ULTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică dintr-o gazetă având cele mai noi știri. – Din lat. ultimus, it. ultimo.

ultim, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~i, ~e / E: lat ultimus, it ultimo] 1 a Care este cel din urmă (dintr-o succesiune). 2 a (Îs) ~ul ceas (sau moment) sau ~ele momente (sau clipe) Clipele dinainte de moarte. 3 a (Îe) A avea ~ul cuvânt A avea cuvântul hotărâtor. 4 a (Fig) Extrem (16). 5 a (Fig) Decisiv (1). 6 a (Fig) Definitiv (1). 7 sf (Înv) Cea din urmă zi a lunii. 8 a (Îlav) În ~ă instanță în cele din urmă. 9 a (Îlav) În ~a analiză În sfârșit. 10 (Îe) A încerca ~a carte A încerca cel din urmă mijloc pentru a rezolva ceva. 11 (Îlav) În ~ul grad În stadiul cel mai avansat. 12 a Cel mai rău Si: josnic. 13 a Care este cel mai apropiat de prezent. 14 a (Îs) ~a oră Rubrică în ziare, în care se publică cele mai noi știri.

ULTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din lat. ultimus, it. ultimo.

ULTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care ocupă locul cel din urmă (dintr-o serie, dintr-o succesiune). Într-unul din palatele Kremlinului, cu odăi mici și scunde, găsim apartamentul în care a trăit și a lucrat în ultimii ani ai vieții sale, Vladimir Ilici Lenin. STANCU, U. R. S. S. 66. Cîți oameni... luptă cu entuziasm pînă la ultima suflare, pentru a cuceri o nouă rază de lumină și de dreptate. VLAHUȚĂ, O. A. 434. El muri... mut pînă-n ultimul moment. EMINESCU, N. 40. ◊ Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri culese pînă în momentul punerii gazetei sub tipar. Ultimul drum v. drum (2). Ultimele momente (ale unui om) v. moment (1). În ultimul grad v. grad (II 1). În ultimă instanță v. instanță. ◊ Expr. A(-și) juca ultima carte v. carte (II 3).

ULTIM, -Ă adj. Cel din urmă. ♦ Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. [< lat. ultimus, superlativ al lui ultra – dincolo, cf. fr. ultime, it. ultimo].

ULTIM, -Ă adj. cel din urmă. ♦ ă oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. (< lat. ultimus, it. ultimo)

ULTIM ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care este cel mai de pe urmă într-o ierarhie. ~ul număr al revistei. ~ul loc la competiție. ◊ ~ul preț preț stabilit irevocabil. Până la ~a suflare (sau picătură de sânge) până la sfârșitul vieții. Până la ~ul toți. 2) Care rămâne în urmă; care se află în coadă; codaș. 3) Care este cel mai aproape de momentul de față; de curând. ~ele știri. ◊ ~a oră rubrică în ziare sau emisiune la radio sau la televiziune în care se prezintă cele mai noi știri. /<lat. ultimus, it. ultimo

ultim a. cel din urmă.

*últim, -ă adj. (lat. últimus, superlativu d. ultra, dincolo). Cel din urmă (rămas orĭ sosit): ultimu gologan, ultima vorbă. V. penultim.

MORS ULTIMA RATIO (lat.) = Moartea este ultima rațiune.

RIRA BIEN QUI RIRA LE DERNIER (fr.) = Rîde mai bine cine rîde cel de pe urmă.

ultim adj. m., pl. ultimi; f. ultimă, pl. ultime, art. ultimele

ultim adj. m., pl. ultimi; f. ultimă, pl. ultime, art. ultimele

ultim adj. m., pl. ultimi; f. sg. ultimă, pl. ultime, art. ultimele

ULTIM adj. 1. v. final. 2. v. suprem.

ULTIM adj. 1. final. (Scopul ~; etapa ~.) 2. suprem. (Cu un ~ efort...)

Ultim ≠ întâi, prim

Ultimul ≠ primul

AETERNUM VALE v. SUPREMUM VALE.

LAST, BUT NOT LEAST (engl.) ultimul, dar nu cel de pe urmă – Expresie întâlnită la mai mulți scriitori englezi (Pope, Shakespeare ș.a.). Un fapt menționat la urmă nu este neapărat și cel mai puțin important.

MORS ULTIMA RATIO (lat.) moartea este ultima rațiune – În perspectiva existenței finite, absurditatea socotelilor mărunte apare în adevărata ei lumină.

OMNES VULNERANT ULTIMA NECAT (lat.) toate rănesc, ultima ucide – Inscripție care apare uneori pe cadranele orologiilor. Se referă metaforic la orele vieții.

SUPREMUM VALE (lat.) ultimul rămas-bun – Ovidiu, „Metamorphoseon libri,” X, 62. Act de despărțire dureroasă și definitivă de o ființă apropiată. Variantă: „Aeternum vale”.

ULTIMA FORSAN (lat.) e poate ultima (oră) – Inscripție pe cadranul unor orologii. Clipa prezentă este, poate, ultima pe care o trăiești.

ULTIMA RATIO (REGIUM) (lat.) ultimul argument (al regilor) – Cuvintele aparținând lui Richelieu, înscrise pe tunurile franceze, iar mai târziu pe cele prusiene.

In extremis (lat.) Înseamnă „în ultima clipă” și, cu acest înțeles, se întrebuințează în mod obișnuit. De pildă: a trecut examenul in extremis; a marcat la meci un gol in extremis. Dar se mai aplică și în sensul de „la caz de nevoie”.

Last but not least (engl. „Ultima, dar nu cea din urmă – ca importanță”) – expresie folosită numai în original, deoarece nu se poate traduce în nici o altă limbă jocul de cuvinte (last-least), pe care l-a făcut Shakespeare în tragedia Iuliu Cezar (act. III, sc. 1). După o înșiruire de argumente, înainte de a invoca ultimul, se atrage atenția prin last but not least că, deși spus la urmă, el nu este argumentul cel mai puțin important. În ultima pagină a Memoriilor, artista Agatha Bîrsescu scria: „Și acum, last not least, țin să exprim sincera mea amiciție și recunoștință”... prietenilor care au îndemnat-o să-și aștearnă amintirile pe hîrtie. LIT.

Rira bien qui rira le dernier (fr. „Va rîde bine cel ce va rîde ultimul”) Florian, Fabule (cartea IV, fab. 19) Les deuz paysans et le nuage (Cei doi țărani și norul) – A ajuns proverb și în alte limbi. Germanii spun: Wer zuletzt lacht, lacht am besten. La fel cum spunem și noi: Cine rîde la urmă, rîde mai bine. LIT.

Supremum vale (lat. „Supremul adio, ultimul rămas bun”) – Ovidiu Metamorfozele (cartea a X-a, vers 62). E povestea lui Orfeu, care făgăduise să nu întoarcă ochii înapoi pînă ce nu va fi părăsit, împreună cu Euridice, văile infernului. Dar Orfeu nu poate rezista ispitei și privește îndărăt, pe furiș, spre soția lui. În clipa aceea ea se stinge pentru a doua oară și nu-i mai rămîne decît să-i trimită supremum vale, cel de pe urmă adio. Expresia servește pentru a exprima regretul despărțirii definitive de oameni dragi. LIT.

Ultima ratio (lat. „Ultima rațiune”) – prescurtarea inscripției Ultima ratio regis (Ultimul argument al regilor), care, din ordinul lui Ludovic al XIV-lea, a fost gravată pe toate tunurile armatei franceze. Regele a preluat-o de la cardinalul Richelieu, care o folosise ca maximă favorită. Ea înseamnă că atunci cînd toate celelalte mijloace izovorîte din drept, din tratate, s-au dovedit zadarnice, singurul argument ce mai rămîne regilor va fi rostit de vocea tunurilor. Expresia a făcut și carieră civilă, tot cu înțelesul de argumentul cel din urmă. Balzac o folosește în romanul Moș Goriot: „Lumea i se înfățișa așa cum era: legile și morala neputincioase față de ”cei bogați, iar averea – ultima ratio mundi" (Opere, vol. III, ESPLA, 1957, pag. 292). IST.

Ultimii romani și Ultimul dintre greci – Pe generalul Philopoemer, care a murit la Messena (anul 183) în luptele contra Romei, Plutarh l-a numit „ultimul dintre greci”, adică ultimul erou pentru libertatea Greciei. La rîndul lor, Brutus și Cassius, conducătorii republicanilor, care s-au sinucis după înfrîngerea în bătăliile cu partizanii lui Cezar, au fost denumiți „ultimii romani” (anul 42 î.e.n.). Aceste două expresii servesc, atît la modul serios, cît și în ironie, spre a desemna pe cei din urmă luptători pentru o cauză sau pe ultimii păstrători ai unei tradiții. IST.

Ultimul abenceraj – Abencerajii, un trib maur din Grenada, au dus lupte grele cu tribul rival al Zeiriților, însîngerînd istoria acestui ținut iberic între anii 1480 și 1492, cînd Boabdil, cel din urmă rege maur al Grenadei, a exterminat întreg neamul abencerajilor. În 1826, Chateaubriand a evocat episodul în nuvela Ultimul abenceraj (sau, dintre abenceraji), titlu care – ca și „ultimul mohican” – a devenit o expresie ce desemnează pe singurul urmaș al unei familii dispărute, pe ultimul supraviețuitor al unei campanii, al unei expediții etc.... sau – mai rar – pe ultimul luptător pentru o cauză, pentru o idee. LIT.

Ultimul mohican (sau, dintre mohicani) – titlul romanului, apărut în 1826, al scriitorului american Fenimore Cooper, care a răspîndit versiunea că mohicanii (un trib al Pieilor-Roșii din Connecticut) ar fi dispărut cu desăvîrșire. De aici, expresia de „ultimul mohican” pentru cel din urmă reprezentant al unei asociații, al unei promoții, al unei familii etc. Se întrebuințează și la plural. LIT.

ultimul răcnet expr. moda zilei.