11 definiții pentru strălucire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Faptul de a străluci; răspîndire de lumină, lumină vie, radiată. În coridor era cald, dar soarele tot fără strălucire se vedea în zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 48. Eram între nori și pămînt, și de jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. Nu pot suferi strălucirea soarelui. NEGRUZZI, S. I 267. ♦ Lumină vie reflectată, sclipire. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta fecioară, Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. Mai mare strălucire și gingășie... nu se mai văzuse sub soare. ISPIRESCU, L. 38. Atunci ea, deși îi fugeau ochii de atîtea străluciri, se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat... și palatul în care trăise. CREANGĂ, P. 95. Mărire, glorie. Iată deci că ne-nchinăm Și-n glas mare îți urăm: Să trăiască-a ta mărire Ani mulți, plini de strălucire Pentru-a țării bun noroc, Pentru-a dușmanilor foc! ALECSANDRI, P. A. 97. Dimitrie nu se amăgi de strălucirea tronului. NEGRUZZI, S. II 140.

STRĂLUCÍRE ~i f. 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; aureolă. /v. a străluci


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂLUCÍRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanță. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. v. frumusețe. 8. v. fast. 9. bogăție, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. v. glorie.

STRĂLUCÍRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputație.

STRĂLUCIRE s. 1. luminozitate. (~ unui izvor natural de lumină.) 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanță. 4. luciu, lustru, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) 5. lucire, scînteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. frumusețe, mîndrețe, splendoare, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului, a unui palat.) 8. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, splendoare, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 9. bogăție, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. glorie, grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

strălucire s. v. CELEBRITATE. FAIMĂ. GLORIE. PRESTIGIU. RENUME. REPUTAȚIE.

Strălucire ≠ obscuritate

Intrare: strălucire
strălucire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strălucire
  • strălucirea
plural
  • străluciri
  • strălucirile
genitiv-dativ singular
  • străluciri
  • strălucirii
plural
  • străluciri
  • strălucirilor
vocativ singular
plural