15 definiții pentru scurtă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCURTĂ1, scurte, s. f. Haină groasă (de obicei vătuită sau îmblănită), lungă pînă deasupra genunchilor. În scurte vătuite și cizme de cauciuc. DUMITRIU, P. F. 66. Un mînz de copil se ținea după el. Era numai cu scurta, în capul gol și cu picioarele goale. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

SCURTĂ2, scurte, s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor de la subsuoară sau de la vintre (provocată de o rană sau de o infecție). Ho! că fac scurtă la mînă. DELAVRANCEA, O. II 96.

SCURTĂ1 ~e f. Palton scurt, căptușit cu blană, cu lână sau cu vată. ~ de piele. /Din scurt

SCURTĂ2 ~e f. pop. Inflamație a ganglionilor limfatici de la subsuori sau de la stinghii; udmă. A face ~. / Din scurt

scurtă f. pl. Mold. umflături la subsuoară. [Origină necunoscută].

scurtă f. Mold. scurteică: cu scurtele de șăiac.

scúrtă f., pl. e (d. scurt, pin aluz. la scurtarea saŭ împedecarea mișcărilor). Vest. Adenită. V. udmă.

SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte.Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

SCURT, -Ă, scurți, -te, adj. adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scurtă s. f., g.-d. art. scurtei; pl. scurte

scurtă s. f., g.-d. art. scurtei; pl. scurte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCURTĂ s. (MED.) uimă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.

SCURTĂ s. (MED.) uimă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.

Intrare: scurtă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scurtă
  • scurta
plural
  • scurte
  • scurtele
genitiv-dativ singular
  • scurte
  • scurtei
plural
  • scurte
  • scurtelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scurtă, scurtesubstantiv feminin

  • 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În scurte vătuite și cizme de cauciuc. DUMITRIU, P. F. 66. DLRLC
    • format_quote Un mînz de copil se ținea după el. Era numai cu scurta, în capul gol și cu picioarele goale. SANDU-ALDEA, U. P. 91. DLRLC
  • 2. popular Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ho! că fac scurtă la mînă. DELAVRANCEA, O. II 96. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.