10 definiții pentru strănutare sternutare strenutare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei. – V. strănuta.

strănutare sf [At: BIBLIA (1688), 3811/47 / V: ~ren~, (înv) stărn~, stern~ / Pl: ~tări / E: strănuta] 1 (Înv; asr) Strănut1. 2 (Înv) Forăit (al cailor). 3 Vărsătură (pe gură).

STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Strănutat. – V. strănuta.

STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Faptul de a strănuta; strănut. Cine însă-acuma în palat strănută? După strănutare, e măria-sa... A răcit se vede. V. ROM. noiembrie 1953, 323.

sternutare sf vz strănutare

strenutare sf vz strănutare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strănutáre s. f., g.-d. art. strănutắrii; pl. strănutắri

strănutáre s. f., g.-d. art. strănutării; pl. strănutări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂNUTÁRE s. v. strănut.

STRĂNUTARE s. strănut, strănutat, (rar) strănutătură, (prin Munt. și Olt.) străfig, (prin Olt.) străfigat.

Intrare: strănutare
strănutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strănutare
  • strănutarea
plural
  • strănutări
  • strănutările
genitiv-dativ singular
  • strănutări
  • strănutării
plural
  • strănutări
  • strănutărilor
vocativ singular
plural
sternutare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strenutare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.