stricnea sf [At: DAMÉ, T. 30 / V: ~râcneală, ~lă, (îvr) ~ign~, (reg) strec~, ~igneauă, trâc~ / Pl: ~ele / E: sgp stricnele (pll stricneală)] 1 Cuțit cu o lamă specială sau (rar) cu mai multe lame, cu care se crestează, se taie sau se înțeapă pielea animalelor bolnave sau a oamenilor pentru a li se lua sânge. 2 (Prc) Lamă de stricnea (1) Vz smicea. 3 (Înv) Bisturiu. 4 (Mol) Unealtă de pescuit (asemănătoare cu undița).

STRICNEÁ, stricnele, s. f. Cuțit cu o limbă specială, cu care se crestează pielea animalelor bolnave, pentru a le lăsa sînge; limba acestui cuțit. Rămîneam cu ochii ațintiți asupra mînii lui, care purta un briceag minunat, cu multe limbi, cu suvac și cu stricnele. SADOVEANU, O. VIII 79. Chimiru-i lat... de care atîrna tot felul de bricege, de stricnele, de suvace și de andrele, îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, H. 26. Cu o stricnea crestează gura [calului] în partea de sus. ȘEZ. III 202. – Variantă: stricneálă (la TDRG) s. f.

STRICNEÁ ~éle f. reg. Cuțit cu o lamă specială, cu care se lasă să curgă sângele animalelor bolnave. /a stricni + suf. ~ea

stricnea f. Mold. instrument de luat sânge la vite. [Tras din stricnì].

stricneá f., pl. ele (d. stricnesc). Est. Lanțetă, cuțit de luat sînge. Fc. Strecnea, prostovol. – În Dolj trîcnea (CL. 1922, 371), lanțetă. V. sîmcea.

strâcneală sf vz stricnea

strecnea sf vz stricnea

stricneală sf vz stricnea

strignea sf vz stricnea

strigneauă sf vz stricnea

strecneá, V. stricnea.

stricneá (reg.) s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle, art. stricnélele

stricneá s. f., art. stricneáua, g.-d. art. stricnélei; pl. stricnéle

STRICNEÁ s. (reg.) sâmcea. (Cu ~ua sunt sângerate vitele umflate.)

STRICNEA s. (reg.) sîmcea. (Cu ~ sînt sîngerate vitele.)