SPION, -OANĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

ispion, ~oană smf vz spion

sipion s vz spion

spion, ~oană [At: PRAVILA (1788), 28/15 / P: spi-on / V: (pop) șp~, (reg) sip~ sm, is~ / Pl: ~i, ~oane / E: it spione, fr espion, ger Spion] 1 smf Persoană care strânge pe ascuns secrete de natură militară, politică etc. ale unui stat, ale unei organizații, cu scopul de a le transmite altui stat, altei organizații etc. Si: (înv) iscoadă, limbă, privitor, (reg) verbuncaș, (tcm) cearșit. 2 smf (Pex) Persoană care observă pe alții pe ascuns, pentru a furniza cuiva informații. 3 smf (Îs) Ochi (sau privire) de ~ Privire pătrunzătoare. 4 smf (Fam; îf șp~) Om șiret³. 5 sm (Înv; pex; la jocul de șah) Nebun. 6 sm (Teh; pex) Lamă de oțel cu o grosime bine determintă care servește la verificarea dimensiunilor, a formei sau a poziției relative a pieselor asociate din ansambluri sau subansambluri Vz leră. 7 sm (Reg; pex) Fir cu plumb. 8 sm (Rar; pex) Vizor de ușă.

șpion, ~oană smf vz spion

SPION, -OANĂ, spioni, -oane, subst. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

SPION, SPIOANĂ, spioni, spioane, s. m. și f. 1. Persoană care urmărește și se străduiește să afle secrete de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, pentru a le transmite altui stat, de obicei dușman, de care este angajată și plătită. Gazetele intervenționiste înjurau puterile centrale, vedeau pretutindeni spioni și trădători în serviciul acestora. PAS, Z. II 170. Se șoptea că ar fi spion austriac. BART, E. 365. 2. Persoană care pîndește, iscodește și caută să afle ce spune, ce tace sau ce intenționează să facă cineva (pentru a informa pe altul de care, de obicei, este angajată în acest scop). Ofițerul de jandarmi avea spioni destui la ateliere, putea fi informat. VORNIC, P. 215. Așa? Care vrea să zică... ești spion d-ta? Apoi, așteaptă... dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. ALECSANDRI, T. I 217. – Variantă: șpion, șpioană (DUMITRIU, N. 179, SADOVEANU, P. M. 292, CONTEMPORANUL, III 573) s. m. și f.

ȘPION, -OANĂ s. m. și f. v. spion.

SPION, -OANĂ s.m. și f. 1. Cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. Cel care pîndește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații; iscoadă. // s.m. Oglindă oblică instalată în fața unei ferestre sau lentilă mică introdusă într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. [Pron. spi-on, spi-oa-nă, var. șpion, -oană s.m.f. / < it. spione, cf. fr. espion].

ȘPION, -OANĂ s.m. și f. v. spion.

SPION, -OANĂ I. s. m. f. 1. cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. cel care pândește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații. II. s. m. 1. oglindă oblică în fața unei ferestre sau lentilă mică într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. 2. (tehn.) calibru pentru determinarea și verificarea jocurilor dintre două piese asamblate. 3. particulă nucleară cu masa apropiată de cea a pionului (2), dar având spin. (< germ. Spion, it. spione, după fr. espion, /II, 3/ engl. s/pinning/ + pion)

SPION ~oană (~oni, ~oane) m. și f. Persoană care face spionaj. [Sil. spi-on] /<it. spione, germ. Spion, fr. espion

spion m. cel ce spionează.

*spión m. (fr. espion, d. it. spione, d. spiare, a spiona, fr. épier, germ. spähen). Cel care spionează, iscoadă: s’a prins un spion al armateĭ inamice (Fem. spioancă, pl. e). – Pop. și șpion (rus. [d. germ] špion).

spion s. m., pl. spioni

spion s. m., pl. spioni

spion s. m., pl. spioni

spion, -oană.

spion (-ni), s. m. – Iscoadă. – Var. șpion. Mr. spion. Fr. espion, it. spione, cf. ngr. σπιούνος, alb. spiun; var. din germ. Spion. – Der. spiona, vb. (a iscodi, a pîndi), din fr. espionner; spionaj, s. n., din fr. espionnage.

SPION s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) cearșit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)

SPION s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) cearșit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)