STRICNEA, stricnele, s. f. Cuțit cu o limbă specială, cu care se crestează pielea animalelor bolnave, pentru a le lăsa sînge; limba acestui cuțit. Rămîneam cu ochii ațintiți asupra mînii lui, care purta un briceag minunat, cu multe limbi, cu suvac și cu stricnele. SADOVEANU, O. VIII 79. Chimiru-i lat... de care atîrna tot felul de bricege, de stricnele, de suvace și de andrele, îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, H. 26. Cu o stricnea crestează gura [calului] în partea de sus. ȘEZ. III 202. – Variantă: stricneală (la TDRG) s. f.