14 definiții pentru sporovăi sporovoi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOROVĂÍ, sporovăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: (reg.) sporovoí vb. IV] – Probabil contaminare între spori și ciorovăi.

SPOROVĂÍ, sporovăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: (reg.) sporovoí vb. IV] – Probabil contaminare între spori și ciorovăi.

SPOROVĂÍ, sporovăiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi mult (și fără rost), a spune verzi și uscate; a flecări, a trăncăni. Dascălul Iov îi întovărășise pe coloniști pînă la Păuna Mică. Îi plăcea să-i asculte sporovăind. SADOVEANU, P. M. 14. De partea cealaltă a zăplazului acoperit de trandafiri acățători, un grup de femei... sporovăiau, așteptînd rezultatul. BART, E. 254. Toți elevii... stăteau strînși în curtea școlii și sporovăiau zgomotoși între dînșii. VLAHUȚĂ, O. A. I 106. ◊ Tranz. (Rar) Ne puneau să sporovăim poezii lungi pe dinafară. I. BOTEZ, ȘC. 83. – Variante: sporovoí (CARAGIALE, O. III 42), (rar) sporoví (CARAGIALE, S. N. 46) vb. IV.

A SPOROVĂÍ ~iésc intranz. A vorbi mult și pe îndelete despre lucruri mărunte; a sta la taifas; a tăifăsui. /Din a spori și a ciorovăi

sporovăì v. a toca verzi și uscate: nu sporovăi mai mult ISP. [Lit. a spori din gură (finala sub influența analogică a lui ciorovăì)].

SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

SPOROVOÍ vb. IV v. sporovăi.

sporovăĭésc v. intr. și tr. (d. rut. sporoviĭ, de ceartă; vsl. sŭporŭ, ceartă. V. sporesc 2). Îndrug la vorbe: a sporovăi verzĭ și uscate (Rebr. I, 79, 231 și 270 și II, 36 și 57). – Și sporodesc (Arg.) și sporovesc (Car.): sporovește și-ĭ turuĭe mereŭ gura (VR. 1909, 11, 224).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sporovăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 să sporovăiáscă

sporovăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sporovăiáscă

sporovăi (ind. prez. 1 sg. sporovăiesc, conj. sporovăiască)

sporovăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPOROVĂÍ vb. v. flecări.

SPOROVĂI vb. a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (Au ~ toată ziua.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sporovăí (-ăésc, -ít), vb. – A vorbi, a trăncăni, a flecări. – Var. sporăvăi, sporovoi, sporoji și der. Creație expresivă, cf. ciorovăi, dorovăi. Legătura cu spor „folos, cîștig” (Cihac, II, 359), cu sl. sŭporŭ „luptă” (Tiktin) sau cu bg. sboruvam (Conev 94) nu pare evidentă. – Der. sporovăială, s. f. (flecăreală, trăncăneală); sporovăitor, adj. (flecar, trăncănitor).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

sporovăi, sporovăiesc v. i. a flecări, a vorbi mult și fără rost

Intrare: sporovăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sporovăi
  • sporovăire
  • sporovăit
  • sporovăitu‑
  • sporovăind
  • sporovăindu‑
singular plural
  • sporovăiește
  • sporovăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sporovăiesc
(să)
  • sporovăiesc
  • sporovăiam
  • sporovăii
  • sporovăisem
a II-a (tu)
  • sporovăiești
(să)
  • sporovăiești
  • sporovăiai
  • sporovăiși
  • sporovăiseși
a III-a (el, ea)
  • sporovăiește
(să)
  • sporovăiască
  • sporovăia
  • sporovăi
  • sporovăise
plural I (noi)
  • sporovăim
(să)
  • sporovăim
  • sporovăiam
  • sporovăirăm
  • sporovăiserăm
  • sporovăisem
a II-a (voi)
  • sporovăiți
(să)
  • sporovăiți
  • sporovăiați
  • sporovăirăți
  • sporovăiserăți
  • sporovăiseți
a III-a (ei, ele)
  • sporovăiesc
(să)
  • sporovăiască
  • sporovăiau
  • sporovăi
  • sporovăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sporovoi
  • sporovoire
  • sporovoit
  • sporovoitu‑
  • sporovoind
  • sporovoindu‑
singular plural
  • sporovoiește
  • sporovoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sporovoiesc
(să)
  • sporovoiesc
  • sporovoiam
  • sporovoii
  • sporovoisem
a II-a (tu)
  • sporovoiești
(să)
  • sporovoiești
  • sporovoiai
  • sporovoiși
  • sporovoiseși
a III-a (el, ea)
  • sporovoiește
(să)
  • sporovoiască
  • sporovoia
  • sporovoi
  • sporovoise
plural I (noi)
  • sporovoim
(să)
  • sporovoim
  • sporovoiam
  • sporovoirăm
  • sporovoiserăm
  • sporovoisem
a II-a (voi)
  • sporovoiți
(să)
  • sporovoiți
  • sporovoiați
  • sporovoirăți
  • sporovoiserăți
  • sporovoiseți
a III-a (ei, ele)
  • sporovoiesc
(să)
  • sporovoiască
  • sporovoiau
  • sporovoi
  • sporovoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)