16 definiții pentru temperament


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEMPERAMÉNT, temperamente, s. n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase care condiționează capacitatea de lucru, echilibrul și stăpânirea de sine a unei persoane; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.

temperament sn [At: CANTEMIR, HR. 16 / V: (înv) tam~, tâmpărământ, tim~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat temperamentum, ger Temperament, fr tempérament] 1 (Înv) Temperatură (1). 2 (Înv) Climă (1). 3 (Înv) Organism al unei persoane. 4 (Înv) Tip de organism considerat din punctul de vedere al caracterelor generale congenitale ale funcționării lui, explicat la origine prin dozarea celor patru umori. 5 (Înv) Constituție a corpului Si: (înv) crasis. 6 (Psh) Ansamblul trăsăturilor psihofiziologice ale unui individ, care se reflectă în special în particularitățile de intensitate și de viteză ale reacțiilor psihice și motorii Si: fire, natură, (îvp) nărav, (îrg) natural, talent (7). 7 (Înv; îe) A avea ~ A fi înclinat spre plăcerile trupești. 8 (Pop; îae) A fi nervos. 9 Energie vitală Si: avânt, elan, impetuozitate. 10 (Bot; îs) ~ul arborilor Mod de comportare a speciilor forestiere față de lumină.

TEMPERAMÉNT, temperamente, s. n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.

TEMPERAMÉNT, temperamente, s. n. Îmbinare caracteristică a particularităților psihice pe care le au oamenii, bazată pe starea de excitare emoțională, pe rapiditatea apariției sentimentelor și pe intensitatea lor; fire. Mușat... i-a spus o mulțime de lucruri... văzute prin temperamentul lui de pseudomilitar. GALACTION, O. I 132. Orice teorie... este condiționată de temperamentul celui care o făurește. IBRĂILEANU, S. 231. Omul cult al orașului, avînd și un temperament poetic, se duce la țară să vază cîmpiile galbene de grîu. GHEREA, ST. CR. III 285. ♦ Energie vitală, capacitate de avînt, elan. Un tînăr talentat... și plin de temperament. CAMIL PETRESCU, T. II 11.

TEMPERAMÉNT s.n. 1. Totalitatea particularităților individuale ale psihicului omenesc, manifestate prin rapiditatea și intensitatea desfășurării proceselor psihice și prin gradul de sensibilitate; fire. ◊ Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere față de lumină. 2. Energie, impetuozitate, elan. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. temperamentum, fr. tempérament].

TEMPERAMÉNT s. n. 1. ansamblul particularităților legate de latura dinamică și energetică a activității psihice a unei persoane, având o bază ereditară și exprimându-se stabil în comportament; fire. 2. energie vitală, impetuozitate, elan. (< fr. tempérament, lat. temperamentum)

TEMPERAMÉNT ~e n. 1) Totalitate a particularităților psihice și fiziologice, care determină excitabilitatea și comportamentul unei persoane. ~ coleric. ~ sangvinic. 2) Energie vitală. ◊ Cu (sau plin de) ~ plin de energie. /<lat. temperamentum, fr. tempérament

temperament n. 1. constituțiune fizică a corpului: temperament limfatic, temperament sanguin; 2. fig. dispozițiune morală, caracter: un temperament violent.

*temperamént n., pl. e (fr. tempérament, d. lat. temperamentum, amestec în diferite proporțiunĭ, constituțiune, temperament). Constituțiune a corpuluĭ: temperament sanghin, linfatic. Caracter: temperament violent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

temperamént s. n., pl. temperaménte

temperamént s. n., pl. temperaménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TEMPERAMÉNT s. 1. v. fire. 2. v. avânt.

TEMPERAMÉNT s. v. aer, climat, climă, conformație, constituție, factură, fizic, natură, structură, temperatură, vreme.

TEMPERAMENT s. 1. caracter, fire, natură, structură, (livr.) umoare, (înv. și reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (Un ~ emotiv.) 2. ardoare, avînt, elan, impetuozitate, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Cîntați cu mai mult ~!) erată

temperament s. v. AER. CLIMAT. CLIMĂ. CONFORMAȚIE. CONSTITUȚIE. FACTURĂ. FIZIC. NATURĂ. STRUCTURĂ. TEMPERATURĂ. VREME.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TEMPERAMENT. Subst. Temperament, structură psihică, umoare (livr.), fire, caracter, inimă (fig.). Temperament coleric; temperament sanguin; temperament flegmatic; temperament melancolic. Nervozitate, temperament bilios, irascibilitate, iritabilitate, susceptibilitate; impulsivitate, impetuozitate, violență, agresivitate. Energie vitală, avînt, elan, impetuozitate; mobilitate, vioiciune, instabilitate, nestabilitate, nestatornicie, inconstanță; descumpănire, dezechilibru (fig.). Cumpătare, cumpăt, moderație, ponderație; reținere, stăpînire, înfrînare; măsură, echilibru (fig.), armonie, liniște, seninătate, calm. Flegmatism, flegmă, nepăsare, indolență, apatie, indiferență, impasibilitate; încetineală, imobilitate, inerție. Melancolie, liniște, splin, mîhnire; depresiune (fig.), deprimare, neliniște, anxietate, posomoreală. Tip coleric, coleric, fire iute, fire pătimașă. Tip sanguin, sanguin, sanguinic, fire vie, temperament mobil. Tip flegmatic, flegmatic, caracter nepăsător, fire rece. Tip melancolic, melancolic, fire posacă, fire închisă. Adj. Temperamental, de temperament; caracterologic. Coleric, temperamentos (rar); irascibil, iritabil, mînios, nervos, nestăpînit, năvalnic, nestăvilit, impulsiv, violent, iute la fire, iute la mînie; supărăcios, susceptibil. Sanguin, sanguinic; vioi, mobil, sprinten, avîntat, energic, ardent (livr.), impetuos. Flegmatic, nepăsător, indiferent, apatic; încet, greoi, molîu. Moderat, cumpătat, cumpănit, ponderat; reținut, stăpînit; măsurat, echilibrat (fig.); liniștit, potolit, domol; netulburat, imperturbabil. Melancolic, trist, amărît, posomorît, sumbru; morocănos, posac, ursuz; închis, tăcut, taciturn, nesociabil, retras. V. afectare, bucurie, calm, capriciu, comportare, indolență, iritare, lamentare, mînie, nesociabilitate, nestăpînire, optimism, pesimism, sensibilitate, seriozitate, singurătate, sociabilitate, stăpînire de sine, tristețe.

Intrare: temperament
temperament1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • temperament
  • temperamentul
  • temperamentu‑
plural
  • temperamente
  • temperamentele
genitiv-dativ singular
  • temperament
  • temperamentului
plural
  • temperamente
  • temperamentelor
vocativ singular
plural
temperament2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • temperament
  • temperamentul
  • temperamentu‑
plural
  • temperamenturi
  • temperamenturile
genitiv-dativ singular
  • temperament
  • temperamentului
plural
  • temperamenturi
  • temperamenturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

temperament

  • 1. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase care condiționează capacitatea de lucru, echilibrul și stăpânirea de sine a unei persoane.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: fire 3 exemple
    exemple
    • Mușat... i-a spus o mulțime de lucruri... văzute prin temperamentul lui de pseudomilitar. GALACTION, O. I 132.
      surse: DLRLC
    • Orice teorie... este condiționată de temperamentul celui care o făurește. IBRĂILEANU, S. 231.
      surse: DLRLC
    • Omul cult al orașului, avînd și un temperament poetic, se duce la țară să vază cîmpiile galbene de grîu. GHEREA, ST. CR. III 285.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere față de lumină.
      surse: DN
    • 1.2. Energie vitală.
      exemple
      • Un tînăr talentat... și plin de temperament. CAMIL PETRESCU, T. II 11.
        surse: DLRLC

etimologie: