22 de definiții pentru uimă udmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: údmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „umflătură dureroasă”.

uimă sf [At: CALENDARIU (1814), 178/1 / V: duimă huimă, iuimă, udmă, udumă, uimă, utmă / Pl: ~me, ~mi / E: ns cf moimă2] 1 (Pop) Adenită. 2 (Reg) Buboi. 3 (Reg) Gușă (10). 4 (Reg) Oreion. 5 (Reg) Panarițiu. 6 (Reg) Erizipel. 7 (Reg; dep) Persoană urâtă.

ÚIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: údmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „ umflătură dureroasă ”.

ÚIMĂ, uime s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor limfatici (mai ales a celor de la gît și de la subsuori); scurtă. V. adenopatie. Romîncele din Moldova o întrebuințează [mierea de bondar] spre vindecarea uimei. MARIAN, INS. 197.

ÚIMĂ ~e f. pop. Inflamație a ganglionilor limfatici de la subsiori sau de la stinghii. /cf. ngr. idhma

uimă f. umflătură la gât, la subțioară, la stinghii. [Mold. udmă: origină necunoscută].

údmă f., pl. e (vgr. oidma și oidema, d. oidéo, unflu; ngr. idima. V. edemă. P. oĭ = u, cp. cu usuc 1). Orĭ-ce inflamațiune a unuĭ ganglion linfatic. – Și uĭmă (ca vreĭnic îld. vrednic. V. adenită, bubon, tragăn.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

úimă (pop.) s. f., g.-d. art. úimei; pl. úime

úimă s. f. (sil. ui-), g.-d. art. úimei; pl. úime


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

UIMĂ s. (MED.) scurtă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

úimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, oἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

úimă, uime, s.f. – (reg.; med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în localitățile de pe Valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALRRM, 1969: 163); abces (Țiplea, 1906); adenită (Butură, 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria, 2001: 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestat exclusiv în Maramureș) (DER, MDA); cf. ngr. idhma „umflătură dureroasă” (DEX).

úimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER).

Intrare: uimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uimă
  • uima
plural
  • uime
  • uimele
genitiv-dativ singular
  • uime
  • uimei
plural
  • uime
  • uimelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • udmă
  • udma
plural
  • udme
  • udmele
genitiv-dativ singular
  • udme
  • udmei
plural
  • udme
  • udmelor
vocativ singular
plural

uimă udmă

etimologie: