18 definiții pentru supăra


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.

supăra [At: COD. VOR. 36r/14 / V: (înv) supera / Pzi: supăr / E: ml superare] 1 vt (Înv; c.i. armate dușmane, adversari politici, de idei etc.) A învinge. 2 vt (C.i. țări, teritorii) A ocupa (1). 3 vt (Pex) A devasta (1). 4 vt (Îvr; c.i. armate, unități militare etc.) A hărțui2 (2). 5 vt (C. i.oameni) A împiedica să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: a deranja (4), a incomoda, a încurca, a jena, a necăji, a stingheri, a stânjeni, a tracasa, a tulbura, (liv) a conturba (1), a importuna, a tulbura, (rar) a sinchisi, (pop) a zăticni, (înv) a sminti, (reg) a zăhăi. 6 vt (C. i. oameni, colectivități umane etc.) A impresiona în mod neplăcut, făcând să-și piardă buna dispoziție. 7 vt(a) (Pex) A aduce într-o stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: a agasa (1), a chinui (5), a enerva (5), a indispune, a irita, a mânia, a necăji, a nu lăsa în pace, a plictisi, a sâcâi, a zgândări, (liv) a tracasa, (rar) a surescita, (îpf) a strânge de gât, (pop) a ardeia (4), a se burzului (1), a zădări, (îrg) a scârbi, (reg) a se cârcoti1 (1), a chihăi (2), a cuidi (4), a zăgălui, a zăhăi, a zăhătui, (arg) a șucări. 8 vr (Înv; construit cu dativul) A se sătura. 9 vt (C. i. fințe) A produce o durere fizică (ușoară) Si: a chinui (1), a dăuna, a jena, a vătăma. 10 vr (Îvr; construit cu dativul) A suferi. 11 vr A ajunge la o stare de tensiune cu cineva, discutând cu glas ridicat, cu aprindere, manifestându-și nemulțumirea, dezaprobarea etc. Si: a se cârti (1), a se ciondăni (1), a se ciorovăi (1). 12 vr (Pex) A rupe relațiile bune cu cineva, devenind rece, distant etc. Si:, a se certa (6), a se învrăjbi, a se înfuria, a se mânia, a se necăji, (pop) a se bălăbăni (9), a se gâlcevi, a se înciuda, a se sfădi, (îrg) a se prici4, a se pricinui, a se scârbi, (înv) a se pârî, a se prigoni, (reg) a-i bănui (4), a se priciori, a se rohoti, a se spulbera, (fam) a se îmbufna, a se ofusca, a se zbârli, a se zborși, (arg) a se șucări. 13 vt (Reg) A mustra. 14-15 vtr (S.c.i. oameni) A (i se) provoca o mare neplăcere, neliniște sufletească Si: a (se) amărî (4), a (se) cătrăni (8), a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, (rar) a (se) oțărî, (îpp) a (se) obidi1, (îrg) a (se) scârbi, (înv) a (se) râvni. 16 vr (Îe) A se ~ pe cineva ca văcarul pe sat A-și manifesta nemulțumirea, mânia (fără temei) împotriva unei persoane, care însă nu ia în seamă supărarea.

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Tranz. A necăji, a mîhni, ă amărî, a întrista. Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62. ♦ Refl. A-și pierde liniștea sufletească, a se mîhni, a se necăji, a se amărî, a se întrista. Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62. Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Exprimînd teama de a nu ofensa pe cineva) Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218. 2. Tranz. A stingheri, a stînjeni, a jena, a incomoda, a deranja. Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149. Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6. ◊ (Metaforic) Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166. ◊ Refl. (În formule de politețe) De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72. ♦ A chinui, a provoca o durere fizică, a jena. Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429. 3. Refl. (Adesea urmat de un complement indirect introdus prin prep. «pe») A fi întărîtat (de cineva sau de ceva), a-și ieși din fire; a se mînia, a se irita, a se înfuria. Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130. Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242. Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3. ◊ Expr. S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie. A se supăra foc (și pară) v. foc (I 1). ◊ Tranz. Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238. (Fig.) Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259.

A SUPĂRÁ súpăr tranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în liniște. 3) (despre încălțăminte și despre îmbrăcăminte) A incomoda la mișcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare

A SE SUPĂRÁ mă súpăr intranz. A-și manifesta nemulțumirea (față de acțiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ◊ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare

supărà v. 1. a irita cu vorba sau cu fapta; 2. a lua în nume de rău, a se mânia; 3. a importuna; 4. a bântui, a devasta: nu cumva se temeau ca Polonii să supere Ardealul BĂLC. [Lat. SUPERARE, d covârși (luat în sens peiorativ: cf. esp. sobrar, a importuna)].

supăr sn [At: N. COSTIN, ap. CADE / Pl: ~pere / E: pvb supăra] 1 (Îvr; îs) ~ul Vicăi-Vodă Boală (la oameni) nedefinită. 2 (Îvp) Supărare. 3 (Înv) Pagubă.

2) súpăr, a -á v. tr. (lat. súpero, -áre, întrec, covîrșesc, înving; it. soprare, pv. sp. pg. sobrar, a prisosi. – Supăr, superi, supără; să supere. V. subretă). Necăjesc, înciudez, irit: vorba asta l-a supărat, copiiĭ supăraŭ calu. Incomodez, jenez (strîng, rod): aceste ghete mă supără. Incomodez, importunez, plictisesc: o afacere care-l supără mult. V. refl. Mă înfurii: auzind asta, s’a supărat foc și a plecat. Mă supăr de ceva, mă supăr din pricina unuĭ lucru. Mă supăr pe cineva, 1) mă umplu de nemultămire din pricina luĭ, 2) rup relațiunile cu el.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără

supărá vb., ind. prez. 1 sg. súpăr, 3 sg. și pl. súpără

supăr, -peri 2, -pără 3, -pere 3 conj.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPĂRÁ vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulțumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. v. jena. 10. v. chinui.

SUPĂRÁ vb. v. asupri, bate, birui, conjura, cotropi, exploata, implora, invada, împila, împovăra, încălca, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, plictisi, prigoni, sătura, tiraniza, urgisi, urî.

SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbîrli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. a se certa, a se învrăjbi, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 3. a (se) înciuda, a (se) necăji, (pop.) a (se) ciudi. (S-a ~ pe el însuși că n-a putut...) 4. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a(se) necăji, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 5. a necăji, a nemulțumi. (Îl ~ că nu-l poate ajuta.) 6. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ fără încetare cu insistențele.) 7. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.) 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. a jena. (Îl ~ ficatul.) 10. a chinui. (Îl ~ o tuse rebelă.)

supăra vb. v. ASUPRI. BATE. BIRUI. CONJURA. COTROPI. EXLOATA. IMPLORA. INVADA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNCĂLCA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PLICTISI. PRIGONI. SĂTURA. TIRANIZA. URGISI. URÎ.

A (se) supăra ≠ a (se) împăca


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

supărá (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.

Intrare: supăra
verb (VT32)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • supăra
  • supărare
  • supărat
  • supăratu‑
  • supărând
  • supărându‑
singular plural
  • supără
  • supărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • supăr
(să)
  • supăr
  • supăram
  • supărai
  • supărasem
a II-a (tu)
  • superi
(să)
  • superi
  • supărai
  • supărași
  • supăraseși
a III-a (el, ea)
  • supără
(să)
  • supere
  • supăra
  • supără
  • supărase
plural I (noi)
  • supărăm
(să)
  • supărăm
  • supăram
  • supărarăm
  • supăraserăm
  • supărasem
a II-a (voi)
  • supărați
(să)
  • supărați
  • supărați
  • supărarăți
  • supăraserăți
  • supăraseți
a III-a (ei, ele)
  • supără
(să)
  • supere
  • supărau
  • supăra
  • supăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

supăra

  • 1. reflexiv tranzitiv A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: amărî mâhni necăji întrista antonime: împăca 6 exemple
    exemple
    • Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95.
      surse: DLRLC
    • Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62.
      surse: DLRLC
    • Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62.
      surse: DLRLC
    • Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118.
      surse: DLRLC
    • Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18.
      surse: DLRLC
    • Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149.
      surse: DLRLC
    • Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101.
      surse: DLRLC
    • Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6.
      surse: DLRLC
    • metaforic Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166.
      surse: DLRLC
    • reflexiv De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A provoca o durere (fizică ușoară).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chinui jena un exemplu
      exemple
      • Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429.
        surse: DLRLC
  • 3. reflexiv tranzitiv A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: irita mânia înfuria întărâta 6 exemple
    exemple
    • Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130.
      surse: DLRLC
    • Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242.
      surse: DLRLC
    • Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113.
      surse: DLRLC
    • Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3.
      surse: DLRLC
    • Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238.
      surse: DLRLC
    • figurat Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie.
      surse: DLRLC
    • 3.2. expresie A se supăra foc (și pară).
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină superare „a întrece”, „a învinge”.
    surse: DEX '09 DEX '98