10 definiții pentru umăr (umeraș, proeminență)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

umăr [At: PSALT. 314 / V: (îvp) umere smn, (Ban; înv) umer, (îvr) om~, (reg) umur sn / Pl: umeri sm, (îvp) umere sn / E: ml humerus] 1 sm Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației care leagă brațul de torace. 2 sm (Îlav) La (sau, înv, a) ~ sau între umeri, (Mol) de-a ~ (sau de-a ~ul, de-a umeri, de-a umerele), (îrg) în umeri (sau ~ul) Pe umăr (1). 3 sm (Îlav) ~ la ~ Unul lângă altul Si: alături (2). 4 sm (Pex; îal) Împreună. 5 sm (Reg; îlav) La umere cu... La fel cu... 6 sm (îe) A da (sau a ridica, a înhăța, a strânge, (reg) a sălta, a face, a clătina) din umeri (sau din ~) A face un gest de înălțare a umerilor (1), care exprimă nepăsare, neștiință, nepricepere, mirare, nedumerire sau dispreț. 7 sm (Îe) A pune ~ul (sau, rar, umerii) A împinge cu umărul (1). 8 sm (Îae) A ridica cu umărul (1). 9 sm (Îae) A sprijini cu umărul (1). 10 sm (Îae) A-și da concursul la îndeplinirea unei acțiuni. 11 sm (Îae) A sprijini o acțiune. 12 sm (Îae) A ajuta pe cineva. 13 sm (Îe) A se uita la cineva (sau a privi pe cineva, a răspunde cuiva) peste ~ A se uita batjocoritor la cineva. 14 sm (Îae) A răspunde disprețuitor cuiva. 15 sm (Îe) A-și lua picioarele (sau călcâiele) de-a umeri (sau pe umeri, la ~, înv, a ~) A o lua la fugă. 16 sm (Îae) A-și lua picioarele la spinare. 17 sm (Îe) A fi cu capul pe umeri A fi teafăr. 18 sm (Îae) A fi cumpănit. 19 sm (Îae) A avea simțul realității. 20 sm (Îe) A se ridica pe umerii (sau pe ~ul) cuiva A se servi de cineva pentru a dobândi o situație, o poziție avantajoasă. 21 sm (Îe) A pune (cuiva) pe umeri (sau pe umerii cuiva) A încărca pe cineva cu o sarcină apăsătoare. 22 sm (Îae) A arunca vina asupra cuiva. 23 sm (Pop; îe) A părea că aruncă după umeri A mânca ceva ce nu-i place, fară să se sature. 24 sm (Pop; îae) A mânca cu lăcomie. 25 sm (Îe) A lua arma Ia ~ A lua pușca susținând-o jos cu palma și sprijinind-o cu țeava de umăr (1). 26 sm (Cu valoare de interjecție) La ~! Formulă de comandă militară pentru luarea poziției cu arma la umăr. 27 sm (Reg; îe) Cât ai da din ~ Foarte repede. 28 sm (Reg; îe) A-i veni (cuiva) peste ~ A nu-i conveni. 29 sm (Reg; îae) A nu-i veni (cuiva) la socoteală. 30 sm (Reg; îe) A umbla cu conteșul pe umere A hoinări. 31 sm (Reg; îae) A pierde vremea. 32 sm (Reg; îae) A se codi de la treabă. 33 sm (Reg; îe) A se uita peste umeri A fi pe moarte. 34 sm (Reg; îe) A o da (sau a o muta) de pe un ~ pe celălalt A se amăgi singur. 35 sm (Pan) Partea de sus a unei coaste de deal sau de munte. 36 sm (Ban; pex) Omoplat. 37 sm (Pex) Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul. 38 sm (Reg; pex; lpl; îf umere) Legătură de lemne. 39 sm (Pan; îs) ~ul obrazului (sau, reg, de la obraz, la obraz) ori ~ul feței, (reg) ~ul de la ochi Pomete. 40 sm (Pan; îs) ~ul genunchiului Rotulă. 41 sm (Reg; pan; îs) ~ul mâinii (sau de la mână) ori ~ul pălmii (sau de la palmă, de palmă) ori umerile de la degetul cel mare Podul palmei. 42 sm (Reg; pan; îs) Umerele piciorului Partea de deasupra a labei piciorului. 43 sm (Pop; șîs ~ul gâtului) Partea gâtului vitelor pe care se așază jugul. 44 sm (Pex; șîs ~ul jugului) Partea de sus a jugului (având două curburi), care se așază pe gâtul vitelor. 45 sm Partea bombată a unui vas, deasupra căreia se află gâtul sau gura. 46 sm (Reg; șîs ~ul sau umerile osiei sau de la osie ori de osii) Partea dinspre butucul roții a podului1 Si: opor, (reg) creier (24), junghietură. 47 sm (Reg; îas) Carâmb la loitră. 48 sm (Reg; îs) ~ul leucii Partea îndoită de la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cârligul ce prinde loitra de leucă Si: măsea. 49 sm (Reg; îs) Umere pe dric Piesă de fier care leagă osia de perinoc Si: (reg) tarâncă. 50 sm (Reg) Fiecare dintre cele două capete ale pieselor de lemn de care se prinde coarda ferăstrăului Si: cioacă (11). 51 smp (Reg; îs) Umerii ferestrii Toc1 la fereastră. 52 sm (Îvr) Partea superioară a unei aripi de clădire. 53 sn (Rar; și cu determinarea „de lemn”) Umeraș (3). 54 sm (Teh) Proeminență la suprafața unei piese, servind pentru rezemarea acesteia sau a altui obiect ori pentru a transmite o mișcare unei alte piese. 55 sm (Teh; îs) ~ de piston Porțiune îngroșată în capătul unui piston, în care se fixează bolțul pistonului. 56 sm (Îvr; traducere greșită pentru slavonul рамьнъ) Păducel (Craraegus monogyna).

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (În sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

ÚMĂR, umeri, s. m., și (regional) umere, s. n. 1. Parte a corpului omenesc prin care se leagă brațele de trunchi; articulația care face această legătură. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur. BENIUC, V. 11. Pe umeri pletele-i curg rîu. COȘBUC, P. I 118. Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. EMINESCU, O. I 132. ◊ (În construcție cu prep. «pe», «la», mai rar «de-a», în locuțiuni și expresii, care arată felul de a purta poverile) Își luară fiecare desăguță d-a umeri. ISPIRESCU, L. 96. Într-un buc iese afară cu pușca la umăr. CREANGĂ, P. 311. Luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dîra de piuă. EMINESCU, N. 8. (Fig.) Flămînd și gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut. COȘBUC, P. I 207. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lîngă altul; p. ext. uniți. Solemne... erau chipurile pîrlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr. VLAHUȚĂ, R. P. 15. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a susține, a sprijini. Măcar acum de-ar fi pus umărul Glanetașu... Dar nu l-a pus. REBREANU, I. 48. El însă n-a așteptat nici să fie chemat, nici minat, ci, din deprinderea de a pune umărul acolo unde vedea nevoia, a venit în pavilion. MIRONESCU, S. A. 124. Tot e bine să fii prieten c-un colonel, cînd la o inaintare, tot mai răpede pune și el umărul. CONTEMPORANUL, VIII 200. A da (sau a strînge, a ridica etc.) din umeri = a înălța ușor din umeri, pentru a-și manifesta nepăsarea, neștiința, nepriceperea, nedumerirea, disprețul. Străjerii atunci se uită lung unul la altul și strîng din umere. CREANGĂ, P. 82. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. id. ib. 107. A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umeri (sau peste umăr) = a se uita disprețuitor, batjocoritor, a lua în rîs pe cineva. A-și lua călcîiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi, a o lua la sănătoasa. M-am smuncit voinicește din ghearele ce mă prinseseră de gît; mi-am luat călcîiele de-a umeri și ne-am dus. ALECSANDRI, T. 1034. ♦ Fig. Culme, a unui deal, a unui munte. De după umărul scund și rotunjit al dealului cu salcîmi... răsări curtea. DUMITRIU, B. F. 71. Curtea boierului Boldur Iloveanu se află așezată pe umăr de deal. C. PETRESCU, R. DR. 94. Luna se ivește pe-a munților gol umăr. ALECSANDRI, P. II 203. 2. Parte a unei haine sau a altui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umerii (1). 3. (În expr.) Umărul obrazului (sau, rar, al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomete. Ca printr-o sită vedeam pe căpitan răzimat în sabie, cu fața neagră și cu dunga cumplită din umărul obrazului. SADOVEANU, O. VI 214. Fata, jupînița Ilinca, parcă era ruptă din soare, așa era: albă la pieliță ca laptele, și-n umerii obrajilor cîte o pată ușoară, parcă ar fi picurat cineva cîte un strop de sînge în lapte. id. ib. I 69. Figura lui își ascundea trăsăturile sub o barbă neagră, stufoasă, din care se vedeau numai nasul, umerii feței și ochii. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. 4. Proeminență pe suprafața unui obiect care servește ca reazem altui obiect în plan sau în spațiu. ♦ Partea bombată de lîngă gîtul unui vas. Umărul vasului... reprezentă în reliev o vînătoare de fiare sălbatice. ODOBESCU, S. II 194. Se încarcă căldarea cu tescovină, punîndu-se într-însa, după mărime, 5 sau 6 ciubere pînă sub umeri, adică pînă în gură, gîtul rămîne deșert. I. IONESCU, P. 267. 5. Parte a jugului care se așază pe gîtul vitelor. 6. (De obicei determinat prin «de haine») Umeraș.

ÚMĂR2 úmere n. v. UMERAȘ. /<lat. humerus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

úmăr2 (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere

úmăr (umeraș, proeminență la suprafața unei piese) s. n., pl. úmere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÚMĂR s. v. măsea, portmantou, umeraș.

umăr s. v. MĂSEA. PORTMANTOU. UMERAȘ.

Intrare: umăr (umeraș, proeminență)
umăr2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • umăr
  • umărul
  • umăru‑
plural
  • umere
  • umerele
genitiv-dativ singular
  • umăr
  • umărului
plural
  • umere
  • umerelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

umăr (umeraș, proeminență)

etimologie: