagabondat (1). 2 Situație a unei persoane fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandraletiu, văndrăluială, văndrăluit, (Trs) vandră (5). 3 (Jur) Infracțiune comisă de o persoană capabilă de a munci, care refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsită de mijloace legale de trai.