TĂTARCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că.

tătarcă sf [At: NECULCE, L. 159 / V: (reg) păt~, tărtacă, tot~ / Pl: ~rce, ~rci / E: tătar + -că] 1-2 Tătăroaică (1-2). 3 Iapă de soi tătăresc (1). 4 Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari (1). 5 (Bot; reg) Tărtăcuță (1) (Coccinia indica). 6 (Bot; reg) Dovleac (3) (Cucurbita pepo). 7 (Bot; reg) Dovleac-turcesc (Cucurbita melopepo). 8 (Bot; reg; îf tărtacă) Pepene verde. 9-11 (Reg) Fructul tătarcei (5-7). 12 (Reg) Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. 13 (Bot; reg; șîe tot-de-mături) Mătură (Sorghum vulgare). 14 (Bot; reg) Hrișcă (1) (Fagopyrum esculentum). 15 (Bot; reg) Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 16 (Bot; reg; îc) Buruiană-de~ Rostopască (Chelidonium majus). 17 (Reg) Hambar (1). 18 (Bot; reg) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape. 19 (Orn; reg) Cocoș-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix). 20 (Reg) Numele unei boli la om Si: bubă. 21 (Reg) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape. 22 (Med; reg) Cancer (1).

TĂTARCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.

TĂTARCĂ², tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți... și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.

TĂTARCĂ¹, tătarce și tătărci, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. Cadiul... Pe-o tătarcă-ncăleca Și la goană se lua, Iapa cîmpii apuca. ALECSANDRI, P. P. 151. 3. Haină lungă îmblănită, purtată în mod obișnuit de tătari. (Cu pronunțare regională) Se arătă înaintea junelui un arnăut îmbrăcat numai în fir, cu pistoalele și iataganul la brîu și cu tatarcă roșie, blănuită cu vulpe. FILIMON, C. 44.

TĂTARCĂ ~ce f. 1) Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, cu frunze dințate și cu fructe gălbui, bombate la capăt și alungite spre coadă; tidvă. 2) Vas făcut din fructul uscat și golit de miez al acestei plante, folosit pentru băut; tidvă. /tătar + suf. ~că

tătarcă f. 1. femeia tătarului; 2. iapă tătărească: pe o tătarcă încăleca POP.; 3. cojoc lung: o tătarcă roșie blănită cu vulpe FIL.; 4. Bot. Tr. a) tărtăcuță; b) hrișcă (introdusă în Europa orientală de Tătarii din Crimea).

tătárcă f., pl. e (d. Tătar). Vechĭ. Ĭapă tătărească. Cojoc lung, tohoarcă (V. vinghercă). Azĭ. Btș. Tivdă (tĭugă) saŭ și tărtăcuță. Hrișcă (care a fost adusă la noi de Tătariĭ din Crimeĭa).

tărtacă sf vz tătarcă

totarcă sf vz tătarcă

tărtácă f., pl. e și ăcĭ (din Tătarcă, fiindcă e originară din Tataria). Ml. Dovleac cu feliile dungate. Btș. (supt forma tătarcă). Tivdă (lagenaria vulgaris).

!tătarcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătărcii; pl. tătărci

!tătarcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătarcei/tătărcii; pl. tătarce/tătărci

tătarcă (dovleac golit de miez) s. f., g.-d. art. tătărcii; pl. tătărci

tătarcă (persoană, iapă, haină) s. f., g.-d. art. tătarcei; pl. tătarce

TĂTARCĂ s. v. hrișcă, mătură, tărtăcuță.

TĂTARCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriță, tătăroaie.

TĂTARCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriță, tătăroaie.

tătarcă s. v. HRIȘCĂ. MĂTURĂ. TĂRTĂCUȚĂ.

tătarcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR, 1956: 145). – Din tătar + suf. -că (MDA); din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).

tătarcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR 1956: 145). – Din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).