URSOAICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

ursoaică² sf [At: PAMFILE, DUȘM. 1 / Pl: ~ice / E: ursoaie² + -că] 1 (Olt; Mun; în superstiții și credințe populare) Ursitoare (3). 2 Destin (2).

ursoaică¹ sf [At: IORGA, S. D. XXII, 305 / Pl: ~ice, (îrg) ~ici, (reg) ~oici, ~aiche / E: urs + -oaică] 1 Femela ursului (1) Si: (îrg) ursoaie¹ (1). 2 (Reg) Vacă de culoare brună-închisă, ca a ursului. 3 (Dep) Epitet pentru o femeie greoaie, leneșă. 4 (Dep) Femeie desfrânată. 5 (Arg) Doctoriță. 6 (Reg) Porțiunea coșului din podul caselor țărănești, când acesta nu iese prin acoperiș, ci lasă fumul să se împrăștie în pod, având deasupra o apărătoare (din cărămidă sau din piatră) ca să oprească răspândirea scânteilor. 7 (Reg) Coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, care trece prin pod și duce fumul până la acoperiș. 8 (Reg) Coș mai mic de sobă, care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl conduce într-un coș mai mare. 9 (Mol) Deschizătură făcută în acoperișul caselor țărănești vechi pentru a lăsa să iasă fumul sau să pătrundă lumina în pod Si: fumar, lucarnă. 10 (Mol) Cei patru stâlpi care susțin podul morii. 11 (Bot; reg) Coada-vacii (Echium altissimum). 12 (Bot; reg) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 13 (Bot; reg) Coada-calului (Equisetum telmateja). 14 (Bot; reg) Barba-ursului (.Equisetum arvense). 15 (Bot; reg; îc) ~de-câmp Gentiana germanica.

URSOAICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

URSOAICĂ², ursoaice, s. f. (Popular) Ursitoare. Nu peste mult vor veni și ursoaicele și vor pune pe masă o mulțime de bani. PAMFILE, M. R. I 15.

URSOAICĂ¹, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie. Gruia Dudău trage ursoaica de lanț. STANCU, D. 182. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. 2. Coș mai mic, care trage fumul de la o sobă lăturalnică și-i dă drumul într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pămînt, construit deasupra cuptorului, prin care trece fumul (v. ursoaie). Nu-i un hogeag; e o zidire piezișă care se cheamă «ursoaică» în Țara-de-Sus. SADOVEANU, F. J. 598. Văzui de departe fumul de la ursoaica caselor noastre. GANE, N. II 120. 3. Stîlp sau bîrnă de susținere la o clădire; ursoaie.

URSOAICĂ ~ce f. 1) Femela ursului. 2) reg. Coș de sobă sau de cuptor pentru colectarea fumului produs la ardere și evacuarea lui prin hogeag. 3) Element de susținere, de sprijin (bârnă, stâlp) la o construcție. /urs + suf. ~oaică

ursoaică f. 1. femeiușca ursului; 2. sensuri tehnice: a) coșul din pod la casele țărănești; b) pl. stâlpii ce țin podul morii. [Pentru sensurile de sub 2, cf. urs].

ursoáĭcă (oaĭ o silabă) f., pl. e. Femeĭa ursuluĭ (numită și ursoaĭe. Cp. cu ghionoaĭe). Est ș. a. Partea de sus a „cahleĭ”, hornu gros al vetreĭ la casele de moda veche (Șez. 36, 35).

ursoaică s. f., g.-d. art. ursoaicei; pl. ursoaice

ursoaică s. f., g.-d. art. ursoaicei; pl. ursoaice

ursoaică s. f., g.-d. art. ursoaicei; pl. ursoaice

ursoaică, -ce.

URSOAICĂ s. (ZOOL.) (pop.) ursoaie. (~ e femela ursului.)

URSOAICĂ s. (ZOOL.) (pop.) ursoaie. (~ e femela ursului.)

ursoaică, ursoaice s. f. (intl.) 1. casă de bani. 2. iubită, amantă.