18 definiții pentru urmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. – Lat. *orma.

ÚRMĂ, urme, s. f. I. 1. Semn concret lăsat de un obiect pe locul unde a stat sau pe unde a trecut (mai ales întipărit de piciorul omului sau de laba unui animal pe pămînt, pe zăpadă etc.). Stoicea nu-și mai găsi urmele în pădure și se rătăci. GALACTION, O. I 48. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor. VLAHUȚĂ, R. P. 12. Pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. Pe aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, T. II 70. ◊ Expr. Pe urma (sau pe urmele) cuiva (sau a ceva) = prin locul pe unde a trecut sau a existat cineva sau ceva, după cineva sau ceva. S-a pus la pîndă craiul pe urmele copilei. COȘBUC, P. II 200. Nica lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și el cu talpele bășicate pe urma lui Oșlobanu. CREANGĂ, A. 102. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? id. ib. 50. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a lua apucăturile cuiva, a imita pe cineva. ♦ Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe (fig. a unui fenomen); amprentă. Lăsasem de mult îndărătul meu orice urmă de viață omenească. HOGAȘ, M. N. 157. ◊ (În construcție cu verbul «a lăsa») Vijelia... nu lăsase nici o urmă, de parcă nici n-ar fi fost. STANCU, U.R.S.S. 184. Vijelii de patimi își lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I 421. Ah, durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las. ALECSANDRI, P. II 102. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta», «a prinde», «a lua» etc.) Banditul sta ascuns și încă nu-i prinsese urma. VORNIC, P. 193. Căutau în țară străină urma fetei Orheianului. SADOVEANU, O. VII 76. Am să le iau urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. I 158. ◊ Expr. A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva. Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II 237. A nu mai da de urma cuiva, a pierde (sau a se pierde) urma (sau urmele) cuiva = a pierde (a se pierde sau a face să se piardă) orice știre despre cineva. Ca o salvare posibilă îi licărea numai o mutare subită care să-i piarză urma. REBREANU, R. I 241. Cum ați plecat de la noi, a pribegit din sat și nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III 51. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele. EMINESCU, O. I 176. A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește. Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma. IOSIF, P. 51. Nici urmă = de loc, nici un pic, cîtuși de puțin. Nici urmă de zăpadă pe cîmpuri. STANCU, D. 120. Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de... ). Și zorile de-atîtea ori m-au găsit în geam, Fără urma somnului. ISAC, O. 56. Am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. 2. Sfîrșit, punct sau stadiu ultim. Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era de loc sincer în făgăduielile sale. BĂLCESCU, O. II 219. ♦ (Învechit) Urmare, consecință, rezultat. Și cum să-ndrăznească la o așa faptă Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă! Nu gîndește urma, nu gîndește răul. PANN, P. V. I 57. ◊ Expr. Urma alege v. alege (1). 3. (Mat.) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață. ♦ Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. II. (În locuțiuni și expresii) Loc. adv. Din urmă = (cu sens local) a) din spate, dindărăt. Ajunse din urmă carul. DUMITRIU, N. 87. Din urmă, vine pe lîngă oameni căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268. Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi. CREANGĂ, O. A. 204; b) de la locul unde am rămas. Acum să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174. În urmă = a) (cu sens local) în spate, îndărăt. Se uita mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22; b) (cu sens temporal) apoi, mai tîrziu, după aceea, ulterior. Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu cu un frate al lui. CARAGIALE, O. III 233. În zădar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale. CREANGĂ, P. 284; c) (însoțit de o precizare de timp, introdusă prin «cu» sau, pleonastic, prin «acum») înainte de momentul prezent, mai de mult (cu atîta timp). Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I 50. (Expr.) A rămîne în urmă = a nu ține pasul cu cineva, a se lăsa întrecut de alții pe drum sau, fig., în activitate, în muncă. Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, B. 69. (Despre ceas) A fi (sau a merge) în urmă = a arăta o oră mai mică decît cea oficială. A rămîne în urmă = a funcționa prost, mergînd mai încet decît normal. Pe urmă = mai tîrziu, după aceea, ulterior. Și pe urmă mi-am mai adus aminte de ceva. C. PETRESCU, C. V. 105. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel. REBREANU, I. 9. Pe urmă au dat foc și pădurii. CARAGIALE, O. III 89. Frunză verde flori domnești Ia tu seama ce iubești Că pe urmă te căiești. HODOȘ, P. P. 104. La urmă = a) în ultimul moment, la sfîrșit de tot, într-un tîrziu. La urmă au venit și muntenii. SADOVEANU, B. 6. La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67; b) în definitiv. Sînt eu la urmă vinovată Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrînd Odată? COȘBUC, P. I 129. Pînă la urmă, în cele din (sau de pe) urmă sau la (rar în) urma urmei (sau urmelor) = la sfîrșitul unui șir, al unei succesiuni, după ce s-a terminat tot, s-au epuizat toate mijloacele; p. ext. în definitiv, așa-zicînd. Toți recunoșteau pînă la urmă că la ei e liniște. REBREANU, R. II 7. Sculîndu-se, Bul Mihai se duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, pînă în urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31. Tîrziu, la urma urmei, a văzut Fata că de lapte donița e goală. COȘBUC, P. I 248. La urma urmei ele nu ne pot face nici un rău. IONESCU-RION, C. 25. În cele de pe urmă îi zise: văz, luminate împărate, că tot ce-am cerut mi s-a împlinit. ISPIRESCU, L. 29. La urma urmelor Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306. (În legătură cu verbe de mișcare) La urmă (sau loc. prep. la urma cuiva) = la locul de baștină al cuiva. Cerinat mai șezu cît șezu la Curte, apoi se întoarse la urma lui. GANE, N. II 89. A opta zi, s-a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui, înspre părțile Jiului. CARAGIALE, P. 101. (Expr.) A trimite pe cineva la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva (uneori escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Am ordin... cînd oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit la urmă. STĂNOIU, C. I. 32. De s-o deștepta domnul ca ieri... ne trimite la urma noastră. DELAVRANCEA, O. II 153. ◊ Loc. adj. Din urmă = (cu sens temporal) precedent, anterior. Se aflau în Păuna cîțiva refugiați aduși acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, P. M. 9. Credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. (Cel sau cel mai) de pe (sau din) urmă = ultimul (dintr-o succesiune). Ogoarele negre și cleioase ieșeau de sub întinderile celor din urmă zăpezi din martie. DUMITRIU, N. 13. Ascultă, Moghilă. Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege? DELAVRANCEA, A. 79. Scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. (Expr.) Ceasul de pe (sau din) urmă = momentul dinainte de moarte. În ceasul de pe urmă mi-oi aduce aminte că-s fiica lui Șoiman bătrînul! ALEXANDRI, T. II 26. ◊ Loc. prep. În urma cuiva (sau a ceva) = a) (cu sens local) în spatele cuiva. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mînă, cei puțini cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I 16. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O. I 87. În lături, înainte, în urmă-i totul moare. ALECSANDRI, P. III 290; b) (cu sens temporal) după aceea, mai tîrziu, ulterior. Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate. CARAGIALE, O. VII 34; c) ca consecință a... În urma victoriei U.R.S.S. asupra Germaniei fasciste, o serie de țări din Europa centrală și de sud-est s-au desprins din sistemul capitalist. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903. ◊ Expr. (De) pe urma cuiva (sau a ceva) = rămas, dobîndit, obținut de la cineva, rezultat din cauza cuiva Sau a ceva. Știa pe Traico văduv și fără nici un copil de pe urma primei lui căsătorii. GALACTION, O. I 174. Administra averea lui Mihai și a celor două surori ale lui, Cora și Ralu, rămași orfani acum patru ani pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, Î. I 11. Am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale. CARAGIALE, O. III 48. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.

ÚRMĂ ~e f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri.A da de ~ a dispune de informația necesară. A-i da (cuiva) de ~ (sau a ști de ~a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără ~ a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen. ◊ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viață. La ~ a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârșit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau până la ~) în (la) sfârșit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma

urmă f. 1. loc călcat cu piciorul (de om sau de animale): urmă de vânat; a da de urmă, a descoperi; a călca pe urmele cuiva, a urma exemplul său; 2. semn în pământ ce lasă carul: urme de roate; 3. fig. impresiune ce obiectele fac minții sau memoriei; 4. pl. rămășițe de monumente: urmele unei vechi civilizatiuni; 5.. fig. rezultat, sfârșit: urma alege, a rămas la urmă; la urma urmei, în cele din urmă; pe urmă, după aceea; cel din urmă, ultim: 6. consecvență, cauză finală: a murit în urma unei boale; în urmă, înapoi: a rămas în urmă. [Lat. vulg. ORMA (= VESTIGIUM)].

úrmă f., pl. e (d. urmez, ca și mrom. ulmă, urmă, it. log. orma, urmă, Brescia üzma, miros, Bérgamo uzma, putoare, sp. husma, husmo, urmă. V. urmez). Întipărire lăsată pe pămînt de un picĭor, de o roată: urma căruțeĭ. Suită, ceată: Cĭubăr și urma sa (Al.). Impresiune, amintire: nicĭ o urmă din cele învățate nu ĭ-a maĭ rămas în cap. Pl. Rămășițe, resturĭ: urmele uneĭ crime, uneĭ civilizațiunĭ. Cel din urmă, ultimu, care e după toțĭ: cel din urmă pas, cel din urmă franc. În urmă, 1. apoĭ, după, pe urmă: în urmă a cedat; 2. după, din pricina: a murit în urma uneĭ boale. La urma urmeĭ, în cele din urmă, în ultimu moment, ca ultimă concluziune, ca ultim fapt: la urma urmeĭ, e maĭ bine așa. În cele din urmă, s’a supus. Pe urmă (maĭ rar în urmă): a mîncat, pe urmă s’a culcat. A călca pe urmele cuĭva, a-ĭ urma exemplele. A da de urma cuĭva, a-ĭ da de urmă, a descoperi pe unde a trecut saŭ pe unde se află. A lua cuĭva urma, a-ĭ descoperi urma și a-l urmări. A trimete la urma luĭ (un vagabond), a-l trimete la locu originar. A rămînea în urmă, a fi întrecut de alțiĭ, a fi înapoĭat: un popor rămas în urmă. Urma alege, sfîrșitu arată rezultatu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

úrmă s. f., g.-d. art. úrmei; pl. úrme

úrmă s. f., g.-d. art. úrmei; pl. úrme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.) 8. v. sfârșit.

ÚRMĂ s. v. consecință, efect, repercusiune, rezultat, urmare.

URMĂ s. 1. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~ adînci în noroi.) 2. dîră, (reg.) șarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sînge.) 3. rămășiță, relicvă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 4. semn. (N-a lăsat nici o ~ a trecerii sale pe aici.) 5. (MED.) cicatrice, semn, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas o ~ de la plagă.) 6. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.) 7. final, sfîrșit. (De ce ai venit abia la ~?)

urmă s. v. CONSECINȚĂ. EFECT. REPERCUSIUNE. REZULTAT. URMARE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

úrmă (-me), s. f.1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului și a încălțămintei. – 5. Loc de obîrșie. – 6. Rezultat, consecință. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrșit, la sfîrșit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidența cu it. orma și cu alb. gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi gr. ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut însemna și „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; cf. Pușcariu 1835, și împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicație, care se menționează mai des, din gr. ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (cf. rezultatele fonetice și semantice semnalate mai înainte față de ven. usmar, v. fr. osmer, sp. husmear, port. husmar), cf. adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de „călcătură vizibilă”, în timp ce der. cu s indică ideea de „miros”, în așa fel încît diferența fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Der. urma, vb. (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adj. (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, vb. (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiție), cu sensurile fr. poursuivre; urmăritor, s. m. (persoană care urmărește); urmaș, s. m. (descendent, progenitură; moștenitor al tronului); urmatic, adj. (Olt., care e cel mai tînăr dinte frați); următor, adj. (care urmează); urmi, vb. (a moșteni), înv. – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), și poate, rut. húrma, húrba „buluc, în grabă”, pol. hurm „turmă” (cf. Berneker 378).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

urme de dragaj, (engl.= groove cast) mecanoglife liniare, conti-nue, generate de obiecte transportate de un cu-rent deasupra unui sediment lutitic slab coeziv. U.d. îmbracă forma șanțurilor și ridurilor de d. și servesc, în formațiunile în care se conservă, la reconstituirea direcțiilor de paleocurent.

urme de eroziune (sedim.), (engl.= scour marks) depr. erozionale alungite produse la partea sup. a unui strat lutitic argilos și alungit în direcția curentului care le-a generat. După originea și morfologia lor, u.e. pot fi → caneluri de eroziune, u. semilunare, u. meandrate, u. longitudinale, u. transversale. Conservate pe supr. unui strat de gresie, se mai denumesc → mecanoglife. Sin. turboglife.

urme de impact (sedim.), (engl.= tool marks) → mecanoglife liniare discontinui generate de obiecte (claste, bioclaste) rulate sau săltate deasupra unui sediment lutitic, slab coeziv. Ele se conservă sub forma unei depr. simetrice sau asimetrice, dispuse în sensul de curgere a curentului, la partea sup. a unui strat. După originea lor pot fi: u. de înfigere, u. de ricoșare, u. de saltație.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LAST, BUT NOT LEAST (engl.) ultimul, dar nu cel de pe urmă – Expresie întâlnită la mai mulți scriitori englezi (Pope, Shakespeare ș.a.). Un fapt menționat la urmă nu este neapărat și cel mai puțin important.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a trimite pe cineva la urmă expr. (intl.) 1. a da pe cineva pe mâna poliției. 2. a înjura pe cineva de mamă.

Intrare: urmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urmă
  • urma
plural
  • urme
  • urmele
genitiv-dativ singular
  • urme
  • urmei
plural
  • urme
  • urmelor
vocativ singular
plural

urmă

  • 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: urmuliță 4 exemple
    exemple
    • Stoicea nu-și mai găsi urmele în pădure și se rătăci. GALACTION, O. I 48.
      surse: DLRLC
    • În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor. VLAHUȚĂ, R. P. 12.
      surse: DLRLC
    • Pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41.
      surse: DLRLC
    • Pe aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, T. II 70.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe (sau, figurat, a unui fenomen).
      surse: DLRLC sinonime: amprentă 7 exemple
      exemple
      • Lăsasem de mult îndărătul meu orice urmă de viață omenească. HOGAȘ, M. N. 157.
        surse: DLRLC
      • Vijelia... nu lăsase nici o urmă, de parcă nici n-ar fi fost. STANCU, U.R.S.S. 184.
        surse: DLRLC
      • Vijelii de patimi își lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I 421.
        surse: DLRLC
      • Ah, durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las. ALECSANDRI, P. II 102.
        surse: DLRLC
      • Banditul sta ascuns și încă nu-i prinsese urma. VORNIC, P. 193.
        surse: DLRLC
      • Căutau în țară străină urma fetei Orheianului. SADOVEANU, O. VII 76.
        surse: DLRLC
      • Am să le iau urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. I 158.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune prepozițională Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • S-a pus la pîndă craiul pe urmele copilei. COȘBUC, P. II 200.
        surse: DLRLC
      • Nica lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și el cu talpele bășicate pe urma lui Oșlobanu. CREANGĂ, A. 102.
        surse: DLRLC
      • Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.
        surse: DLRLC
    • 1.3. locuțiune prepozițională (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a...
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. locuțiune verbală A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = urmări
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.5. expresie A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva.
      surse: DEX '09 sinonime: imita
    • 1.6. expresie A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Ca o salvare posibilă îi licărea numai o mutare subită care să-i piarză urma. REBREANU, R. I 241.
        surse: DLRLC
      • Cum ați plecat de la noi, a pribegit din sat și nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III 51.
        surse: DLRLC
      • Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele. EMINESCU, O. I 176.
        surse: DLRLC
    • 1.7. expresie A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma. IOSIF, P. 51.
        surse: DLRLC
    • 1.8. expresie Nici urmă sau fără urmă (de)... = niciun pic.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: deloc un exemplu
      exemple
      • Nici urmă de zăpadă pe cîmpuri. STANCU, D. 120.
        surse: DLRLC
    • 1.9. expresie Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de... ).
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Și zorile de-atîtea ori m-au găsit în geam, Fără urma somnului. ISAC, O. 56.
        surse: DLRLC
      • Am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179.
        surse: DLRLC
    • 1.10. expresie A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.11. expresie A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II 237.
        surse: DLRLC
  • 2. Punct sau stadiu final.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sfârșit (s.n.) un exemplu
    exemple
    • Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era de loc sincer în făgăduielile sale. BĂLCESCU, O. II 219.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adjectivală Din (sau de pe) urmă = de la sfârșit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ultim 4 exemple
      exemple
      • Ogoarele negre și cleioase ieșeau de sub întinderile celor din urmă zăpezi din martie. DUMITRIU, N. 13.
        surse: DLRLC
      • Ascultă, Moghilă. Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege? DELAVRANCEA, A. 79.
        surse: DLRLC
      • Scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99.
        surse: DLRLC
      • Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. expresie Ceasul de pe (sau din) urmă = momentul dinainte de moarte.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • În ceasul de pe urmă mi-oi aduce aminte că-s fiica lui Șoiman bătrînul! ALECSANDRI, T. II 26.
          surse: DLRLC
    • 2.2. locuțiune adjectivală Din (sau de pe) urmă = precedent
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Se aflau în Păuna cîțiva refugiați aduși acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, P. M. 9.
        surse: DLRLC
      • Credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99.
        surse: DLRLC
    • 2.3. locuțiune adjectivală Din urmă = din spate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dindărăt 3 exemple
      exemple
      • Ajunse din urmă carul. DUMITRIU, N. 87.
        surse: DLRLC
      • Din urmă, vine pe lîngă oameni căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268.
        surse: DLRLC
      • Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi. CREANGĂ, O. A. 204.
        surse: DLRLC
    • 2.4. locuțiune adjectivală Din urmă = de la locul unde a rămas.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Acum să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174.
        surse: DLRLC
    • 2.5. locuțiune adverbială În urmă = în spate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îndărăt 2 exemple
      exemple
      • Se uita mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94.
        surse: DLRLC
      • Trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22.
        surse: DLRLC
    • 2.6. locuțiune adverbială În urmă = mai târziu.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apoi ulterior 2 exemple
      exemple
      • Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu cu un frate al lui. CARAGIALE, O. III 233.
        surse: DLRLC
      • În zădar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale. CREANGĂ, P. 284.
        surse: DLRLC
    • 2.7. locuțiune adverbială În urmă = mai de mult.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici. VLAHUȚĂ, R. P. 32.
        surse: DLRLC
      • Cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I 50.
        surse: DLRLC
    • 2.8. locuțiune adverbială Pe urmă = mai târziu.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ulterior 4 exemple
      exemple
      • Și pe urmă mi-am mai adus aminte de ceva. C. PETRESCU, C. V. 105.
        surse: DLRLC
      • Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel. REBREANU, I. 9.
        surse: DLRLC
      • Pe urmă au dat foc și pădurii. CARAGIALE, O. III 89.
        surse: DLRLC
      • Frunză verde flori domnești Ia tu seama ce iubești Că pe urmă te căiești. HODOȘ, P. P. 104.
        surse: DLRLC
    • 2.9. locuțiune adverbială (Până) la urmă = la sfârșit de tot.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • La urmă au venit și muntenii. SADOVEANU, B. 6.
        surse: DLRLC
      • La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67.
        surse: DLRLC
      • Toți recunoșteau pînă la urmă că la ei e liniște. REBREANU, R. II 7.
        surse: DLRLC
    • 2.10. expresie La urmă = în definitiv.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Sînt eu la urmă vinovată Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrînd Odată? COȘBUC, P. I 129.
        surse: DLRLC
    • 2.11. locuțiune adverbială În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • În cele de pe urmă îi zise: văz, luminate împărate, că tot ce-am cerut mi s-a împlinit. ISPIRESCU, L. 29.
        surse: DLRLC
    • 2.12. locuțiune prepozițională În urma... = în spatele, după..., la sfârșitul...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
      exemple
      • I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14.
        surse: DLRLC
      • Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mînă, cei puțini cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I 16.
        surse: DLRLC
      • Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O. I 87.
        surse: DLRLC
      • În lături, înainte, în urmă-i totul moare. ALECSANDRI, P. III 290.
        surse: DLRLC
      • Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate. CARAGIALE, O. VII 34.
        surse: DLRLC
    • 2.13. locuțiune prepozițională În urma... = drept urmare, datorită...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • În urma victoriei U.R.S.S. asupra Germaniei fasciste, o serie de țări din Europa centrală și de sud-est s-au desprins din sistemul capitalist. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903.
        surse: DLRLC
    • 2.14. locuțiune prepozițională De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Știa pe Traico văduv și fără nici un copil de pe urma primei lui căsătorii. GALACTION, O. I 174.
        surse: DLRLC
      • Administra averea lui Mihai și a celor două surori ale lui, Cora și Ralu, rămași orfani acum patru ani pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, Î. I 11.
        surse: DLRLC
      • Am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale. CARAGIALE, O. III 48.
        surse: DLRLC
      • Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.
        surse: DLRLC
    • 2.15. expresie A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, B. 69.
        surse: DLRLC
    • 2.16. expresie A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.17. expresie A rămâne în urmă = a funcționa prost, mergând mai încet decât normal.
      surse: DLRLC
    • 2.18. expresie La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Sculîndu-se, Bul Mihai se duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, pînă în urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31.
        surse: DLRLC
      • Tîrziu, la urma urmei, a văzut Fata că de lapte donița e goală. COȘBUC, P. I 248.
        surse: DLRLC
      • La urma urmei ele nu ne pot face nici un rău. IONESCU-RION, C. 25.
        surse: DLRLC
      • La urma urmelor Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 2.20. La urmă (sau, în locuțiune prepozițională, la urma cuiva) = la locul de baștină al cuiva.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Cerinat mai șezu cît șezu la Curte, apoi se întoarse la urma lui. GANE, N. II 89.
        surse: DLRLC
      • A opta zi, s-a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui, înspre părțile Jiului. CARAGIALE, P. 101.
        surse: DLRLC
      • 2.20.1. expresie A trimite pe cineva la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva (uneori escortat de forța publică) la locul de unde este originar.
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Am ordin... cînd oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit la urmă. STĂNOIU, C. I. 32.
          surse: DLRLC
        • De s-o deștepta domnul ca ieri.. ne trimite la urma noastră. DELAVRANCEA, O. II 153.
          surse: DLRLC
    • exemple
      • Și cum să-ndrăznească la o așa faptă Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă! Nu gîndește urma, nu gîndește răul. PANN, P. V. I 57.
        surse: DLRLC
  • 3. matematică Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 3.1. Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.
        surse: DLRLC
  • 4. mai ales la plural Rămășițe, vestigii.
    surse: DEX '09
  • 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva.
    surse: DEX '09

etimologie: