18 definiții pentru tătarcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că.

tătarcă sf [At: NECULCE, L. 159 / V: (reg) păt~, tărtacă, tot~ / Pl: ~rce, ~rci / E: tătar + -că] 1-2 Tătăroaică (1-2). 3 Iapă de soi tătăresc (1). 4 Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari (1). 5 (Bot; reg) Tărtăcuță (1) (Coccinia indica). 6 (Bot; reg) Dovleac (3) (Cucurbita pepo). 7 (Bot; reg) Dovleac-turcesc (Cucurbita melopepo). 8 (Bot; reg; îf tărtacă) Pepene verde. 9-11 (Reg) Fructul tătarcei (5-7). 12 (Reg) Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. 13 (Bot; reg; șîe tot-de-mături) Mătură (Sorghum vulgare). 14 (Bot; reg) Hrișcă (1) (Fagopyrum esculentum). 15 (Bot; reg) Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 16 (Bot; reg; îc) Buruiană-de~ Rostopască (Chelidonium majus). 17 (Reg) Hambar (1). 18 (Bot; reg) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape. 19 (Orn; reg) Cocoș-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix). 20 (Reg) Numele unei boli la om Si: bubă. 21 (Reg) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape. 22 (Med; reg) Cancer (1).

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.

TĂTÁRCĂ1, tătarce și tătărci, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. Cadiul... Pe-o tătarcă-ncăleca Și la goană se lua, Iapa cîmpii apuca. ALECSANDRI, P. P. 151. 3. Haină lungă îmblănită, purtată în mod obișnuit de tătari. (Cu pronunțare regională) Se arătă înaintea junelui un arnăut îmbrăcat numai în fir, cu pistoalele și iataganul la brîu și cu tatarcă roșie, blănuită cu vulpe. FILIMON, C. 44.

TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți... și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.

TĂTÁRCĂ ~ce f. 1) Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, cu frunze dințate și cu fructe gălbui, bombate la capăt și alungite spre coadă; tidvă. 2) Vas făcut din fructul uscat și golit de miez al acestei plante, folosit pentru băut; tidvă. /tătar + suf. ~că

tătarcă f. 1. femeia tătarului; 2. iapă tătărească: pe o tătarcă încăleca POP.; 3. cojoc lung: o tătarcă roșie blănită cu vulpe FIL.; 4. Bot. Tr. a) tărtăcuță; b) hrișcă (introdusă în Europa orientală de Tătarii din Crimea).

tătárcă f., pl. e (d. Tătar). Vechĭ. Ĭapă tătărească. Cojoc lung, tohoarcă (V. vinghercă). Azĭ. Btș. Tivdă (tĭugă) saŭ și tărtăcuță. Hrișcă (care a fost adusă la noi de Tătariĭ din Crimeĭa).

tărtácă f., pl. e și ăcĭ (din Tătarcă, fiindcă e originară din Tataria). Ml. Dovleac cu feliile dungate. Btș. (supt forma tătarcă). Tivdă (lagenaria vulgaris).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci

tătárcă (persoană, iapă, haină) s. f., g.-d. art. tătárcei; pl. tătárce

tătárcă (dovleac golit de miez) s. f., g.-d. art. tătărcii; pl. tătărci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂTÁRCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriță, tătăroaie.

TĂTÁRCĂ s. v. hrișcă, mătură, tărtăcuță.

TĂTARCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriță, tătăroaie.

tătarcă s. v. HRIȘCĂ. MĂTURĂ. TĂRTĂCUȚĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR, 1956: 145). – Din tătar + suf. -că (MDA); din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).

tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR 1956: 145). – Din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).

Intrare: tătarcă
tătarcă1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătarcă
  • tătarca
plural
  • tătarce
  • tătarcele
genitiv-dativ singular
  • tătarce
  • tătarcei
plural
  • tătarce
  • tătarcelor
vocativ singular
plural
tătarcă2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătarcă
  • tătarca
plural
  • tătărci
  • tătărcile
genitiv-dativ singular
  • tătărci
  • tătărcii
plural
  • tătărci
  • tătărcilor
vocativ singular
plural