tors¹ sn [At: I. IONESCU, D. 248 / E: toarce] 1-2 Toarcere (1-2). 3 (Reg; îla) ~ în ~ Cu firele de bătătură bine răsucite (la fel ca cele folosite pentru urzeală). 4 (Reg; îs) ~ în ~ Pânză de bumbac foarte subțire. 5 (Pop; rar) Sunet produs în timpul torsului¹ (1-2). 6 Sunet produs de pisici când torc (11).

tors² sn [At: BARCIANU / V: (rar) ~o / Pl: ~uri / E: fr torse, it torso] 1 Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc fară membre și uneori fară cap. 2 (Pex) Trunchiul² (16) (gol al) corpului omenesc.

TORS¹ s. n. Faptul de a toarce; toarcere. 1. v. toarce (1). Ai pune-o p-asta la tors și la spălat rufe? C. PETRESCU, Î. II 123. Din cînd în cînd se oprea din tors și, suspinînd, căta lung la feciorul-său. MIRONESCU, S. A. 42. Mă-ntreceam cu fetele cele mari din tors. CREANGĂ, A. 63. Cu munca ei, cu torsul... ține casa. I. IONESCU, D. 248. ◊ Fig. Cînd torsul s-aude l-al vrăjitor caier, Argint e pe ape și aur în aer. EMINESCU, O. I 37. ◊ Expr. Tors în tors = cu firele de bătătură bine răsucite (la fel cu cele folosite pentru urzeală). Ițarii se făceau în vechime numai din lînă toarsă «tors în tors». ȘEZ. VII 178. 2. v. toarce (2). Sunetul produs de pisici cînd torc. Se auzi... un tors de motan. SADOVEANU, O. VI 148.

tors n. lucrare de a toarce: torsul cânepei; fig. torsul pisicii.

tors n., pl. urĭ. Acțiunea de a toarce: torsu lîniĭ, se auzea torsu pisiciĭ.

tors¹ (acțiune) s. n.

tors¹ (acțiune) s. n.

tors (acțiunea) s. n.

TORS s. v. filare.

TORS s. (TEXT.) filare, filat, toarcere, (rar) torcătură.

tors, s.n. – Faptul de a toarce. ♦ (mag.) Torsul feciorilor, ritual practicat în șezători, prin care o fată toarce din susul caierului, de la toate fetele, cu roata de la fus întoarsă. – Din toarce (< lat. torquere „a întoarce”) (DEX, MDA).

a-i lua (cuiva) mustățile la tors expr. (er.) a practica cuniliția.