STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

strălucire sf [At: ST. LEX. 149^v/1 / V: (îvr) ~rel~ / Pl: ~ri / E: străluci²] 1 Producere a unei lumini vii, strălucitoare. 2 Lumină vie și strălucitoare Si: (îvr) strălucoare. 3 Răspândire a unei lumini puternice. 4 Lumină puțin intensă (și intermitentă ca o scânteie) Si: licăr, licărire, lucire, (liv) scintilație, scăpărare (10), scânteie (2), scânteiere (5), sticlire, sclipire (3), (rar) scăpărat, străluciu² (1), străluminare (1), (înv) lucoare, scăpărătură, străluceală, strălucitură. 5 Producere a unei lumini puțin intense (și intermitente) ca o scânteie. 6 Reflectare a luminii primite Si: luminare, lucire (Vz răza, zări). 7 (Pan) Impresie de curățenie, de albeață. 8 Expresie specifică, luminoasă, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: licărire, lucire, scăpărare (10), scânteiere (5), sclipire (3), sbicire. 9 (Îvp) Fulgerare (1). 10 (Fiz) Mărime fotometrică a senzației de luminozitate produsă de sursele de lumină relativ intense Si: luminanță. 11 (Ast; îs) ~a stelelor Mărime stelară. 12 (Fig) Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe, mândrețe, splendoare, (înv) mândrie. 13 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogăție (2), fast (1), lux, măreție, pompă², semeție, somptuozitate, splendoare, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 14 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care împresionează în mod profund prin merite excepționale, prin fapte sau atribute lăudabile, printr-o stare deosebită etc. Si: glorie (2), grandoare (1), măreție, mărire, splendoare, (înv) mărime, străluminare (2). 15 (Pex) Renume. 16 (Înv; art; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt. corectată

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Faptul de a străluci; răspîndire de lumină, lumină vie, radiată. În coridor era cald, dar soarele tot fără strălucire se vedea în zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 48. Eram între nori și pămînt, și de jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. Nu pot suferi strălucirea soarelui. NEGRUZZI, S. I 267. ♦ Lumină vie reflectată, sclipire. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta fecioară, Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. Mai mare strălucire și gingășie... nu se mai văzuse sub soare. ISPIRESCU, L. 38. Atunci ea, deși îi fugeau ochii de atîtea străluciri, se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat... și palatul în care trăise. CREANGĂ, P. 95. Mărire, glorie. Iată deci că ne-nchinăm Și-n glas mare îți urăm: Să trăiască-a ta mărire Ani mulți, plini de strălucire Pentru-a țării bun noroc, Pentru-a dușmanilor foc! ALECSANDRI, P. A. 97. Dimitrie nu se amăgi de strălucirea tronului. NEGRUZZI, S. II 140.

STRĂLUCÍRE ~i f. 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; aureolă. /v. a străluci

strelucire sf vz strălucire

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri

STRĂLUCÍRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanță. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. v. frumusețe. 8. v. fast. 9. bogăție, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. v. glorie.

STRĂLUCÍRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputație.

strălucire s. v. CELEBRITATE. FAIMĂ. GLORIE. PRESTIGIU. RENUME. REPUTAȚIE.

STRĂLUCIRE s. 1. luminozitate. (~ unui izvor natural de lumină.) 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanță. 4. luciu, lustru, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) 5. lucire, scînteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. frumusețe, mîndrețe, splendoare, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului, a unui palat.) 8. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, splendoare, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 9. bogăție, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. glorie, grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

Strălucire ≠ obscuritate