umoare sf [At: AMFILOHIE, G. F. 270^v/4 / V: (înv) hu~, umor, humor, (îvr) umore sm / Pl: ~ori, (înv) ~oruri / E: fr hummeur, lat humor, -oris] 1 Lichid biologic (sânge, limfă, bilă etc.) care constituie mediul intern în care trăiesc și își desfășoară activitatea celulele organismului Si: (Îvr) udătură (5), (înv) umezeală (12). 2 (Îs) ~ apoasă Lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului. 3 (Îs) ~ vitroasă (sau sticloasă, înv, stecloasă) sau (îvr) umore sticlit Masă gelatinoasă transparentă care se găsește între cristalin și fundul ochiului. 4 (Îvr) Umiditate (1). 5 (Liv) Temperament. 6 Dispoziție sufletească (bună sau rea). 7 Bună ~ (sau hu~) Dispoziție spre veselie, spre optimism. 8 (Îs) Rea ~ sau ~ rea Dispoziție spre tristețe, iritare, mânie.

*UMOARE sf. 🫀 1 Substanță lichidă care se află în corpurile organizate ¶ 2 Ori-ce lichid produs în corpul omului; ~ apoasă, lichid transparent care se află în camera dinainte a ochiului, între cornee și cristalin; ~ sticloasă sau vitroasă, lichid vîscos și transparent care umple tot fundul globului ocular (👉 🖼 3396) [fr. humeur].

UMOARE, umori, s. f. 1. Lichid intercelular, constituind mediul în care trăiesc celulele organismelor. ◊ Umoare apoasă v. apos. Umoare sticloasă v. sticlos. 2. (Franțuzism) Dispoziție sufletească; fire, temperament, caracter. Otilia lămuri lui Felix într-un chip foarte vag cum stau lucrurile, cu o discrețiune care se dovedi mai tîrziu felul ei propriu de-a fi, afară de clipele de umoare sarcastică. CĂLINESCU, E. O. I 53. O să fie silit bietul chinez să bea cinci cești de ceai și șeapte doze de opiu pentru a-și recăpăta buna umoare. CARAGIALE, O. III 140. (În forma umor) Umorul său melancolic venea mai mult din pricina îndelungatelor sale suferinți. NEGRUZZI, S. II 156. – Variante: humoare (CARAGIALE, O. VII 59) s. f., (2, învechit) umor s. n.

UMOARE s.f. 1. Lichid în care se scaldă celulele organismului. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent în care se află camera anterioară a ochiului; umoare vitroasă = masă gelatinoasă care umple tot fundul ochiului; corp vitros. 2. (Liv.) Dispoziție sufletească de moment. ♦ Dispoziție obișnuită, stabilă a cuiva; fire, temperament. [Cf. lat. humor, fr. humeur, it. umore].

UMOARE s. f. 1. lichid în care se scaldă celulele organismului. ♦ ~ apoasă = lichid transparent în care se află camera anterioară a ochiului; ~ vitroasă = masă gelatinoasă care umple tot fundul ochiului; corp vitros. 2. dispoziție sufletească de moment. ♦ dispoziție obișnuită, stabilă a cuiva; fire, temperament. (< fr. humeur, lat. humor)

UMOARE umori f. 1) Lichid biologic (sânge, limfă) care intră în compoziția sistemelor organismului. ◊ ~ apoasă substanță lichidă transparentă din camera anterioară a ochiului. 2) rar Stare sufletească; dispoziție. [G.-D. umorii] /<fr. humeur, lat. humor, ~oris

umoare f. orice substanță lichidă aflată într’un corp organizat.

*umoáre f., pl. orĭ (lat. humor și umor). Lichid din trup (sînge, fĭere ș. a.). Fig. Caracter, temperament: umoare veselă.

umor¹ sm vz umoare

umore sm vz umoare

HUMOARE s. f. V. umoare.

UMOR¹ s. n. v. umoare.

umoare (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umorii; pl. umori

umoare s. f., g.-d. art. umorii; pl. umori

umoare, gen. umorii

umoare, -rei gen. a.

umoare (-ori), s. f. – Dispoziție, toană. Fr. humeur. Este dubletul lui umor (var. humor), s. n. (glumă, vervă), din fr. (engl.) humour.

a avea umoarea verde expr. a avea chef de scandal

a cădea la umoare expr. a se lăsa pradă deznădejdii.

UMOARE s. v. caracter, fire, natură, structură, temperament.

UMOARE s. (FIZIOL.) umoare sticloasă v. umoare vitroasă; umoare vitroasă = corp vitros, umoare sticloasă.

umoare s. v. CARACTER. FIRE. NATURĂ. STRUCTURĂ. TEMPERAMENT.