13 definiții pentru stanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza.

STÁNȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza.

STÁNȚĂ2, stanțe, s. f. Strofă, avînd un înțeles deplin, alcătuită dintr-un număr determinat de versuri a căror ordine, măsură și rimă sînt supuse unor anumite reguli. O, Muza mea... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță). TOPÎRCEANU, P. 196. ♦ (La pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. Crinii pe care aleasa inimii îi purta în cunună ori în centură, se vor desfoia etern, de-a lungul stanțelor nemuritoare. GALACTION, O. I 341. Mă lăsasem la o lină reverie, recitînd încet niște stanțe d-ale lui Anacreon. NEGRUZZI, S. I 223.

STÁNȚĂ2 s.f. Strofă alcătuită dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet. ♦ (la pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. [Cf. fr. stance, it. stanza].

STÁNȚĂ s. f. strofă dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet. ◊ (pl.) poezie scrisă în astfel de strofe; (p. ext.) poezie. (< fr. stance, it. stanza)

STÁNȚĂ ~e f. Strofă cu înțeles de sine stătător, alcătuită din opt versuri. /<it. stanza

stanță f. strofă (în elegie), octavă.

*stanță f., pl. e (fr. stance, d. it. stanza, cameră, locuință, stolă, d. stare, a sta. V. di-, in, pre-, re- și substanță). Strofă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe

stánță s. f., g.-d. art. stánței; pl. stánțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÁNȚĂ s. v. cameră, încăpere, odaie.

stanță s. v. CAMERĂ. ÎNCĂPERE. ODAIE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

STANȚĂ (< it. stanza, strofă) Strofă, unitară ca înțeles, folosită de poeții Renașterii italiene, ale cărei versuri variază ca număr de la trei versuri pînă la douăzeci, ele avînd o anumită rimă. Ea apare ca o perioadă poetică simetric întocmită. Ex. Trudit apoi m-am așezat pe-o stîncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastia adîncă Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină Sclipeau în întuneric, șapte stele. (G. TOPÎRCEANU, Infernul. Stanțe apocrife la Divina Comedie)

Intrare: stanță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stanță
  • stanța
plural
  • stanțe
  • stanțele
genitiv-dativ singular
  • stanțe
  • stanței
plural
  • stanțe
  • stanțelor
vocativ singular
plural

stanță

  • 1. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • O, Muza mea... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță). TOPÎRCEANU, P. 196.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) plural Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Crinii pe care aleasa inimii îi purta în cunună ori în centură, se vor desfoia etern, de-a lungul stanțelor nemuritoare. GALACTION, O. I 341.
        surse: DLRLC
      • Mă lăsasem la o lină reverie, recitînd încet niște stanțe d-ale lui Anacreon. NEGRUZZI, S. I 223.
        surse: DLRLC

etimologie: