22 de definiții pentru aluzie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

aluzie sf [At: MAIORESCU, D. II, 145 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr allusion] 1 Cuvânt, expresie sau frază prin care se face referire la o întâmplare sau la o persoană, fără a o numi. 2 (Îe) A face ~ la ceva A da să se înțeleagă ceva.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza. [Var.: (înv.) aluziúne s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvînt, expresie sau frază care sugerează, fără a exprima deplin, ideea vorbitorului. Fiecare cuvînt pe care mi-l spui mi se pare o aluzie. SEBASTIAN, T. 98. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau despre ceva); a viza pe cineva (sau ceva); a da să se înțeleagă ceva. – Pronunțat: -zi-e. – Variantă: aluziúne (HOGAȘ, DR. II 226) s. f.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvînt, expresie, frază prin care se sugerează o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva). [Var.: (înv.) aluziúne s. f.] – Fr. allusion (lat. lit. allusio, -onis).

ALÚZIE s.f. Cuvânt, frază, expresie care evocă o persoană, un lucru sau o idee despre care nu se spune direct ceva. ◊ A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe ocolite despre cineva (sau ceva). [Gen. -iei, var. aluziune s.f. / cf. fr. allusion, lat. allusio – glumă].

ALÚZIE s. f. 1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație etc., fără a se exprima direct. 2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenția de a face să se înțeleagă altceva. (< fr. allusion, lat. allusio)

ALÚZIE ~i f. Cuvânt, expresie sau frază prin care se face indirect referire la cineva sau ceva. ~ discretă. [G.-D. aluziei; Sil. -zi-e] /<fr. allusion, lat. allusio, ~onis

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

aluziune f. modul de a spune un lucru care face a ne gândi la altul, atingere prin vorbe.

*aluziúne f. (lat. allúsio, -ónis. V. iluziune. Modu de a spune pe departe ceva ca să se înțeleagă alt-ceva. A face aluziune la ceva, a bate șaŭa să priceapă ĭapa, a da să înțeleagă. – Și alúzie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aluzie (-zi-e) s. f., art. aluzia (-zi-a), g.-d. art. aluziei; pl. aluzii, art. aluziile (-zi-i-)

alúzie s. f. (sil. -zi-e), art. alúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (sil. -zi-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALÚZIE s. (franțuzism) apropo, (înv.) cusur. (N-a făcut nici o ~.)

ALUZIE s. (franțuzism) apropo, (înv.) cusur. (N-a făcut nici o ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aluzie (lat. allusio „joacă”, „glumă”), figură de stil care constă în folosirea unui cuvânt sau a unui enunț menit să evoce, printr-o comparație subînțeleasă (sugerată), un eveniment sau un personaj din domeniul istoriei, mitologiei, folclorului, în vederea caracterizării sugestive a unei situații, ori a exprimării sensibile a unei idei abstracte. Tot a. este și imitarea unui vers celebru, a unui proverb, a unei zicale, precum și un nume de personaj (în teatru mai ales), inventat ca să sugereze caracterul personajului (v. Caragiale) (A): „Se luminează puțintel a ploaie, Atunci se cheamă că e timp frumos (Măcar că tot mai cade-un pic de bură Iar fumul din ogeac se lasă-n jos Și porcul umblă tot cu paiu-n gură).” (G. Topârceanu)

ALUZIE Figură* de gândire bazată pe analogie în care un cuvânt / (fragment de) enunț este folosit pentru a se evoca ori sugera, în variate forme, o realitate sau un eveniment cu semnificație generală ori abstractă; se evită astfel, în formularea enunțului, un eventual pericol, o exagerată precizie sau caracterul vulgar (chiar obscen, uneori) al exprimării; se realizează, în schimb, o legătură de ordin livresc, o concretizare a abstracțiunilor ori un paralelism situațional. în versurile lui Gr. Alexandrescu: Pamasul și Olimpul cu fală se priviră/ Când flotele barbare zdrobite le zăriră, se face o aluzie mitologică (la cei doi munți din Grecia, legendare lăcașuri ale muzelor și zeilor), în contextul în care este descrisă lupta Eteriei pentru eliberarea de sub Imperiul Otoman. • Apropiată uneori de perifraza* literară, având de regulă o funcție evocatoare și adesea eufemistică (vezi EUFEMISM), aluzia este de mai multe feluri și poate fi realizată în combinație cu alte figuri (în ex. de mai sus se combină cu antonomaza*). Aluzia mitologică: Apolo-i profesor de mandolină./ Pan lecții dă de limbile moderne (Arghezi), aluzie parodică; aluzia istorică:... mama, în slăbiciunea ei pentru mine, ajunsese a crede că am să ies un al doilea Cucuzel, podoaba creștinătății, care scotea lacrimi din orice inimă împietrită, aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său (Creangă) – aluzie la celebrul dascăl și compozitor de muzică religioasă bizantină; aluzia biblică/religioasă: însuși domnul naturei zisese altădată / Că pentru-un drept el iartă Gomora vinovată (Alexandrescu) – aluzie la distrugerea cetăților biblice Sodoma și Gomora; Pavel din Tars e-acum zaraf sărac/ Și Chrisostom băiat de prăvălie (Arghezi); aluzia literară: Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită../Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet (Eminescu) – aluzie la poezia lui Andrei Mureșanu Un răsunet, devenită imn național al României (Deșteaptă-te române...); „Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”V Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei (Barbu) - versuri în care se parafrazează un fragment descriptiv și poetic din romanul lui M. Caragiale Craii de Curtea-Veche: Ne înturnam apoi spre tropice, trăiam cu săditorii visul galeș al Floridei și al ostroavelor Antile, pătrundeam, pe urma „vânătorilor de orhidee” în verdea întunecime a selbelor Amazonului scăpărând de zboruri de papagali; vezi și INTERTEXTUALITATE. Aluzia rezultată din reluarea perifrastică a unor locuțiuni populare sau din evocarea unor cutume autohtone ori clasice: Se luminează puțintel a ploaie/ Atunci se cheamă că e timp frumos.../Iar fumul de ogeac se lasă-n jos/ Și porcul umblă tot cu paiu-n gură. (Topîrceanu, apud Dragomirescu); Așteptăm să vedem prin columne de aur/ evul de foc cu steaguri pășind/ și fiicele noastre ieșind/ să pună pe frunțile porților laur (Blaga). Vezi și PARAFRAZĂ. M.M.

ALUZIE (< fr. allusion < lat. allusio, de la adludere, a-și bate joc) Figură de stil rînduilă de gramaticieni printre tropi. Mod de exprimare care constă în evocarea unui obiect, a unui fapt, fără a-l numi de-a dreptul. În fond, aluzia este o discretă comparație, prilejuind strecurarea unui sfat, a unei poante satirice sau a unei laude, precum și caracterizarea sugestivă a unei situații ori a exprimării unei idei abstracte, ca, de exemplu, comparația făcută de Voltaire asupra unui discurs funebru, pe care îl asemuia cu sabia lui Carol cel Mare și adăuga, spre mai deplina lămurire a celor care nu înțelegeau: „lungă și plată”, sarcastică aluzie la lungimea și platitudinea acelui discurs. Vechile clasificări deosebeau aluziile, după origine și sens, în aluzii istorice, cu referire la un fapt istoric (aluzia lui Mirabeau în fața Adunării Naționale cu privire la scăderea popularității lui: „Eu știu că nu este decît un pas de la Capitoliu la stînca Tarpeia”), mitologice (chinul lui Tantal etc.), încercîndu-se și alte delimitări, bazate pe anumite criterii, ca acela al funcției aluziei sau al intenției cu care este folosită, al domeniului la care se referă (aluzie literară, politică, socială, folclorică ș.a.), clasificări, oarecum arbitrare, datorită interferențelor dintre diferitele categorii. Aluzia apare de obicei în creațiile cu tendințe moralizatoare, satirice sau polemice, ca fabula, teatrul comic, reviste, parodii ș.a., precum și în poezia modernă.

Intrare: aluzie
  • silabație: -zi-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aluzie
  • aluzia
plural
  • aluzii
  • aluziile
genitiv-dativ singular
  • aluzii
  • aluziei
plural
  • aluzii
  • aluziilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aluziune
  • aluziunea
plural
  • aluziuni
  • aluziunile
genitiv-dativ singular
  • aluziuni
  • aluziunii
plural
  • aluziuni
  • aluziunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aluzie, aluziisubstantiv feminin

  • 1. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Fiecare cuvînt pe care mi-l spui mi se pare o aluzie. SEBASTIAN, T. 98. DLRLC
    • chat_bubble A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza. DEX '09 DLRLC DN
      sinonime: viza
  • 2. Figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenția de a face să se înțeleagă altceva. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.