URA¹ interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, folosită și ca strigăt de luptă al armatelor la atac. De-aveți chef, tovarăși, bem. – Ura-n cer! Cu toții avem. COȘBUC, P. I 302. Ura, frați, într-o unire Să-nvîrtim hora frăției Pe pămîntul Romîniei. ALECSANDRI, O. 94. ◊ (Substantivat, n., cu pl. urale) Urlă în adevăr tîrgul de urale și de lăutari. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. Un ura!... izbucni din piepturile camarazilor. MIRONESCU, S. A. 109. Ușa se deschide și d. maior B... intră. Un ura îl primi și vorbele își luară iar cursul lor. RUSSO, O. 47.