ura¹ [At: AR (1829) 5²/31 / V: hura (S și: hurra), (rar) ~h (S și: urrah), hurah / Pl: ~le sn / E: rs ура, fr hourra, ger hurra] 1 i (Și cu „a” prelungit) Exclamație care exprimă entuziasm. 2 i (Și cu „a” prelungit) Exclamație care exprimă aprobare. 3 i (Și cu „a” prelungit) Exclamație care exprimă adeziune. 4 i (Rep) Exclamație folosită ca strigăt de luptă pentru îndemnul ostașilor la atac. 5 i (Fam) Termen de salut folosit între prieteni. 6 sn (Lpl) Strigăte entuziaste de adeziune, de aprobare, de bucurie etc. Si: aclamații (1).

URA!¹ sau HURA! l. interj. Strigăt de bucurie, de aclamațiune, de atac, de războiu: l-au ridicat de trei ori în sus, strigînd: ura! (BR.-VN.); să trăești, cuconașule, și să-ți dee Dumnezeu sănătate și bucurie! hura! strigați hura! copii (ALECS.); Iată-ne ajunși! încă un pas. Ura! ’nainte, ura! (ALECS.). II. (pl. -ale) sf. Strigătul de „ura!”: un „ura!” puternic, clocotitor, zbucnește din mii de guri (VLAH.); urlă în adevăr tîrgul de urale și de lăutari (BR.-VN.) [rus. ura; fr. hourra].

URA¹ interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, folosită și ca strigăt de luptă al armatelor la atac. De-aveți chef, tovarăși, bem. – Ura-n cer! Cu toții avem. COȘBUC, P. I 302. Ura, frați, într-o unire Să-nvîrtim hora frăției Pe pămîntul Romîniei. ALECSANDRI, O. 94. ◊ (Substantivat, n., cu pl. urale) Urlă în adevăr tîrgul de urale și de lăutari. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. Un ura!... izbucni din piepturile camarazilor. MIRONESCU, S. A. 109. Ușa se deschide și d. maior B... intră. Un ura îl primi și vorbele își luară iar cursul lor. RUSSO, O. 47.

URA¹ I. interj. exclamație care exprimă aprobare, entuziasm. II. s. n. (pl.) strigăt entuziast de aprobare, de adeziune; aclamație. (< rus. ura, fr. hourra)

URA interj. (se folosește pentru a exprima entuziasm colectiv, însuflețire generală, cu ocazia unor manifestări publice, a unor solemnități sau pentru a îndemna la atac pe câmpul de luptă). /<rus. ura, fr. hourra

ura! int. V. hura!

úra, strigăt de triunf orĭ de omagiŭ adresat de mulțime unuĭ om distins (suveran, om politic, orator ș. a.). Strigătu infanteriiĭ și al cavaleriiĭ cînd năvălește (șarjează). – Vine d. rus. urá, strigăt de șarjă, de unde și fr. houra, strigăt de șarjă, ĭar hourra, strigăt în onoarea cuĭva, vine d. engl. hurrah, germ. hurra, luat tot de la Rușĭ și confundat dese-orĭ cu hourra. – Fals pl. urále (ca cum ar fi sing. ura), „strigăte de ura”, la cărturarĭ, nu la popor. Se zice a fost primit cu „ura” (nu cu urale), ca și cu „huĭdeo”, (nu cu huĭdeourĭ).

urah i vz ura¹

*húra (barb. d. fr. hourrah, d. engl. hurrah) interj. de bucurie. Fals îld. ura!

ura² interj.

ura¹ interj.

ura interj.

ura !

ura interj. – Exclamație de entuziasm, de aprobare, de îndemn. Fr. hourra. – Der. urale, s. f. pl. (ovații).

ura! interj. salut!, bună!

ura și la gară! expr. la revedere!

URA interj. trăiască!, vivat!

URA interj. trăiască!, vivat!