9 definiții pentru subînțeles (s.n.; -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege.

SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. Ceea ce se înțelege în mod indirect dintr-o afirmație, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-și exprima direct gândul. – V. subînțelege.

SUBÎNȚELÉS1, subînțelesuri, s. n. (Mai ales la pl., în expr.) A vorbi cu subînțelesuri = a face aluzii, a nu-și exprima gîndul direct.

SUBÎNȚELÉS, -EÁSĂ adj. Care reiese sau se înțelege de la sine. // s.n. A vorbi cu subînțeles = a face anumite aluzii. [Pl. -uri. / < subînțelege, după fr. sous-entendu].

SUBÎNȚELÉS s. n. ceea ce reiese sau se înțelege de la sine. ♦ a vorbi cu ~ = a face anumite aluzii. (< subînțelege)

SUBÎNȚELÉS ~uri n. Ceea ce se înțelege în mod indirect. ◊ A vorbi cu ~uri a face aluzii; a nu-și exprima direct gândul. /v. a subînțelege

subînțeles a. și n. 1. ceea ce se subînțelege; 2. cugetat, dar nu exprimat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!subînțelés (su-bîn-/sub-în-) s. n., pl. subînțelésuri

subînțelés s. n. (sil. mf. sub-), pl. subînțelésuri

Intrare: subînțeles (s.n.; -uri)
subînțeles (s.n.; -uri) substantiv neutru
  • silabație: sub-
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • subînțeles
  • subînțelesul
  • subînțelesu‑
plural
  • subînțelesuri
  • subînțelesurile
genitiv-dativ singular
  • subînțeles
  • subînțelesului
plural
  • subînțelesuri
  • subînțelesurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)